Actualitate

Via Transilvanica merge mai departe. A fost pusă borna care marchează începutul drumului

(FOTO-VIDEO) Începutul ”drumului care unește”, un tronson de 85 de km din Via Transilvanica, a fost inaugurat în Portul Drobeta Turnu Severin, unde a intrat Regele Carol I pe pământ românesc pentru prima oară. Nu au lipsit de la eveniment Nicolae al României și ultramaratonistul Tibi Ușeriu, ambasadori ai proiectului derulat de Asociația Tășuleasa Social.

”Cu mare bucurie încheiem o zi importantă în evoluția poveștii Via Transilvanica, o zi în care am adunat la Drobeta Turnu Severin voluntari, autorități, sponsori și parteneri, ambasadori ai proiectului, susținători și prieteni ai drumului, pentru a lua parte la inaugurarea tronosnul Mehedinți! Am reușit să amenajăm 98 de km pe teritoriul județului Mehedinți, kilometri care începând cu ziua de ieri vor putea fi parcurși în siguranță de către drumeții din toate colțurile lumii. Această porțiune marchează capătul drumului Via Transilvanica, un capăt pe care încă nu l-am unit cu restul drumului, dar avem speranța, mai ales după experiența din Mehedinți, că vom lega toate punctele de pe harta traseului și că într-o bună zi ne vom întâlni la inaugurarea a 1000 de km, de la Putna la Drobeta Turnu Severin. Este într-adevăr o reușită a noastră, a tuturor celor care ne-am unit într-un scop comun, acela de a duce la bun sfârșit ceea ce am început acum un an la Alba Iulia, am continuat în Bistrița-Năsăud, în inima Bucovinei, în Brașov și acum tocmai la Dunăre!

În portul de la Drobeta Turnu Severin, ne-am adunat pentru a sărbători un eveniment de mare bucurie pentru organizația noastra și, după cum a decurs această zi, și pentru voi toți cei care ne-ați fost alături. De acolo, de unde în anul 1866, Regele Carol I a pășit pe pământ românesc pentru întâia oara, am umblat împreună ultimul kilometru până la piciorul Podului lui Traian, la ultima bornă aflată în curtea Muzeului Regiunii Porțile de Fier I. Această ultimă bornă este lucrarea unui artist din Bistrița-Năsăud, domnul Maxim Dumitraș, dar înainte de aceasta, borna care s-a instalat în port reprezintă coroana de oțel a Regelui României, o sculptură realizată de artistul Andrii Doru-Emil”, a menționat Asociația Tășuleasa Social.

“Acest drum al nostru se va opri undeva dacă noi cei care trebuie să facem ceva nu vom mai face”- Alin Uhlmann-Ușeriu, președinte Tășuleasa Social

“Fiecare dintre noi are ceva de redescoperit din acest traseu, fie origini îndepărtate, uitate în paginile istoriei, fie lucrurile simple pe care am uitat să le apreciem. Uneori este nevoie să luăm țara la pas pentru a le regăsi” – Nicolae al României, Ambasador Via Transilvanica

“Cred că drumul este important și nu capătul” – Tibi Ușeriu, Ambasador Via Transilvanica

https://www.facebook.com/ViaTransilvanica/posts/535147180361576?__xts__[0]=68.ARDdOQJHuP9P3B-ZQrGrOdJm4MOxnQY5f6fBCUAhq84jAOQnbskLyFxRWWodji2rP6BXVxFiKPPwBRueG6V37nBWEkLeDzi1QjsH9xLzJsjdvKeDt3diT07FhHV6pmIsaMU-4lMDGjpNPAu5N9jGCyyhud_YdZEtgNYfyte4eGXcea4QegsKBZF_jSjXlFvaVVrS4EfhjW6WnCtoADfqtD87H5_yeNIIH0w9ejoWxLWdqBGiRZQxzR9-fOIcIZQcUqLHNM4cIxF9S7wUrFKtaKQCJBkZMDJRe4UJywWvVFvYzmiSTJ_HpA3sV6YycG43VozRprwu9JxJDIvWM9NrNY0&__tn__=-R

Prezent la inaugurare, vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a postat pe Facebook: ”Via Transilvanica, drumul care unește locuri și oameni, merge înainte! Atât de mândru sunt de județul și bistrițenii mei, mai ales de cei de la Tășuleasa Social, Alin și Tibi Ușeriu și voluntarii lor, văzând cum vorbește o țară întreagă de ei. I-am promis lui Alin că voi fi alături de ei azi lângă podul lui Apolodor să punem borna geamănă a celei de la Putna, aflată la 1000 de kilometri distanță. Acest proiect unic sunt convins că va schimba locuri și destine și ne va învăța ce înseamnă cu adevărat un proiect de țară. Și cum să nu fiu aici când parte din sufletul locurilor mele natale va străjui pe veci aici, la Drobeta Turnu Severin, prin borna creată de sângeorzanul nostru Maxim Dumitraș. Felicitări tuturor ce cred în vise care pot deveni realitate, din Mehedinți până în Suceava!”.

https://www.facebook.com/dani.suciu.503/posts/10157127070091117?__xts__[0]=68.ARAnj7I-DLjgvRDl5wv4l-VeD49qVlFk82EiX0_j8r5doZTgLBbkONcVx2OOhYZLwVGY7opAYcroXnhtDn9WkBmF6sst8xgc2XFgymQnl_x9YfxJJ9o_8Nbxsz6hVksgzCmyCta6d4AGdIzA2KoAUw2GnuyNnv6kIVeoDZ0-p1w9fj_6lY62MPkr_GTmZnjUkT8DFHeVN747Ib4PQWF2ynTLB-LYpTTnu040usWimdbxCPMQ_wTXKtjQ9-hp0MdCWJHDOw&__tn__=-R

