Ministerul Mediului a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care permite extragerea imediată a exemplarelor de urs brun care au atacat oameni. ”Este de nepermis ca în cazul în care viaţa umană este pusă în pericol, în momentul în care s-a produs deja un incident de genul acesta, să se mai aştepte săptămâni întreg până la aprobarea derogării”, explică ministrul Tanczos Barna.
Potrivit acestuia, 12 state membre ale Uniunii Europene au cerut modificarea legislaţiei la nivel european în ceea ce priveşte gestionarea populaţiei de urs şi lup.
Conform ordinului, recoltarea exemplarelor din specia urs brun care au atacat populația umană se poate realiza de către gestionarii fondurilor cinegetice în termen de 24 de ore de la producerea incidentului.
Ministrul a amintit că, pe plan naţional, în urma adoptării legislaţiei care permite intervenţia imediată în cazul urşilor care generează probleme, aproape 300 de intervenţii au fost înregistrate în ultimul an şi jumătate, cele mai multe dintre acestea fiind intervenţii graduale, de alungare a animalelor, însă înregistrându-se şi extrageri.
”Acest proiect de ordin a fost elaborat având în vedere prevederile Directivei Consiliului 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a faunei și florei sălbatice (Directiva Habitate). În concordanță cu art. 16 al Directivei, țările pot face anumite derogări de la prevederile menționate mai sus în anumite condiții speciale. Totodată, au fost avute în vedere numeroasele adrese și sesizări ale cetățenilor și instituțiilor de stat sau private, prin care au fost semnalate atacuri și conflicte între carnivore mari și om și luând în calcul necesitatea evitării producerii unor evenimente care să pună în pericol sănătatea și securitatea publică sau să producă diverse pagube. Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului acordă derogări, cu condiția să nu existe o alternativă acceptabilă, iar măsurile derogatorii să nu fie în detrimentul menținerii populațiilor speciilor respective într-o stare de conservare favorabilă în arealul lor natural și numai în anumite situații. Derogările nu se acordă dacă există riscul ca acestea să aibă un impact negativ semnificativ de ordin calitativ sau cantitativ asupra populației care face obiectul derogării”, explică ministerul.
Pentru a scapa de un urs este nevoie sa pierdem un om.
Da atunci gestionarii fondurlor de vanatoare sa despagubeasca si masinile distruse din cauza „scumpilor de ursi bruni”.Sau cei care mor de dragul lor sa-i creasca in curte………
In fata unui urs nu exista…legitima aparare…
Trebuie sa mori….
Nu ai voie sa ai o arma la tine…
URSUL NU ARE CE CAUTA PE PROPRIETATEA PRIVATA…sa mearga pe proprietatea statului care l ocroteste…mie mi a facut paguba mai mult decat 10 voturi contra
După ce atacă un om ???
După zicala: prinde orbu, scoate-i ochii ???
Logic ar fi, să fie eliminați înainte să atace !!!
Dar de vanatorii care ademenesc cu mancate ursii in zonele populate care apoi sa fie impuscati nu spuneti nimic? Santem cea mai spurcata natie de pe aceasta planeta, garantat si documentat