PSD Bistrița-Năsăud, SC Timp Online SRL, Cod unic AEP 21160002
Fostul prim-ministru Victor Ponta, deputat PSD, a susținut o conferință de presă la Bistrița alături de fostul ministru al Fondurilor Europene și al Finanțelor, Eugen Teodorovici, senator PSD, și de conducerea județeană a partidului.
Președintele PSD și al CJ Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan: ”Este o bucurie să avem în mijlocul nostru doi prieteni ai județului Bistrița-Năsăud. Din cele două poziții cheie pe care le-au avut, au sprijinit toate proiectele de dezvoltare ale județului. Ce am realizat eu și colegii mei primari a fost cu sprijinul lor. Ei au demonstrat că se pot găsi soluții și în numele meu și al cetățenilor le mulțumesc respectuos. Guvernul condus de Victor Ponta a sprijinit proiecte de peste 500 de milioane de euro, și aici vorbim de bani guvernamentali și din bugetul propriu al CJ, pe lângă cele 200 de milioane de euro fonduri europene derulate în această perioadă”
Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu: ”Salut vizita lui Victor Ponta și Eugen Teodorovici, care în perioada 2012-2016 au facilitat pentru Bistrița lucrări și obiective de investiții la care nu ne gândeam înainte sau ne gândeam că pot fi realizate într-un timp extrem de lung. Simplificarea procedurilor pe POR, care se darorează Guvernului Ponta, ne-a permis să aducem în Bistrița peste 48 de milioane de euro pe 25 de proiecte pe POR și câteva mai mici din celelalte. Procedurile extrem de greoaie, precum cele pentru reabilitarea termică blocurilor și sistemul de decontare a plăților, au fost simplificate și lucrurile au mers foarte bine. Pot concluziona că Bistrița a beneficiat de o structură pe verticală extraordinar de favorabilă, Guvern PSD și președinte CJ de la PSD. Sper să se refacă această verticală cât mai repede, spre beneficiul și bunăstarea cetățenilor”
Eugen Teodorovici: ”Este de fiecare dată o bucurie să venim în Bistrița-Năsăud. Am avut, ca țară, șansa să avem un Guvern pro interes național, dar fără o echipă puternică și determinată la nivel local acest lucru nu s-ar fi întâmplat. la orice problemă se pot găsi soluții, dar astăzi lucrurile merg într-o direcție greșită, din păcate”
Victor Ponta: ”Și dacă vor mai candida de zece ori în următorii 40 de ani, eu tot o să vin să-i susțin pe Radu, Ovidiu, Nicu și ceilalți. În primul rând pentru că sunt prietenii mei, oameni pe care îi apreciez, și în al doilea rând pentru că am avut ocazia să văd în Bistrița diferența, cum a fost înainte să vină această echipă la conducere și cum este după. Diferența e foarte mare, e ușor de văzut pentru orice cetățean. Sper și cred că la Bistrița nu se aplică ceea ce se aplică în toată România, cu Meșterul Manole, adică ei au venit, au construit și sper să nu se apuce nimeni să dărâme în perioada următoare. E și foarte greu, pentru că au construit foarte mult și au făcut lucruri importante. Cât am putut noi să-i ajutăm de la Guvern, am făcut-o. Și nu doar pentru Bistrița, ci pentru orice primar care muncea și făcea proiecte precum Ovidiu Crețu, dacă ne bătea la cap de zece ori până se rezolva, dacă precum Ovidiu uita ceeea ce se făcuse și îmi aducea aminte numai ce nu se făcuse, dacă precum Nicu Moldovan spunea că are de toate dar totuși ar mai trebui să facă ceva.
Am venit să-i susțin în această campanie pentru alegeri, pe care sunt convins că le vor câștiga, și să le mulțumesc sprijinul lor, dar și să-i rog ca după ce câștigă alegerile locale, dând un exemplu bun pentru PSD, pentru toată Transilvania, să se pregătească pentru alegerile parlamentare. La Bistrița și-a găsit PNL până la urmă candidat? Din a doua încercare? Tot e bine, măcar nu e din a patra, puteau să mai încerce de două-trei ori, nu era o problemă.
