Economie Social

USL vrea să ne întrebe dacă suntem de acord cu desființarea județului Bistrița-Năsăud de către Traian Băsescu

Consilierii județeni ai USL vor cere Consiliului Județean să organizeze, din banii săi, un referendum la care populația să răspundă la întrebarea "Sunteți de acord cu intenția președintelui Traian Băsescu de a desființa județul Bistrița-Năsăud?".

Consilierul județean Daniel Suciu a declarat, vineri, într-o conferință de presă că, pentru organizarea unui referendum e nevoie de o hotărâre a Consiliului Județean  Bistrița-Năsăud.

USL va cere ca acesta să se întrunească, în ședință extraordinară, în data de 24 iunie și să adopte o hotărâre prin care referendumul să fie organizat în data de 17 iulie a.c. în secțiile de votare tradiționale folosite pentru alegerile locale, scrutinul urmând să fie suportat din bugetul CJ.

În cazul în care CJ va fi de acord cu referendumul, USL susține că e nevoie de o singură întrebare: „Sunteți de acord cu intenția președintelui Traian Băsescu de a desființa județul Bistrița-Năsăud?”, răspunsul urmând să fie Da sau Nu. 

Daniel Suciu mai spune că, în cazul în care președintele CJ Liviu Rusu nu va fi de acord cu convocarea unei ședințe a CJ, USL are un plan de rezervă: strânge semnături din toate comunele pentru convocarea referemdumului.

„Suntem convinși că majoritatea oamenilor nu vor fi de acord cu desființarea județului Bistrița-Năsăud, inclusiv cei din Năsăud care au un cetățean de onoare în persoana lui Ioan Oltean, un partizan al desființării județului. Nu putem istoric și moral să desființăm județul fiindcă avem un interes politic. Cei care trebuie să decidă sunt cetățenii județului. E și o problemă de mândrie locală”, a declarat Daniel Suciu.

El a mai spus că USL nu este de acord cu desființarea județelor, dar susține ideea întăririi rolului regiunilor de dezvoltare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.