Echipa de fotbal Gloria Bistrița-Năsăud, care se pregătește pentru startul noului sezon în Liga a 3-a, a obținut a treia victorie din tot atâtea posibile în amicalele verii.
Fotbaliștii antrenați de Adrian Falub s-au impus categoric în fața echipei Foresta Suceava, cu scorul de 4-0 (2-0), într-un meci disputat pe Stadionul ”Jean Pădureanu” din Bistrița.
Au marcat: Vlad Mihalcea (9 penalty), Florin Bălan (33), Vasile Mihai (51), Andrei Banyoi (73).
Următorul meci de pregătire al echipei bistrițene va avea loc sâmbătă 5 august de la ora 11.00, tot pe Stadionul ”Jean Pădureanu”, în compania formației CSM Mediaș.
În primele două partide amicale, Gloria a învins Progresul Năsăud (8-0) și Unirea Ungheni (3-1).
Noutățile din lot sunt Valentin Neacșu (portar), Rareș Uțiu, Adrian Mar, Florin Bălan, Rareș Bălan (fundași), Vasile Mihai, Vlad Mihalcea, Paul Pațurcă (mijlocași), Andrei Banyoi, Alejandro Râpan, Andrei Florescu (atacanți). Totodată, atacantul Carl Davordzie și-a prelungit contractul cu Gloria.
Sezonul 2023-2024 al Ligii a 3-a va debuta în 25-26 august.
Atâta timp cât gloria joacă în divizia C (liga3), nu merită atenția noastră! Bine că au clădire nouă pe Păcii și mașini noi.