Actualitate

Voucherele de vacanţă ar putea fi eliminate. Ce vor primi în schimb bugetarii

În plin sezon estival, multe dintre unităţile de cazare partenere nu mai primesc vouchere de vacanţă, iar altele au deja toate camerele rezervate, astfel că bugetarii nu pot merge în concediu în locul în care visau să ajungă. Din această cauză, parlamentarii au decis, prin Legea salarizării, să elimine voucherele de vacanţă, potrivit Observator tv.

Voucherele ar putea fi înlocuite cu o indemnizaţie de vacanţă la nivelul unui salariu de bază minim brut. Valoarea acestuia este în prezent de 1.900 de lei. Vouchere vor fi înlocuite cu bani, dar modul în care se vor acorda indemnizaţiile urmează să fie stabilite printr-o Hotărâre de Guvern.

Potrivit unor informaţii obţinute de reporterii Observator, indemnizaţia se va acorda în numerar înainte ca angajatul să plece în vacanţă. Ulterior, acesta trebuie să aducă facturi sau documente doveditoare în termen de şase luni, respectiv să facă dovada că a folosit banii pentru cazare.

Din cauza faptului că voucherele au început să fie respinse la unităţile de cazare, mulţi dintre bugetari au ales să le vândă. Chiar dacă acest lucru este ilegal, bugetarii au postat zeci de anunţuri pe site-urile de comerţ online. Mulţi dintre bugetari sunt dispuşi să vândă voucherele de vacanţă chiar şi la jumătate de preţ. Preţurile cerute sunt cuprinse între 800 şi 1.100 de lei.

„Hotelurile nu doresc să primească vouchere pentru că trebuie să le trimită la decontare, pot să-şi primească banii după două-trei săptămâni şi, de asemenea, este un comision de 1 la sută care se plăteşte emitenţilor de vouchere. Noi solicităm să se continue această poveste cu voucherele, pentru că este bună pentru toată lumea. Cei care deţin hoteluri nu doar pe litoral, în toată ţara, se bucură de creşterea vânzărilor, pentru că toată lumea le poate folosi numai pentru vacanţe în România”, spune Alin Burcea, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Iată lista unităţilor de cazare din judeţ care au anunţat că primesc vouchere de vacanţă.

5 comentarii

  • Foarte bine ca nu primesc aceste vouchere atat timp cat doar cei angajati la stat le primesc. Bravo lor…uniti putem schimba prostia psdista. Statul sta ca un trantor pe banii privatilor…mentalitate de 2 bani

  • Pai, se tem ca mincinosii si haoticii astia intarzie mult cu decontarea asa cum intarzie cu decontarile de transport,cu hotararile judecatoresti sau in sanatate la Casa de sanatate sau in farmacii compensatele.

  • Ptr.Only me

    Bine spus,intuiesc că sunte-ți patron după cât de bine cunoaşteți legile, care e interesat pentru angajații săi; dau o bere dacă nu am intuit bine !

  • Nu este vorba de moartea caprei vecinului de la stat pt ca oricum capra celui de la stat traieste si paste pe pasunea privatului, stimate „domn”. Chiar am 2 facultati dar nu asta conteaza in tara asta atat timp cand la stat iti trebuie pile pe langa scoala daca vrei sa fi bugetar in acest stat corupt. Chiar daca ai facultate cei de la stat anuleaza concursul spunand ca nu a fost bine organizat. Au facut asta pentru ca le-am spus ca umbla cu smecheri si influente politice! Deci cum este cu munca la stat??? bleahh.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.