Alături de cei trei au mai putut fi văzuţi, de Revelion, pe pietonal, liderul PNL Bistriţa, Gelu Muthi, liberalii Dorin Popescu, Viorica Calo, Mihai Mureşan, Mircea Mereuţă, dar şi social-democratul George Avram. Liberalii au petrecut, de altfel, cu toţii, la Restaurant Central, iar cei din PSD la Metropolis, aşa încât au avut ocazia să se întâlnească pe pietonal şi să se felicite reciproc.
Cu toţii au ciocnit pahare cu şampanie, au cântat şi au dansat alături de bistriţenii care au venit să sărbătorească intrarea în 2012 pe pietonal.
Puteţi vedea pe pagina noastră de facebook galerii foto de la petrecerea de Revelion din centrul istoric al Bistriţei. Click pe cuvintele marcate cu roşu!
Adaugă comentariu