”Eu nu sunt un fan al vaccinării obligatorii. Nu văd potrivită o astfel de măsură fiindcă sunt o fire liberală. Cei care nu s-au vaccinat ar trebui să poată face oricând un test rapid să dovedească faptul că nu sunt infectați”, a declarat farmacistul Cristian Roth-Gross, vicepreședintele Colegiului Farmaciștilor Bistrița-Năsăud, într-o emisiune la Bistrița Express.
După un an extrem de greu pentru toți cei din lumea medicală, el s-a bucurat că se poate vaccina.
”În 4 ianuarie 2021 am făcut vaccinul, am avut o jumătate de oră de amețeală. La rapel, a doua zi am avut reacții, dar nu au fost foarte puternice. Au trecut, sper că sunt imunizat pe o perioadă cât mai lungă de timp și le recomand tuturor să se vaccineze. Mulți vehiculează că s-ar putea să ne îndreptăm spre o vaccinare anuală. Eu nu sunt un fan al vaccinării obligatorii, pe de altă parte. Nu văd potrivită o astfel de măsură fiindcă sunt o fire liberală. Cei care nu s-au vaccinat ar trebui să poată face oricând un test rapid să dovedească faptul că nu sunt infectați”, a spus el.
Cristian Roth-Gross a precizat că și-ar fi administrat orice vaccin autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului întrucât are încredere că această instituție formată din specialiști din mai multe țări este riguroasă.
”Vaccinurile cu ARN mesager (ARNm) mi se par ceva deosebit și probabil așa vor arăta toate vaccinurile. Se va găsi un vehicul care să poarte informația genetică, care poate fi schimbată în funcție de ceea ce urmărim. De aceea, se zice că, dacă virusul va suferi mutații care vor pune problema imunității după imunizare, el se va putea schimba foarte ușor și vom putea face un rapel la rapel ca să zic așa ca să prindă și altă tulpină. Tehnologia ARN mesager mie mi se pare ceva deosebit. Din 2009, o cercetătătoare din Ungaria, partenera Biontech, studiază tehnologia aceasta. Sper că vaccinul, fie el ARN mesager sau clasic, fie Sputnik să ne ajute să depășim cât mai repede situația aceasta, iar toamna lui 2021 să arate altfel decât cea de anul trecut”, a spus Cristian Roth-Gross.
Vaccinarea, dar și alte măsuri luate în pandemie, își arată efectele: ”În ultimele trei luni, comparativ cu anul trecut, am observat o scădere drastică a vânzărilor de produse pentru răceală și gripă. Faptul că se poartă mască, se păstrează distanța, faptul că nu mai merg copiii la școală a dus la o scădere la jumătate a virozelor. S-au vaccinat mulți și antigripal”.
În ce privește produsele care s-au vândut foarte bine, printre ele se numără Paracetamolul.
”În pandemie, Paracetamolul și produsele care conțin Paracetamol, au ocupat locul întâi în preferințele pacienților noștri. E un medicament relativ sigur dacă e administrat în dozele corecte. Doza maximă pentru un adult sănătos este de 4 grame, 8 tablete pe zi. Eu aș recomanda 4 tabete pe zi și o administrare de 5 zile, nu mai mult. De ce trebuie să fim atenți legat de acest medicament? Pentru că el suferă o metabolizare hepatică, intermediar apare un compus toxic. (…) Administrarea de doze mai mari pe o periodă îndelungată termină acele substanțe care conjucă metabolitul toxic, acesta rămâne liber, atacă celula hepatică și poate duce la insuficiență hepatică. De ce 4 grame la un adult sănătos? Pentru că sunt cazuri când doza trebuie scăzută. În cazul celor care au afecțiuni hepatice grave nu este recomandat consumul de Paracetamol, cei care au afecțiuni renale, iar cei care consumă mai des alcool vor avea o afectare hepatică mărită și li se recomandă o doză mai mică sau evitarea consumului de Paracetamol”, a spus Cristian Roth-Gross.
El a menționat că produse precum Fervex sau Coldrex conțin și ele Paracetamol chiar și câte un gram, așa încât cine apelează la automedicație poate să riște o manifestare toxică.
”Folosiți Paracematol, este un medicament la îndemână, ieftin, vedeta Covid-19. În martie 2020 eram pe punctul să nu mai găsim nicăieri fiindcă producătorii au fost luați prin suprindere ei făcându-și stocul în funcție de vânzările anterioare, iar atunci au fost de trei-patru ori mai mari vânzările de Paracetamol. O perioadă au fost probleme, dar le-am depășit. Au crescut și prețurile într-o perioadă, dar între timp s-au reglat. Inclusiv măștile sunt la prețul dinainte de pandemie”, a adăugat el.
În ce privește Ivermectina, la noi încă medicament de uz veterinar, Cristian Roth-Gross a spus că ”este un medicament valoros” în multe afecțiuni: ”Din câte știu este testată în câteva studii clinice, dar trebuie să treacă un timp până se obțin rezultatele. Eu nu pot recomanda un medicament neautorizat în România. Să fie folosit în prevenție mi se pare destul de periculos și nu aș recomanda așa ceva. În cazul oricărui medicament una este să-l luăm câteva zile sau pe o perioadă de o jumătate de an, cu doze pe care nu le putem cuantifica prea bine”.
Cristian Roth-Gross a explicat că, în primul an de pandemie, ”au fost zile grele”: ”Lumea ne-a asaltat în permanență. Vreau să felicit toți farmaciștii din județ pentru că am fost acolo cu toții, pe baricade, farmaciile au fost deschise în permanență, cel puțin în perioada aceea a stării de urgență. Și-au făcut cu brio cu toții datoria și vreau să-i felicit”.
Domule Cristian Roth-Gross, de un an lipsește medicamentul esențial pentru diabet METFORMIN !!! Ce se întâmplă?
De un an? Problemele sunt de cel putin 2-3 ani. Raspunsul simplu este nu-l gasim la depozite. Raspunsul complex include nivelul pretului (prea mic fata de media europeana), exportul paralel (se exporta in tarile unde e mult mai scump din Romania) si de ce nu, lipsa implicării factorilor de decizie de a sustine fabricarea unor medicamente esentiale in Romania.
Care este reteta pe care o folosesc farmaciștii de nici o farmacie din țară nu a avut probleme de infectare a personalului cu Covid? Oare nu se testează personalul farmaciilor sau nu s-a îmbolnăvit nimeni pana acum? Sa nu uitam ca in farmacii cu siguranta au intrat si persoane cu Covid. Aceeași situație o întâlnim si cazur ratelor de magazine. Si aici covidul ocolește personalul.
Cunosc farmacie care a avut caz de covid in randul angajatilor.
Au fost si la noi in judet infectari si nu una. Nu exista protectie 100%. Dar in majoritatea cazurilor, farmaciile au respectat cu strictete recomandarile ce tineau de preventie si au actionat ca atare.
In plus, tinand cont ca nu permitem aglomerarea spatiilor iar contactul cu pacientii nu este unul prelungit, riscul este mult redus.
In judetul BN am pierdut cel 3 farmacisti din cauza acestei boli. Odihneasca-se in pace!
Am avut reacții , sper că m-am imunizat pentru o perioadă lungă de timp. Astea sunt opinii propri, nu cele care ar putea influența o masă largă de posibili doritori de a se vaccina. Deci s-ar putea ca alte persoane să aibă reacții mai complexe. Poziția ta este una politicianistă: se poate, s-ar putea. Lăsați- ne să alegem. Poate unii doresc iar alții nu să se vaccineze. Reacțiile pot apărea de la un caz la altul. Cine răspunde în cazul unor reacții mai grave? Decizia este personală… deocamdată.
Evident ca opiniile impartasite de mine sunt proprii, dar in mare parte bazate pe niste cercetari (scuzati daca suna pompos) si dialoguri purtate cu colegi din tara si alte tari din UE.
Singura modalitate prin care pot influenta mai mult sau mai putin e propria vaccinare. Si eventual incercarea de a explica cum vad eu lucrurile intr-un mod cat mai asezat, pe intelesul publicului larg. Parerea mea ramane aceeasi, doar o vaccinare in masa ar putea stopa acesta epidemie, dar decizia de a te vaccina ramane la latitudinea ta. Exact cu asta incepe articolul, asa ca nu vad de ce am fost politicianist.
Ca o ultima mentiune, vaccinul Comirnaty al asocierii Biontech-Pfizer, dar si cele ale producatorilor Moderna si Astra Zeneca dupa cate stiu eu, au primit o autorizare CONDITIONATA a vaccinurilor lor. De ce e important? O aprobare condiţionată a comercializării, precum cea la care va recurge EMA, înseamnă şi că BioNTech-Pfizer rămân responsabile în cazul în care apar efecte secundare grave sau afecţiuni de durată. Asta spre deosebire de USA si UK, unde autorizarea a fost de urgenta. Pentru mai multe lamuriri, las un link, dar e important sa se stie faptul ca producatorul poate fi actionat in instanta, nu este exonerat. https://ec.europa.eu/romania/news/20210203_autorizare_vaccin_astrazeneca_ro
E importantă informația de calitate.
https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/vaccines/fully-vaccinated.html