Le vedem pe internet tot timpul. Au ajuns și la prieteni și membri ai familiei. Sunt mici, rotunde și se plimbă prin toată casa, aspirând murdăria de zi cu zi. Totul este complet automatizat, multe dintre modele dispun și de o aplicație de smartphone, prin intermediul căreia poți vedea progresul ciclului de aspirare. Multe voci afirmă că acesta este viitorul aspiratoarelor: roboții vor înlocui modelele clasice: cu furtun și tub. Au însă acestea dreptate? Nu trebuie decât să ne uităm la secțiunea de comentarii a celor care dețin un aspirator robot:
”L-am conectat destul de ușor. Îl folosesc legat la Google Home și îi dau comandă vocală să pornească când nu sunt acasă. Am testat și funcția de mop și sunt mulțumită de ea. Acoperă o suprafață de 58mp utili în 30 de minute. Pisica îl urmărește prin toată casa, dar nu se sperie de el ca de aspiratorul normal. Sunt foarte încântată de roboțel. L-am botezat Kraken, așa că spun „OK Google, Start the Kraken!”.
”Micul chinez are o viață dificilă la noi: casă +200mp plus un câine și două pisici. Casa este cu zone mari de gresie și parchet în principal. Pe aspirare se descurcă bine chiar și în modul default – balanced. Partea de mop este mai mult pentru întreținerea curățeniei, adică nu vă așteptați să curețe pete uscate. Din aplicație poate fi accesat de mai mulți membri ai familiei (share), dar anumite funcții (mop) nu sunt accesibile decât utilizatorului principal. Una peste alta, este util și își merită banii. Pentru locuințe mici și foarte mici – aglomerate de mobila și diverse nu îi văd rostul. Oricum este nevoie și de un al doilea aspirator – scări plus diverse. În aplicație există o zonă de întreținere, unde îți estimează după câte ore de folosire trebuie schimbate consumabile gen peria principală, filtru etc, inclusiv starea de curățenie a senzorilor”.
Doar din aceste două comentarii ne putem da seama de câteva lucruri. Primul dintre ele este că aspiratorul robot este un robot excelent pentru întreținerea curățeniei. Posibilitatea de a-l pune la lucru chiar și când nu suntem acasă este foarte atractivă pentru toți cei care aleg un astfel de produs. Multe dintre modele au funcții inteligente integrate, precum operarea prin comandă vocală. Aspiratoarele pot lucra în toată casa sau doar în anumite zone, iar autonomia bateriei este suficientă chiar și pentru suprafețele mai mari.
Cu toate astea, majoritatea consumatorilor sunt de părere că aspiratorul clasic are totuși un viitor. Din cauza diametrului considerabil, aspiratorul robot nu poate accesa locurile strâmte, iar acestea tind să strângă mult praf și murdările, cu trecerea timpului. Chiar dacă un aspirator robot include și funcția de mop, acesta nu se poate descurca mai bine decât un aspirator dedicat cu spălare. Nu în ultimul rând, cei mai harnici dintre noi pot termina mai repede de dat cu aspiratorul decât un program parcurs de un aspirator robot. Acest lucru contează mai ales dacă nu dorești să-i deranjezi foarte mult timp pe cei de acasă sau pe vecini.
Pe scurt, aspiratorul clasic are viață lungă. Invenția de la sfârșitul secolului al 19-lea va dăinui și în al 21-lea.
Comentarii recente