Din 80 de titulari ai apartamentelor, şi-au luat în primire locuinţele aproximativ jumătate, cealaltă parte neachitându-şi până acum cota de racordare în valoare de 485 de lei.
”Unii nu au ştiut, dar vor plăti şi vor primi şi ei cheile. Aici s-au mutat oameni săraci. Sunt foarte mulţumit de modul în care şi le păstrează, cu excepţia a unul-două cazuri. Chiria se calculează în funcţie de venit, este una foarte mică”, a precizat Ovidiu Creţu.
El a declarat că sunt şi garsoniere, şi apartamente cu două camere, 20 pe o scară.
”Recepţia locuinţelor a fost făcută miercuri, sunt apartamente corespunzătoare. Uşile interioare au fost o problemă, dar toate problemele au fost remediate. Sunt apartamente dotate cu tot ce trebuie, încălzirea funcţionează de două săptămâni. Cât a costat? 264 de euro pe metru pătrat, în aceste costuri intrând şi racordarea”, a spus primarul municipiului Bistriţa.
Valoarea totală decontată pe execuţia lucrărilor se ridică la 5.273,394 mii lei, din care contribuţia de la bugetul local a fost de 2.692,450 mii lei, iar restul de 2.580,944 mii lei au venit de la bugetul de stat.
Ovidiu Creţu a anunţat că luni va înmâna cheile locuinţelor sociale care vor fi date în folosinţă în Viişoara. ”Acolo sunt 60, cu 15 apartamente pe scară”.
Adaugă comentariu