(FOTO) Pe Valea Cormaia din Munții Rodnei veți găsi, în această perioadă, peisaje de basm care aduc aminte de iernile de altădată. Administrația Parcului Național Munții Rodnei a postat câteva imagini care îndeamnă la drumeție.
”Bazinul Cormaia eu îl numesc Tirolul (un land federal situat în vestul Austriei) Văii Someșului, alături de Parva. Este un teren accidentat, cu pantă mare. (…) Drumurile de acces sunt parțial modernizate la limită cu Parcul Național Munții Rodnei. S-au făcut lucrări cu fonduri europene. În partea superioară, cea cu grohotiș, cu stâncărie, chiar dacă sunt drumuri de acces, acolo se poate merge doar cu 4×4”, a spus Mihai Pop, șeful Ocolului Silvic Cormaia Anieș.
Potrivit acestuia, Valea Cormaia este o zonă cu un potențial turistic extraordinar în toate anotimpurile. De când conduce ocolul, el spune că s-au sistat tăierile ilegale de lemne, e liniște în pădure, apele sunt curate.
Silvicultorii se ocupă de întreținerea drumurilor de acces în pădure, a curățeniei pe poteci și pe cursurile apelor de munte. ”Am pus panouri de avertizare legate de curățenie, am montat camere video”, a spus el pentru Timp Online.
Cascada Cheilor este una dintre cele mai frumoase de pe Valea Cormaia cu 20-30 m de cădere de apă. Este situată la 4 km de orașul Sîngeorz-Băi și accesul la baza cascadei se poate face cu orice vehicul. Există un traseu amenajat pe o distanță de aproximativ 1 km pe versantul cascadei.
Taram de basm, pacat ca o parte din cetateni nu respecta natura, pacat ca suntem un popor mediocru