Politică

Urs: Legea descentralizării, mită electorală. Cîtu: Limbajul folosit de deputatul Suciu nu-i face cinste

Preşedintele Forţei Civice Bistriţa-Năsăud, Gavrilă Urs, a spus că descentralizarea reprezintă ”o mită electorală”, deoarece ”2014 este un an electoral foarte important şi baronii locali trebuie să aibă fonduri în plus pentru a avea rezultate politice”. Vicepreşedintele FC BN, Răzvan Cîtu, a menţionat că s-a simţit jenat de discursul deputatului Daniel Suciu.

gavrila urs novPreşedintele Forţei Civice Bistriţa-Năsăud, Gavrilă Urs, a declarat într-o conferinţă de presă că prin legea descentralizării se doreşte ”crearea unor forme fără fond” prin ”înfiinţarea unor direcţii regionale fără finanţare de la Bucureşti, dar cu atribuţii exclusive în sănătate, cultură, mediu şi aşa mai departe”: ”Se mai putea aştepta un an, pentru modificarea Constituţiei şi definirea regiunilor. Aceste structuri nu vor avea posibilitatea juridică de a accesa fonduri europene, practic vor consuma bani în plus tot din fonduri guvernamentale. Vom crea birocraţie în plus, va trebui să existe o coordonare a lor de la centru. Avem iarăşi de-a face cu o mită electorală, anul 2014 este un an electoral foarte important şi baronii locali trebuie să aibă fonduri în plus pentru a avea rezultate politice”.

razvan citu novVicepreşedintele FC BN, Răzvan Cîtu, a afirmat că ”românii devin experţi în taxe şi impozite deoarece nu trece o săptămână fără să fie luate în discuţii noi impozite, ne aşteaptă un 2014 plin de creşteri de taxe”. ”Doamna ministru Doina Pană ne spunea că nu vor fi frământări sociale şi oamenii nu vor ieşi în stradă, pentru că se bazează pe bunul simţ şi înţelepciunea oamenilor, iar acolo unde există contracte colective de muncă legea nu le permite salariaţilor să facă grevă. Sper că nu şi-au propus să testeze răbdarea românilor, să vadă dacă aceste măsuri duc la convulsii sociale. Dacă vorbim de conflicte de muncă, aş întreba-o pe doamna Pană cu câţi mediatori lucrează ministerul. Din informaţiile mele, nu există niciun coleg de-al meu care să fie într-o colaborare cu ministerul. Mediatorii sunt specialişti autorizaţi să intervină în astfel de situaţii, în negocierile dintre părţi. Domnul deputat Suciu a avut o remarcă la afirmaţiile deputatului Dolha care pe mine personal m-a stânjenit, nu mă aşteptam să interpreteze aşa o declaraţie legată de bărbăţia politică pe care deputatul Dolha le-o cerea colegilor săi de alianţă. Ar trebui să ne călăuzească cei şapte ani de acasă. Ca şi cetăţean, m-am simţit jenat de retorica deputatului Suciu, mi-e greu să-i văd pe înaintaşii noştri politici, oameni de anvergură, având un astfel de discurs. Nu cred că un astfel de limbaj face cinste unui ales al ţării. Un moment absolut stânjenitor. Cu atât mai mare a fost dezamăgirea cu cât domnul Suciu face parte din generaţia noastră. Sper ca odată cu următoarele alegeri clasa politică să fie primenită”, a comentat Cîtu.

9 comentarii

  • Cum e turcul si pistolul. Acest Suciu e mai nou purtatorul de cuvant al lui Zgonea- alt tembel care in urma cu ceva timp vrand sa para interesant s-a dat drept colegul lui …Mihai Viteazul:”Eu sunt din oraşul lui Mihai Viteazul. Dacă ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu, Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani să cucerească nişte drepturi împotriva ungurilor, pe mine nu mă deranjează.”

  • eu cand il vad pe zgonea doamne sar dupa telecomanda sa schimb altfel vomit
    intoleranta la prostie, anastase macar era blonda, zgonea e UN OM FARA CREIER, un politruc tembel

  • Dom’le, asta nu e jurnalism de calitate si gata! Pai l-ati luat pe domnul Presedinte Interimar de la nunta, când sa guste din aperitiv? Nu a apucat sa-si dea jos costumul lucios de ginerica pana l-ati pozat? Baiatu’ alalalt e nanas mare? Sper doar ca nu ati furat si mireasa. Nu se poate asa ceva…e o zi speciala din viata omului

  • Singurul lucru ce îl recomandă pe dl. Urs pentru politică este chelia de tip Lenin; în lipsa țăcăliei însă, impactul cheliei leniniste e vizibil diminuat. O fi oare din cauza faptului că dl Urs e imberb?
    Celălalt domn din imagine se remarcă printr-o pilozitate mai accentuată, gen Antonio Banderas la începutul carierei. Poate îi împrumută domnului Urs păr de-o țăcălie, să își ajute șeful de partid la întregirea imaginii.

    • daca s-au aliat in parlament cu psd trebuie si chelie dar nu conteaza asta amandoi sint oameni tineri de perspectiva asa ca nu fiti rautaciosi o zi buna…doamne ajuta…

  • asta cu aspectul fizic nu prea e corecta sa jignim asa, poate si noi suntem cum suntem
    ce face individul pt comunitate asta e important, nu ca arata ca lenin?
    Sincer e simpatic Urs, fata de ceilalti din politica URBANA!

  • Domnul Urs are scoala PDL si a invatat acolo cum se face manipulare. Domnia sa sustine ca descentralizarea asta e mita electorala si ca va impiedica accesare fondurilor europene. Si aici se vede diferenta dintre afirmatii argumentate si manipulare. Pentru ca daca ar fi fost vorba despre o critica constructiva, domnul Urs ar fi explicat si cum se vor intampla acele lucruri groaznice. Numai ca domnia sa ori nu stie, ori are impresia ca lumea a uitat cum lauda descentralizarea si regionalizarea pe vremea guvernului Boc. Pana la urma asta inseamna sa fi un politician care nu e nici la putere, nici in opozitie: critici tot, chiar daca tu nu ai facut nimic pentru bunul mers al tarii si nu vi cu solutii concrete.

    Cat despre domnul Citu as fi curios de ce a ales sa intre in politica? Cumva ca sa fie acolo cand se va „primeni clasa politica” la urmatoarele alegeri? Stie el ce stie…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.