Actualitate

UPU Bistrița, dotată cu al doilea Computer Tomograf (CT)

Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul SJU Bistrița a fost dotată cu un al doilea Computer Tomograf, astfel încât să existe două circuite epidemiologice distincte, pentru pacienții Covid și pentru cei non-Covid.

”În acest mod sunt eliminați timpii de așteptare necesari pentru dezinfectarea echipamentului în cazul utilizării succesive de către pacienți pozitivi/negativi. Timpul de multe ori înseamnă viață, iar viața nu are preț! Momentan, specialiștii de la Siemens fac ultimele reglaje înainte de obținerea autorizației de funcționare de la CNCAN. Achiziția a fost realizată în cadrul proiectului „Creșterea capacității Spitalului Județean de Urgență Bistrița de gestionare a crizei sanitare Covid-19” în valoare de 38.174.261,90 lei, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud”, a anunțat managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.