Actualitate

Viceprimarul Cristian Niculae dă șase porunci firmei Supercom pentru ca Bistrița să fie curată

Viceprimarul Cristian Niculae a inspectat unele puncte de colectare a deșeurilor menajere din oraș împreună cu reprezentanții firmei Supercom, Poliția Locală și Garda de Mediu, iar în urma acestei vizite a cerut mai multe lucruri celor responsabili de curățenia în oraș pe care le-a menționat într-o postare pe pagina lui de Facebook.

”Bistrița trebuie să fie curată!

Supercom este o companie de salubritate care se află în slujba cetățenilor și care trebuie să-și onoreze obligațiile contractuale asumate față de bistrițeni.

Am trecut azi (marți -n.r.) pe la punctele de colectare a deșeurilor menajere și reciclabile, punctele sensibile ale orașului, împreună cu reprezentanții Supercom, Poliția Locală și comisarul șef de la Garda de Mediu.

Le-am solicitat celor de la Supercom să-și facă treaba bine, corect și profesionist, am solicitat Poliției Locale Bistrița să intensifice controalele și să fie vigilenți cu cei care aruncă deșeuri unde nu trebuie, iar Gărzii de Mediu i-am solicitat să se asigure că persoanele juridice din Municipiul Bistrița, respectă legislația de mediu din domeniul deșeurilor și au încheiate contracte de salubrizare. De asemenea am cerut celor de la Supercom:

  • să respecte programul de ridicare a deșeurilor colectate selectiv de catre populație pe strazile cu case
  • să înlocuiască toate containerele de deșeuri menajere defecte, sparte sau crăpate
  • să curețe platformele de colectare a deșeurilor ori de câte ori este necesar
  • să suplimenteze numărul de containere ptr deșeuri menajere acolo unde este nevoie
  • să ridice la timp deșeurile colectate selectiv din containerele semi-îngropate ptr ca cetătenii să nu fie nevoiți să le lase deșeurile lângă containere
  • să comunice și să informeze mai bine cetățenii cu privire la programul de colectare, la campaniile de ridicare gratuită a deșeurilor voluminoase, a deșeurilor vegetale și a deșeurilor electrice-să-și creeze o pagină de Facebook publică pentru a comunica mai bine cu cetățenii Bistriței.

Am dat Supercomului un termen scurt pentru rezolvarea acestor probleme și i-am avertizat că voi fi intransigent și dacă va fi cazul voi dispune sancționarea lor, dacă nu-și fac treaba bine.

În anul 2019, Poliția Locală Bistrița a aplicat un număr de 289 de sancțiuni pentru nerespectarea legii în domeniul deșeurilor, valoarea cumulată a amenzilor fiind de 95 955 lei.

Avem un număr de 10 camere video mobile, amplasate în zonele cu probleme, acolo unde mereu sunt depozitări ilegale de deșeuri, pentru a descuraja acest tip de comportament. Pe viitor vom suplimenta numărul acestor camere video.

Fac un apel și către cetățenii Bistriței, să dea dovadă de responsabilitate civică și să continue programul de colectare selectivă a deșeurilor
– containerele semi-îngropate din municipiu sunt funcționale și active, sunt marcate cu materialele reciclabile pentru fiecare fracție colectată selectiv- cetățenii să nu mai arunce gunoiul menajer în aceste containere semi-îngropate care sunt destinate doar deșeurilor reciclabile.

Trebuie să facem cu toții eforturi să păstrăm Bistrița curată!”, a scris Cristian Niculae pe Facebook.

https://www.facebook.com/publicromanianperson/posts/989883458057866?__xts__[0]=68.ARDCwSFF82Ow-fBQY_9g9f1zSrZfQwxPa8K0w8xiWZxOGw_WyRCk_UeHlh0ulWSg58IDWFQNn9HCowMBpSyP8RnrljG0vE-tWyaNXcAWmuApYqSsST06cI17Ac2cq48vBTBk4cX_vs1L3dRb3Y-sBhTtdYa7-3v98Q3-r35gSz0nazVMLn0KNgPYB8NTEHGmg5NorplpGar2llgXsYyW4Q5R3Lc1lZaS2yyWCt8_bQtqNpufNbo5ZXniPKKbxsLKS3hnISGFNUmpieOqVJf2qQfDtbexLSni0E-tiYnT-qo6xAq97y7Qz_UQ9ipO5bAjpCWrt8j7CGO-bOzCWeQ5KNM&__tn__=-R