Îmi doresc foarte tare ca după noiembrie să se refacă Guvernul PSD-ALDE-UNPR. Îmi pare rău când văd cum se strică totul, cei care vor prelua guvernarea vor avea foarte mult de muncă, altfel 2017 va fi un an foarte greu, care poate semăna cu 2010. Acum nu se întâmplă nimic, nu semnează nimeni nicio hârtie, totul e de la Dumnezeu sau de la natură. Îmia duc aminte cât de celebru am fost împreună cu doamna Doina Pană că ne-am dus la indundații. Ne uitam acumj, inundații, nu s-a mai dus nimeni. Noi am fost criticați că ne-am dus și s-a făcut bășcălia de rigoare cu barca. A trecut apa, ei nu s-au dus, nu i-a criticat nimeni. Lucrurile nu merg de la sine, nu merg pe pilot automat, iar România acum nu are absolut nicio direcție”.
(PE)
Si dacă vei mai candida de 100 de ori in urmatorii 40 de ani tot n-o sa mai fi ales.
Cat ai fost la guvern i-ai ajutat pe Sova, Ghita, si multi altii ca ei sa-si umple buzunarele.
Da apropo, o s-o susții chiar și pe Fă Doina?
Contracandidatii PSD-ului sunt o varza, nimic mai mult ! Bat din gura cat e ziua de lunga dar nu au realizat nimc in viata lor . Tot felul de politruci scapatati care asteapta sa le pice si lor ceva … La lucru cu voi , nu la intins mana !
Da, PNL are candidat care din 6 iunie va fii desemnat primar al mun.Bistrita.
Zilele va sunt numarate dragilor
La Bistrita, comunismul e in FLOARE!
Județul Bistrița-Năsăud nu te-a votat și este foarte mândru de asta. Du-te la securiștii și comuniștii tăi. Nu mai încerca să ne albanizezi forțat că n-ai nici o șansă. Bine c-am scăpat de tine.
Structuri secu-comuniste,
Fac Ponticele și mai triste.
Degeaba-l criticati pe Ponta , a luat cele mai bune masuri economice . Comparativ cu perioada precedenta cand fura ANRP-ul toti banii tarii sau tehnocratii de azi subordonati Bruxelului nu fac nimic , in perioada lui Ponta s-au reintregit salariile taiate ( furate ) si concomitent scazand preturile , oamenii avand un trai mai bun si meritat . Nu trebuie sa mai permitem nici unui politicean sa-si mai umileasca propriul popor.
Nu-l criticăm degeaba. Trebuie să vă arătăm că nu ne puteți păcăli deloc. Pentru cei mai mulți români Ponta înseamnă Furt intelectual, Furt economic, Impostură. Este la fel de clar după cum flavius înseamnă în limba latină roșcatul.
Tovarase, atunci noul PNL-PDL , ce inseamna pt. majoritatea romanilor ? Vom vedea peste aproximativ o saptamana .
Nici o masă fără pește, nici o zi fără vreun pesedist ,,de vază” în vizită la noi!
TEODOROVICI mai are tupeu sa iasa in lume ?cand vroia sa impoziteze si bacsisu ?Sa speram ca lumea nu a uitat si nu o sa-i mai voteze !
Legenda Meșterului Manole se aplică mai jos de Bistrița, pe tronsonul de autostradă Sebeș-Sibiu. Concluzia: ce ați construit voi se prăbușește sigur, imediat ce tăiați ombilicul.
Succes in continuare! Votez PSD
De ce psd doamna lia? Cred ca stiu, ai un loc caldut la primarie si poate mai ai si bsni de la proiecte. Daca stau si ma gandesc, am auzit ca la primarie fiecsre angajst care sre unfiu sauno fica ii musai sa fie angajati la primarie. Doamna cristiana sabau va rog faceti o cercetare mai amanuntita si vedeti cate odrasle sunt in primarie si cati pensionari. Va rog mult si piblicati ca sa stim si noi de ce noi sau alti tineri nu mai avem loc la primarie?
Scuze pentru greseli,
O echipa unita, cu lideri exceptionali!
O echipa unita de hoti si banditi, unii condamnati definitiv altii urmariti penal. Lideri exceptionali pentru „ghetus” (intrebati-i pe cei ce au trecut prin penitenciare ce-i ghetusul).
Vom trai sa vedem schimbata legendei mesterului de ocazie …. ” Ponta ” ( avand balzonul Secera si Ciocanul ) cu … Realitatea mesterului …. DNA – ???