Actualitate

”Vacanța la Bibliotecă”: Ateliere de fotografie și pictură

Copiii care țin în mână un telefon mobil știu deja să facă fotografii deosebite și chiar au noțiuni de tehnică fotografică, după cum s-a văzut la primul atelier estival de fotografie, desfășurat la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, în cadrul programului „Vacanța la Bibliotecă – Fabrica de idei estivale”. Ei au reușit să o impresioneze pe instructoarea Ana Gabriela Adam cu întrebările pe care le-au adresat, vădind pasiunea cu care au venit la acest atelier.

„Eu înțeleg printr-o fotografie o scenă reală, care nu se mișcă și care descrie un anumit subiect. Am venit la acest atelier pentru că vreau să învăț și să înțeleg mai bine lumea fotografiei, să înțeleg mai mult natura, să înțeleg mai mult lumea cu ajutorul pozelor”, ne-a explicat Dolha Rebeca, de 9 ani, de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Bistrița. Iar curiozitatea ei a fost împărtășită și de alți peste 25 de copii.

Micii fotografi au exersat fotografiatul atât în interior, cât și în aer liber. „Vreau să învețe, în primul rând, despre fotografia ca și umbre, volume, despre compoziție, linii de forță, cromatică, să învețe să compună cromatic o fotografie. De asemenea, să învețe și partea tehnică, despre cele trei elemente, ISO, apertură, diafragmă și cum se folosesc; de ce alegem ISO într-un fel și nu în alt fel. Dar, nu vreau să predau foarte multe amănunte tehnice, ci vreau să se simtă bine, să fie un fel de joacă, iar la final să rămână, totuși, cu câteva elemente care să-i ajute mai târziu. De exemplu, am ales să fotografieze câteva scări pentru a reda volumul și, firesc, primele fotografii au ieșit foarte plate. După aceea am revenit și le-am arătat cum să se poziționeze față de scări ca să redea volumul. Apoi am ieșit afară și am făcut fotografii contra luminii și au văzut că au ieșit întunecate; au văzut razele printre copaci și, la viitorul atelier, vom merge la biblioteca pentru adulți, unde avem rafturile și o să vorbim despre linii conductoare, o să vorbim despre compoziții și despre cum așezi un subiect, că nu este neapărat nevoie să fie centrat, ci se poate poziționa pe dreapta sau pe stânga, în funcție de ceea ce vrem să obținem. Copiii au pus foarte multe întrebări, pe care eu mi le-am notat și voi ține seama de ele în modul cum voi compune următoarele lecții”, ne-a mărturisit, la finalul primului atelier de fotografie, instructoarea Ana Gabriela Adam, fotograf profesionist la „Atelierul de imagini” de pe strada Liviu Rebreanu din Bistrița, care susține ca voluntar această activitate.

 

Dacă este vară și vacanță, copiii vin la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud nu doar pentru a împrumuta cărți, ci și pentru a învăța să deseneze și să picteze. Au participat la primul atelier de pictură peste 40 de copii. O activitate frumoasă și angajantă pentru profesoara Oana Petra Baciu.

„La acest atelier încercăm să experimentăm jocul culorilor într-o manieră mai ludică, în sensul în care temele sunt neconvenționale, spontane și abordăm tot felul de tehnici interesante. Bineînțeles, scopul este să îi relaxăm pe copii în această joacă frumoasă și din toată experiența aceasta ei o să învețe lucruri noi. Inițial ne-am gândit la 30 de copii, dar se pare că vin mult mai mulți și mă bucur să văd că vin și băieți, nu doar fetițe. Sunt copii între 5 și 12 ani și avem chiar și o elevă de la Liceul de Arte, care, odată scăpată de tumultul examenelor, a venit cu mare drag să ni se alăture. În săptămânile următoare vom încerca să facem niște lucrări colective, pentru că la școală, în general, nu experimentează genul acesta de lucru” (Oana Petra Baciu).

Desenatul la „Fabrica de idei estivale” s-a dovedit a fi foarte distractiv, imaginile surprinse de aparatul foto fiind cât se poate de grăitoare. „Eu am 13 ani acum, dar ce se întâmplă aici îmi amintește de perioada în care desenam rochițe și le coloram! Am venit cu prietena mea aici pentru că este cam plictisitor doar să ieșim prin oraș. Ne interesează și atelierul de fotografie și abia astept să merg și la atelierul de arte marțiale”, ne-a povestit Diana Crișan, „decana” de vârstă a atelierului de pictură.

Cei mai mici dintre copii au fost însoțiți de părinți sau bunici. „Mă bucur foarte mult că Biblioteca Județeană organizează asemenea activități, atât de diversificate, în care copiii își pot etala abilitățile pe care le au. Este un lucru și spre folosul părinților. Eu l-am înscris pe nepoțelul meu la mai multe activități, așa că i-am ocupat cu activități utile toate săptămânile cât durează activitățile acestea. Iar el a fost de acord să vină aici!” ne-a declarat Ana Moloca, bunica unui băiețel, Adam, de opt ani.
La încheierea programului „Vacanța la Bibliotecă – Fabrica de idei estivale”, în luna august, copiii care frecventează atelierul de pictură își vor etala cele mai frumoase desene într-o expoziție.

Sursă text și foto: Biblioteca Județeană

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.