21 comentarii

  • Foarte bine.
    Supercom să își facă treaba dar si oamenii să înțeleagă că au si ei obligații
    Că gunoiul nu e al Supercomului, e al oamenilor care il fac
    Spor la treabă domnule Vice, sunteți om serios, vă văd primarul orașului, cel care pune Bistrița la locul ei!

    • Se apropie alegerile si incepe „Marea Agitatie”, macar asa de ochii lumii „sa ne facem ca lucram”, vorba unui mare erou al revolutiei, Dinescu, adus si el din pat la televiziune in 89, ca dupa alegeri sa se revina la normal. Asa suntem noi, totul de fatada. De treizeci de ani traim intr-o mare mizerie si nimeni nu se agita, fiecare are o mare preocupare cum sa fure cat mai mult ca sa-i fie lui bine, in rest…

  • Era si timpul ca cineva sa le spuna la baietii astia ce si cum ca deja isi faceau de cap.
    Nu se mai putea domnule sa ne lasam la mana bucurestenilor, bine ca a luat cineva fraiele, ca ati vazut ce a declarat primarul ca el e de acord cu ce fac astia..

  • Unii aruncă oricum pe lângă containere chiar dacă sunt goale, apoi alții nici macar nu au contracte de salubrizare, apoi cei cu firme, cu pensiuni duc si arunca unde sunt containere mai indosite,ex; dealul dumitei,valea ghinzii lângă poligonul armatei, peste râul Bistrita cum treci podul in UNIREA etc. Mulți dintre ei arunca după lăsarea serii cand nu ii așa ușor să ii filmezi.

  • Acțiunea viceprimarului este binevenita, Sunt curioasa dacă și cei de la Supercom vor reuși și vor dori sa colaboreze. Mai mult de atât, cred ca este important ca noi toți sa conștientizăm ca este important sa învățăm sa fim civilizați. Altfel, nu avem nicio șansă. Și încă ceva, i-aș recomanda viitorului primar, indiferent care ar fi el, sa aplice amenzi drastice celor care încalcă legea, celor care nu-și fac datoria. Asa, cu siguranță învățăm.

  • De cand e viceprimar nu a luat contact pana acum cu situatia din teren?
    Cred ca ”ingrijorarea” vicelui pt situatia din teren este direct proportionala cu apropierea alegerilor.
    De cand e Supercom firma desemnata sa ridice deseurile in Bistrita , nu am vazut nici o data sa goleasca un container semiingropat.
    Nu am vazut nici o masina cu brat de ridicarea , poate le au dar le tin in garaj.
    Referitor la ”containerele semi-îngropate din municipiu sunt funcționale și active ” , intradevar sunt etichetate , or fi si functionale dar atata timp cat sunt pline ochi nu pot fi si active.

    • Da-le nr. de telefon sa te sune cand le ridica.
      SI in data de 31 decembrie au ridicat deseurile de carton de langa blocul in care locuiesc, atunci am iesit sa duc deseurile de plastic si hartie. Chiar soferul de pe masina mi-a atras atentia ca a fost etichetat cu sticla unul dintre recipientele galbene (unde puneam eu de obicei plasticul).
      Au cei de la Supercom destule hibe dar chiar am fi nedrepti sa zicem ca nu ridica NICIODATA deseurile din semiingropate…Nu cred ca la blocul in care locuiesc exista un regim special… dar chiar le ridica.
      Cand sunt pline semiingropatele sunati la numarul lor 0263/944. Eu asa procedez.
      Consider ca e mai corect decat sa arunc deseurile pe langa recipienti sau sa le amestec cu menajerul dupa ce am facut efortul sa le sortez.
      Haideti sa fim fiecare dintre noi exemplari, sa ne comportam asa cum avem asteptari de la ceilalti, in tot ceea ce facem si apoi sa aratam cu degetul spre ceilalti! Cred ca daca ne-am concentra pe ceea ce putem noi face sa indreptam lucrurile care ne displac, am avea mai putin timp si energie sa tot aruncam cu noroi in ceilalti!

