Actualitate Politică

Victor Ponta: E foarte bine să aveţi mediu, dar e bine să aveţi şi centură

Premierul Victor Ponta a declarat că dacă ar fi bistriţean ar vota pentru realizarea variantei ocolitoare, fiind convins că, dacă va fi pus în aplicare, proiectul va respecta toate normele de protecţie a mediului: ”Mergeţi la Sibiu să vedeţi cât s-a schimbat Sibiul de când e şosea de centură!”. Ponta a adăugat că speră să vină în 2014 cu veşti bune privind reabilitarea drumului între Bistriţa şi Năsăud.

”Am vrut să vin la Bistriţa pentru a vizita două unităţi industriale, în primul rând Rombat. Guvernul sprijină investiţiile serioase, aşa cum sunt Rombat şi Leoni, care creează locuri de muncă, sunt îndreptate spre o activitate economică importantă pentru viitor şi care practic au sprijinit în acest an creşterea economică a României, creşterea exporturilor, păstrarea şi chiar crearea de noi locuri de muncă. Am discutat cu cei de la Leoni faptul că în măsura în care se extind, pot să acceseze ajutorul de stat, avem în continuare bani pentru aşa ceva, sunt special alocaţii pentru a dezvolta noi investiţii care creează noi locuri de muncă. Nu este o pomană pe care o dă Guvernul, ci o coinvestiţie, banii aceia se întorc sub formă de taxe şi impozite într-o perioadă de timp. Pentru extinderea unor investiţii avem în continuare plafonul necesar. Am discutat cu autorităţile şi despre alte proiecte locale şi, pe măsură ce există resurse, voinţa există, vreau să mergem mai departe cu tot ceea ce are nevoie judeţul pentru a se dezvolta. Ştiu că şi Bistriţa are un proiect important şi sper să fie gata cu el, să-l ducă la finanţare. Eu am explicat şi explic mereu că nu a existat şi nu există nici azi vreun rezervor secret de bani al Guvernului”, a spus Victor Ponta într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că nu a uitat de promisiunea făcută în campania electorală, sprijin pentru reabilitarea drumului între Bistriţa şi Năsăud: ”Am împreună cu Radu Moldovan şi ceilalţi colegi o promisiune importantă legată de drumul Bistriţa – Năsăud. Înainte să vin aici am discutat cu ministrul Şova despre bugetul pe 2014 la CNADNR, sper să vă dau o veste bună în 2014. E o promisiune pe care am făcut-o, n-o uit, iar dacă o uit nu mă lasă oamenii de aici s-o uit. Nu sunt bani foarte mulţi, dar pentru cei pe care îi avem sunt câteva priorităţi, iar acesta este unul dintre ele”.

Victor Ponta a spus că este la curent cu organizarea referendumului de la Bistriţa. ”Eu nu votez la Bistriţa, dar dacă aş fi bistriţean aş vota ”Da”. Aveţi nevoie de o şosea de centură, cum au nevoie toate oraşele din România. Mergeţi la Sibiu să vedeţi cât s-a schimbat Sibiul de când e şosea de centură, ar trebui să mergeţi în multe oraşe care au deja şosea de centură. Şi pentru Bistriţa e important să aveţi. Am tot respectul şi dragostea pentru noul curent ecologist din România, îl apreciez foarte mult, chiar dacă nu-l înţeleg întotdeauna. Pe de o parte, respectarea mediului este un lucru foarte bun, dar să nu cădem în partea cealaltă, cum spuneau unii dintre colegii mei mai dur, să oprim atunci şi toate exploatările petroliere din Prahova, şi toate gazele de la Mediaş, şi tot ce mai avem, să nu mai producem curent şi să stăm în peşteră. Ne uităm spre occident şi vrem şosele, spitale. Din ce, dacă nu ai dezvoltare economică? Pentru Bistriţa, orice proiect care poate atrage fonduri europene este foarte bun. 174 de milioane de euro numai pentru acest proiect este bugetul Bistriţei pe patru ani. În primul rând sper să se facă proiectul, sunt convins că se va face cu respectarea tuturor normelor de protecţie a mediului. E foarte bine să aveţi mediu, dar e bine să aveţi şi centură, ca să vă spun direct ce cred”, a comentat premierul.

7 comentarii

  • Demisia tovarasul Copy/paste. Ati venit sa ne spuneti ca tolba e plina, ca si tovarasa Pana? Luati-va de mana cu promisiunile dvs. desarte si mergeti pe centura!

  • ˝Mergeţi la Sibiu să vedeţi cât s-a schimbat Sibiul de când e şosea de centură!˝.
    Traducere: Gândiţi un pas în faţă şi dacă nu puteţi mergeţi la Sibiu. Ăia şi-au făcut Centura Autostradă!

    • Da…dar au făcut-o la o distanţă respectabilă faţă de oraş! La fel şi la Cluj. Numai încăpăţânatul ăsta de primar vrea centura prin oraş. Parc modernizat avem. Ce-i lipseşte?! Un drum de centură la cativa metri distantă!

  • Gunoiul de Ponta sa faca exploatari cu cianuri si trafic greu prin centrul orasului la el in tg. Jiu. Sa lase Transilvania in pace, ca nu este binevenit aici!

Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Marius S Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.