”Drumul care (re)unește are început și sfârșit! Via Transilvanica a fost inaugurată astazi la Drobeta Turnu Severin, în locul care va marca începutul acestui traseu! Va fi o călătorie de circa 1.000 de km, prin două mii de ani de istorie ai țării noastre și prin tot ceea ce înseamnă diversitate culturală și naturală. Călătorie care începe în portul din Drobeta, pe unde au intrat romanii, dar și Regele Carol I pe aceste meleaguri pentru prima oară. Prima bornă se află chiar lângă capul Podului lui Apolodor din Damasc, o minune arhitectonică care s-a realizat în jurul anului 102 î. Hr., a luat numai 2 ani pentru a fi completă, un pod măreț care traversa Dunărea și care abia în anul 602 a fost distrus. Mai sunt de amenajat aproximativ 600 km din acest traseu, kilometri care cu siguranță au și ei poveștile lor și care așteaptă să fie amenajați și parcurși cât de curând. Povestea și drumul merg mai departe!”, a anunțat Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

”Via Transilvanica este pentru cele 10 județe prin care trece o șansă de promovare a acestora, o șansă de dezvoltare economică, o șansă de a fi descoperite și de a rămâne în istorie! Noi am început acest proiect în Bistrița-Năsăud, iar celelalte județe îl duc foarte frumos și natural mai departe. Și nici nu se putea altfel, acest proiect, cel mai frumos din România cred eu, fiind rezultatul colaborării Asociației Tașuleasa Social cu autoritățile locale, cu instituțiile și cu sponsorii din mediul privat. Via Transilvania demonstrează că proiectele importante din România trebuie și se pot face doar împreună!”, a declarat prefectul Ovidiu Frenț, prezent și el la eveniment.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2233139956815482?__xts__[0]=68.ARDoToZl9XMjOpTCZo-S-fOtCc9tbdE90CCofnzB5tSbLm1teQRNV6lUUevbgetBNmEFuWaHXxwzXTNxGTLPm5ZC4mNGOTN8t70_TOt2d0q7rqNiQrKa4Cx00indbrJj81OOrqG2L7M1bADbAnPLolWfXwCXmIpNTQaPm8GwjJZUhTOwP65y3BgaPQ9GfRKjygyUn6Tzn2AjzvOZyfDQKlIiVkkDfStw9e-XC6ezv858huW4k16cshLxWr9F-BsDxQNIIcWFRRau949v_qfiRgDq35tULiIsk6c94fD1l3_DIOHpQOc25j2_iD7nw7UKh2V-C1gFZoEegdGKCEqRGnIdAg&__tn__=-R

Via Transilvanica – ”Drumul care unește” este un proiect născut în 2018, de Centenar. Tășuleasa Social și-a propus să amenajeze și să documenteze un traseu de aproape 1.000 de km care va străbate România trecând de la Nord la Sud. Când va fi gata în totalitate, Via Transilvanica va porni de la Drobeta Turnu Severin – unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol I – va străbate Transilvania și toate bogățiile naturale și culturale ale acesteia și va ajunge până la Putna (Bucovina), unde se odihnește Ștefan cel Mare. Traseul va străbate 10 județe: Mehedinți, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava.

În Bistrița-Năsăud, traseul amenajat de 134 km trece prin comunele Lunca Ilvei, Tiha Bârgăului, Bistrița Bârgăului, Livezile, Cetate, Dumitrița, Mărișelu, Șieu, Șieuț și Monor şi trece inclusiv prin păduri proprietate a comunei Prundu Bârgăului.

În 22 iulie a avut loc lansarea Via Transilvanica în Bucovina (137 km), iar în 26 iulie și în județul Brașov.

3 comentarii

  • De ce l-ati lasat pe p(…) de Suciu sa isi asocieze imaginea cu acest proiect extraordinar ,ar trebui facute eforturi ca acest proiect sa fie al nostru(al pulimii) ,sa nu fie manjit de politicieni oportunisti aflati in campanie electorala. comentariu editat

  • Proiectul „Via Transilvanica” derulat de Asociația Tășuleasa Social, este un demers demn de toata pretuirea. Dar, cu o floare nu se face primavara. Judetul Bistrița-Năsăud nu a facut aproape nimic pentru a conta in domeniul turistic. Deşi ar fi câteva locuri interesante de vizitat, acestea nu au fost niciodată promovate cu adevărat şi nici puse în valoare, in conditiile in care judetul este înconjurat de câțiva poli majori în turism. La nord, nord-vest avem Maramureșul care are la baza turistică elemente de traditie locala foarte bine conservate, promovate și exploatate. Apoi, la est se afla Bucovina cu manastirile ei care au genertat un infloritor turism monahal și istoric, asociat cu splendide elemente de peisagistica specifica locului. Spre sud, judetul Mures te intampina cu statiunea balneo-climatica Sovata-Praid, unde a renăscut un turism balnear de calitate în ultima perioadă. Spre vest se afla Cluj-Napoca, leaganul turismului cultural, si Turda cu renumita „salina” care nu mai au nevoie de nici o prezentare. În această situație Bistrița-Năsăud rămane la statutul de „zonă de tranzit”, unde dupa unele statistici media de cazare se situeaza între 0,8 și 1,5 nopți de cazare per turist.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.