  • Pana la urma viceprimarul a încercat sa ne ajute cumva.. și asta contreaza! Dacă ne-am scapă de țiganii care caută in containere și le lasă pe jos pe lângă ar fi super!

  • Vicele a uitat sa nominalizeze al 7 -lea punct si cel mai important. Program integrat de supraveghere si urmarire prin camere de luat vederi la toate amplasamentele de pubele intre blocuri, si in afara orasului unde exista depozitele istorice de abandonare ilegala a gunoaielor. Daca nu le stie o sa le afle de la mine. Si desigur sa curga AMENZILE !

    • Hai mai , lasati-o dracului de supraveghere si de program integrat . Chiar credeti ca populatia acestui municipiu merita sa fie supravegheata video chiar si la depozitarea deseurilor ? Eu spun ca populatia este destul de receptiva dar :
      – Platformele gospodaresti trebuiesc reamenajate astfel incat accesul sa fie facil , sa poata fi curatate si spalate . Accesul la containerele semiingropate – pentru reciclabile – este aproape imposibil datorita proastei amplasari a containerelor de 1100 liti , iar daca ploua este greu de a depune si desul nereciclabil .
      – O diversificare a serviciului de colectare si preluarea deseurior vegetale si textile . Stabilirea unui program lunar de preluare a acestor deseuri.
      – Tarife acceptabile pentru preluarea deseurilor .
      – Limitarea accesului agentilor comerciali la depozitarea deseurilor in vasele de colectare apartinand asociatiilor de proprietari (locatari) si obligarea acestora sa-si conduca gestiunea deseurilor ,asa cum prevede legea . Am inteles ca vor fi organizate module cu acces cartelat la platforme. Cred ca va fi o investitie , realizate pe banii nostril , aiurea cum de altfel e si investitia in containerele cu cip.
      – dimensionarea corecta a numarului de vase de colectare, pentru deseurile reziduuale, dupa numarul de utilizatori pentru fiecare platforma si operarea la timp a containerelor pentru deseuri reciclabile.
      Pana acum tot ce am citit in aceasta epopee a deseurilor ,impovareaza generatorul de deseuri – adica populatia- cu tarife neconforme cu realitatea serviciului prestart , cu ingradiri pentru utilizatorii serviciului – plan de producere deseuri reciclabile , fara criterii de performanta in utilizarea serviciului . Am inteles ca in anul care a trecut operatorul nu a primit nici o sanctiune din partea celor de la mediu !! As fi curios sa ne spuna , garda demediu sau ADI – deseuri cate spalari si dezinfectari a executat operatorul pe platforme si a vaselor de colectare si cate aveau obligatia sa efectueze .

    • Nu vrei să-ți pună și ție o cameră de supraveghere în dos. Că ce dai pe gură vedem în fiecare zi la gazetă. Mai lipsește să te și vedem. Hai că te mai servește o dată prietenul tău Radu Moldovan împreună cu pre-plecatul Niculae. Auzi ce-l frământă pe bătrânul ascultător: „Program integrat de supraveghere si urmarire prin camere de luat vederi”. Securitatea redivuvus. Fiți-ar capul de milițian și securist de râsul lumii! Adică tot cetățenii sunt de vină?! Supercomul, ADI-ul, Primaria și Județul sunt curați uscați?! Nu ți-ar fi rușine tata lui Proces Verbal care ești!!!

  • Daca viceprimarul nu este sustinut de cetateni in tot acest demers, nu vom avea curatenie in oras. Cetatenii sunt cei care fac aceasta mizerie, ei arunca gunoaie unde apuca si apoi se plang pe facebook ca-i murdar orasul.
    Bravo viceprimarului pentru initiativa! Macar el incearca sa faca ceva. Altii fac doar pe facebook scandal, dar nu ar pune mana sa faca curat.

