Dacă tot am intrat în minivacanţa de 1 Mai şi mulţi veţi merge la iarbă verde poate vă gândiţi să luaţi cu voi un sac de gunoi şi să strângeţi tot în urma voastră ca să nu mai rămână mizerie în toate zonele frumoase ale judeţului. Abia ce au fost adunaţi zeci de mii de saci cu deşeuri din plastic de către elevii din tot judeţul.
„Vreau să le mulţumesc tuturor directorilor, celor 25, care au fost implicaţi în Ziua Voluntarilor Mici, proiect al Asociaţiei Tăşuleasa. Am fost felicitaţi pentru implicare. Din punctul meu de vedere, secretul e foarte clar: ies excepţional acţiuni în care directorul este pionul principal, portdrapelul, implicat alături de părinţi, colegi şi copii. Atunci reuşita este totală. Am fost în Cluj când s-au întâlnit cele trei judeţe, iar toţi voluntarii care au venit nu au avut decât cuvinte de laudă. Ne-am purtat aşa cum trebuie”, a spus inspectorul şcolar general Camelia Tabără la o şedinţă cu directorii de şcoli.
Ea a fost pe traseu împreună cu un avocat din Bucureşti, voluntar Tăşuleasa Social.
„Pe ruta Ilvelor era voluntar un avocat din Bucureşti, oameni cumva realizaţi în societate care au ajuns la nivelul în care vor să ofere ceva, fac eforturi, iar cei pentru care fac nu înţeleg şi nu se comportă ca atare. Cred că aş fi intrat în pământ dacă s-ar fi întâmplat aşa pe Valea Ilvelor. Însă a fost foarte bine, ne-am comportat ca nişte adevăraţi dascăli, ne-am înţeles rolul şi misiunea pe care o avem, iar bucuria copiilor şi a părinţilor a fost o răsplată pentru tot efortul”, a spus Camelia Tabără.
Reamintim că 23.000 de elevi din 174 de școli din 5 județe au colectat, în doar câteva zile, peste 30.000 de saci (60 de tone) de deșeuri din plastic!
Acțiunea „Ziua Bună – Ziua Voluntarilor Mici” a fost continuarea proiectului „Camionul de Crăciun”: copiii care au primit cadouri dau ceva înapoi, făcând bine pentru comunitatea în care trăiesc.
Cei 30.000 de saci au fost ridicați de colectori, urmează să fie reciclați, iar plopul și spațiul din jur au fost ˝eliberați˝.
Adaugă comentariu