De la prima semnalare a prezenței virusului Pestei Porcine Africane (PPA) în România, pe data de 31 iulie 2017 și până în prezent, au fost diagnosticate 3.550 de cazuri la mistreți.
În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreți se sting după cel puțin 2 ani de la apariția lor, anunță Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) într-un comunicat.
În județul Bistrița-Năsăud, boala a fost depistată la trei mistreți morți și la un mistreț vânat.
ANSVSA solicită sprijinul cetățenilor pentru respectarea următoarelor măsuri:
- pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor este respectarea condiţiilor de biosecuritate;
- nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă, în pădure sau în zonele agricole înveciate cu mediul silvatic;
- este recomandat ca pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu burete sau paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustic sau cu un biocid recomandat de un medic veterinar;
- creşteţi porcii doar în spaţii închise, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci din alte exploatații, cu porci mistreţi sau cu proprietari care deţin porci domestici;
- nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în famile care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;
- nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
- vânătorii şi responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunţe DSVSA judeţene despre orice situaţie în care au depistat porci mistreţi morţi, ori cu comportament modificat şi să transmită probele pentru diagnosticul de laborator.
De la începutul acestui an, în Europa, pe lângă România au fost diagnosticate focare de PPA în: Bulgaria, Ucraina, Belgia, Estonia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Serbia, Slovacia și Ucraina și Grecia. Pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact dezastruos la nivel economic și social.
Sursa: agroinfo.ro
Adaugă comentariu