
Un bărbat de 40 de ani din județul Bistrița-Năsăud a primit o nouă șansă la viață datorită modului în care se colaborează în sistemul integrat de urgență, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență care a relatat cazul pe pagina sa de Facebook.
”O nouă șansă la viață pentru un bărbat de 40 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, datorită unei colaborări exemplare în cadrul sistemului integrat de urgență. Astăzi (luni -n.r.), după ce a acuzat dureri toracice și stare generală alterată, pacientul a apelat 112. Primul care a intervenit a fost un echipaj de asistență medicală (B2, cu asistent și ambulanțier), care, la sosire, și-a dat seama de complexitatea situației.
Evaluând rapid situația, a transmis date prin telemedicină către Centrul de recepție date de la Cluj-Napoca (telemedicină), primind imediat sprijin de la un medic specialist. Pe drumul către UPU Bistrița, echipajul a solicitat un echipaj cu medic pentru a-l întâlni pe traseu.
Pe baza informațiilor primite, medicul a decis că e necesar un transfer aerian la o clinică specializată din Cluj. Astfel, pacientul a fost predat salvatorilor din elicopterul SMURD al Inspectoratul General de Aviație al M.A.I. în parcarea Mănăstirii Strâmba, și transportat la Institutul Inimii”, se menționează în postare.










Cu niste ani in urma, bietul om s-ar fi dus la stramosi cu succes… se mai intampla si lucruri bune in tara asta, pentru cine are ochi sa vada si minte sa inteleaga.