  • Cele 6 porunci + 2 Gratis/BONUS:
    1. Să fiți corupți
    2. Să mințiți
    3. Să dați Para-Ndărătul(așa cum se cuvine)
    4. Să NU țineți cont de nevoile cetățenilor
    5. Să luați credite pe 30 de ani
    6. Să asfaltați străzile deja ASFALTATE
    7. Să-l VOTAȚI pe Ovidiu Vice-Primar
    8. Să votați PSD – la TOATE alegerile care urmează

    • P.S. 1
      Lasă-le-n gura mamilor lor de GUNOAIE.
      Ești prea FIN(Chef) să-ți pierzi vremea cu nește GUNOAIE.
      ;
      Mai bine povestește-ne cum a fost la schiat în Italia, Elveția, Austria:
      (Sper că știi unde este punctul G al pârtiilor)
      – zăpadă?
      – instalații?
      – program funcționare?
      – opțional, ne poți spune și la ce ALTITUDINE erau pârtiile, pe care ai schiet – ca să vază bistrițenii de rând cât de, de sus, te-ai uitat în cefele bistrițenilor TĂI DRAGI.
      P.S. 2
      Nu-l văz pe Dănuț în poze;
      v-ați spurcat de el?
      Te pup pe mandat.
      P.S. 3
      Ai fost cu Tiguanu, sau cu ăla a fost duuussssss, Ovidel?
      P.S. 4
      Comentariu de față este un pamflet, nu are legătură cu actualii, sau viitori Vice, Primari, Credite, Pârtii – PSD.
      Doar cu realitatea.
      P.S. 5
      Cică se zvonește că Președintele ar semna.
      Propunerile.
      Cum care?
      NOII șefi de la:
      DNAAAA,
      Procuror GENERALLLLL,
      DIICOTTTTTTTTT !!!!!!!!!
      Nasol !!!!!!!
      P.S. 6(ultimul)
      Aveți nește muște pe căciuli, bască, șapcă, barbă, ocheleri, fular, etc.

    • ”Dă-i în p**a mea, spune-le că le faceți sală de sport, parc, loc de joacă, dispensar, ce aveți voi nevoie la voi în comună”(asta-i din 2012, când bătălia era pe față, fără perdea)
      Cârtițele și ale voastre și ale noastre, VORBESC.
      Urechea și Timpanu n-o muritu, numa’un pic s-o HODINITU!
      Radule, ești OK?
      Cum care Radu?
      Radu Mamii – HiT

  • Ce sa mai promita? Ca a promis PSD la ultimele alegeri totul. A mai ramas doar „TINERETE FARA BATRANETE SI VIATA FARA DE MOARTE” de promis. Da poate ca ajungeam si acolo daca apuca sa ne dea vitamina D. Ca aflase (din reclame cred) ca populatia sta prost cu vitamina D.
    Noroc ca n-a apucat.
    Norocul nostru.

  • ”Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea, a autorizat construirea unui bloc de 9 etaje pe strada Vasile Lascăr din centrul Capitalei, printre case de peste 100 de ani vechime. Strada este zonă protejată, cu mai multe clădiri monument istoric, iar cea mai înaltă clădire din jur are maxim 4 etaje. Potrivit panoului de șantier, beneficiarul construcției este Ciuclea Georgescu Dumitru , ginerele patronului de la Supercom, Ilie Ciuclea, fost senator PSD, apoi vicepreședinte UNPR.” – https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-23615344-primaria-capitalei-autorizat-construirea-unui-bloc-9-etaje-strada-vasile-lascar-din-centrul-capitalei-printre-case-peste-100-ani-vechime-beneficiar-ginerele-patronului-supercom.htm?fbclid=IwAR2_PWhsNM-G8FKEzmZbro3JXpSSFDY69VpQTRd71XZj1t_QzA97l6-1EXc

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Dani Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS