Un spot care promovează campania de vaccinare împotriva Covid-19 a fost prezentat în ședința Colegiului prefectural, clipul fiind realizat de mai mulți tineri care fac parte din proiectul Virtual Escape, în parteneriat cu Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
Robert Munthiu, directorul firmei, a spus în ședința Colegiului prefectural că echipa lui vrea să pună umărul la propriu pentru ca pandemia să devină de domeniul trecutului.
”Pandemia ne-a încurcat tuturor planurile. În 31 decembrie 2020, am stabilit cu domnul prefect să avem o colaborare pe care am început-o în 4 ianuarie 2021. În clip, am vrut să punem accentul pe faptul că tinerii vor să se vaccineze într-o măsură mai mare decât adulții. Noi chiar am fost afectați pe plan personal fiindcă am pierdut un an din 21 de viață, deci simțim că am pierdut ceva important. Abia începusem semestrul al doilea și anul viitor terminăm (facultatea – n.r.). E destul de trist. Prin acest videoclip vrem să ajutăm orașul noastru și poate și țara. Noi organizăm primul și cel mai mare festival de trap din țară, Hustle, trap-ul fiind o subdivizie a hip-hop și o să aducem pe două scene timp de patru zile 60 de artiști din toată țara, unii foarte cunoscuți, alții la început de drum în acest gen. Am vândut în pandemie chiar peste 3.000 de bilete în toată țara din Cluj, Mureș, Timișoara. Suntem primul festival care am luat atitudine în această campanie de vaccinare”, a spus Robert Munthiu.
Andrei Dobrin, cunoscut model internațional, ne-a spus că pandemia l-a împiedicat să călătorească, să prezinte modă și să meargă la școală. ”Am avut noroc că am format echipa aceasta foarte frumoasă care se ocupă de mai multe proiecte. Pe lângă clipul pro-vaccinare ne ocupăm și de festivalul Hustle care sperăm că va putea avea loc în septembrie”, a spus Andrei.
Dan: ”Am făcut sesiuni de brainstorming și am reușit să facem ceva cu însemnătate pentru tinerii din Bistrița. Noi am încercat să țintim publicul tânăr căruia am vrut să-i arătăm ce lipsește în momentul de față, ieșirile, interacțiunile cu alți tineri. Sperăm să fie de impact”
Cristian: ”Din percepția mea, am văzuut că reacția a fost bună, șefii de instituții au fost încântați. Suntem bucuroși și sperăm că nu doar tinerii, toate categoriile de vârstă, să ia mesajul ca atare și să se vaccineze pentru că altfel nu cred că vom scăpa de pandemie prea repede să revenim la normalul pe care îl știam cu toții”.
Adrian: ”Eu mă ocup de partea de media. Am filmat și montat. Mă bucur că putem promova vaccinarea în măsura posibilităților noastre. Din păcate, pandemia ne-a distrus multe proiecte, dar mă bucur că i-am cunoscut pe acești băieți și am reușit să facem ceva împreună ca să grăbim acest proces prin care să ajungem la normalitate”
Prefectul Stelian Dolha le-a mulțumit pentru implicare. ”Partea mai puțin plăcută, îngrijorătoare, legată de vaccinare este că s-ar putea să ajungem la o perioadă de stagnare, iar acest lucru ne îngrijorează. Sunt mesaje emoționale venite din extern la care noi va trebui să răspundem cu aceeași măsură. Trebuie să dăm o contrapondere la aceste mesaje, iar videoclipul realizat de Virtual Escape asta este. Mesajele pro-vaccinare trebuie rostogolite cât de repede. Noi, Instituția Prefectului, în colaborare cu câțiva tineri foarte talentați si determinați, am realizat un filmuleț de promovare a vaccinării in rândul tinerilor. Ținta sunt tinerii, așa că mesajele sunt create chiar de tineri. Ei știu cel mai bine pe ce butoane să apese ca să se facă înțeleși, ce corzi trebuie să sensibilizeze pentru ca cei de o vârstă cu ei sa devină receptivi. Tinerii vor să călătorească, vor să meargă la concerte, vor să iasă, vor ca viața sa revină la normal. Dacă le spui că, vaccinându-se, toate astea ar putea deveni realitate si o spuneți pe înțelesul lor, rezultatul e garantat”.
Materialul audiovizual este destinat contribuirii la campania de imunizare care se desfășoară la nivel național, având ca grup-țintă tineretul. Inițiativa tinerilor antreprenori de la The Virtual Escape de a contribui într-un mod voluntar printr-o campanie de promovare a sănătății a fost susținută logistic de Instituția Prefectului.
Este ok ce faceti,dar va spun ca pana cand nu va fi obligatoarie prezentarea dovezii cu vaccinarea(sau testul efectuat saptamanal) la intrarea in frizerii,restaurante,institutii,moluri,etc,romanul nu se va vaccina.Pentru ca ii este frica de ac,de tromboze,de modificarea adeneului,de transformarea din ortodox in catolic sau din pocait in martor al lui Iehova.Are romanul niste pitici pe creier de mori de ras!!
Dacă vor să fie cobaii celor de la Big Pharma și să fie injectați cu seruri experimentale (Pfizer, Moderna) bazate pe tehnica ARNmesager (aplicată prima dată la oameni), seruri despre care chiar producătorii admit că sunt în etapă de studiu clinic până în 2023 și ale căror efecte secundare (mai ales probabilitatea de a cauza boli autoimune ori cancer) nu sunt cunoscute, e dreptul lor. https://www.fda.gov/emergency-preparedness-and-response/coronavirus-disease-2019-covid-19/pfizer-biontech-covid-19-vaccine
Adorjan ** nu Adrian
Si daca ar fi Adorjan care-i baiul? Daca era Serghei sau Igor tot asa se zbarlea sentimentul patriotic in tine?
R. Munthiu o fi rudă cu Munthiu care a avut ceva de rezolvat pe la fostul BTT și o pe la sala polivalentă?!
Numai inteligenți pe aici. Mergeți măi să vă injectați măi, că ăștia ne iubesc. Tot timpul ne-au iubit și ne-au vrut binele. Vaccinațivă aveți încredere în ei, că știu ei ce fac. Voi trebuie doar să executați că la restul se gândesc ei.
Bade „Bistrițean” , nu e nimic tendențios în a menționa ce scrie fabricantul respectivului ser în prospect. Dacă atâta poți, atâta înțelegi.
Dorește-ți să nu constați peste ceva timp că serul respectiv chiar este carcinogen. În rest să fii sănătos!