Concursul este organizat în parteneriat cu Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” şi Şcoala Gimnazială nr. 2 Bistriţa (aplicant al proiectului pentru anul 2013) este inclus în calendarul activităţilor educative regionale şi interjudeţene aprobat la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale pentru acest an, anunţă organizatorii.
Scopul proiectului este promovarea valorilor tradiţionale autentice, multiculturale şi multietnice prin popularizarea specificului şi potenţialului local, în spiritul susţinerii egalităţii de şanse, a promovării culturii autentice şi a principiilor democratice europene (”Unitate în diversitate”).
Concursul se va desfăşura pe durata întregii zile de 9 noiembrie, începând cu ora 9.00.
Participanţii sunt grupuri formate din 5-12 elevi (nivel liceal şi gimnazial).
Probele de concurs: 1. Prezentarea unei personalităţi locale reprezentative pentru zona de provenienţă a echipei participante. 2. Prezentarea unui obicei specific zonei de provenienţă a grupului. 3. Prezentarea unei reţete culinare specifice zonei.
Fiecare unitate de învăţământ din Bistriţa-Năsăud şi din judeţele invitate poate participa cu o singură echipă.
Care Scoala Gimnaziala nr. 2? Cea desfiintata?
Scoala Gimnaziala nr 2 este sau a fost „aplicant al proiectului pentru anul 2013”, pt ca proiectul a trebuit depus, prezentat undeva, de ce esti asa de nedumerit?