Primarul Bistriței, Ioan Turc, a spus care sunt ultimele noutăți cu privire la reabilitarea Liceului Tehnologic ”Grigore Moisil” și a Școlii Gimnaziale nr. 1.
”Am deblocat situația la Liceul ”Grigore Moisil”, lucrările pentru reabilitarea celor trei corpuri urmează să reînceapă în curând. Situație similară și la Școala Gimnazială nr. 1, lucrările vor fi finalizate în prima parte a anului viitor și copiii se vor putea întoarce în școala nouă, vorbim și despre sala de sport și toate celelalte investiții conexe”, a declarat primarul Ioan Turc.
La Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” a fost nevoie de revizii ale proiectului întrucât proiectantul lucrării nu a prevăzut bani suficienți pentru lucrări diverse și neprevăzute. Când au fost decopertate trei clădiri, a ieșit la iveală faptul că acestea nu au structură de beton care să reziste. În acel moment, constructorul a anunțat Primăria Bistrița că poate continua lucrările conform proiectului, însă nu își poate asuma rezistența clădirii. În condițiile în care exista riscul ca la finalizare chiar să cadă un etaj – întrucât zidurile sunt construite dintr-o cărămidă foarte veche – administrația nu a vrut să își asume nici ea un astfel de risc, așa încât lucrările au fost stopate. S-a decis să se facă o nouă expertiză și să fie schimbat proiectantul, proceduri care au necesitat timp și alocări de bani.
La două licitații organizate pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 1 nu s-a prezentat niciun constructor din cauza proiectului slab și a bugetului mult prea mic. În final, la insistențele fostei administrații, compania M.I.S. Grup a fost de acord să preia execuția lucrărilor, însă pe parcursul derulării lor a fost nevoie de mai multe revizii de proiect – ceea ce înseamnă un procent mare de schimbare a proiectului inițial – și alocări suplimentare de bani. Este motivul pentru care nici acum lucrările de aici nu sunt gata. Prima va fi inaugurată sala de sport.
Adaugă comentariu