În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, 23 decembrie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei Herina, comuna Galații Bistriței, județul Bistrița-Năsăud, prilej cu care a binecuvântat lucrările efectuate la biserica parohiei, în ultima perioadă, scrie Radio Renaşterea.
Astfel, Înaltpreasfințiul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte consilierul cultural al Arhiepiscopiei, pr Bogdan Ivanov, protopopul de Bistrița, pr. Alexandru Vidican, preotul paroh Ioan Păcurari, alături de alți preoți invitați din parohiile învecinate.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Îl așteptăm pe Dumnezeu să ne mântuie de rău”, în care a vorbit despre importanța nașterii Pruncului Iisus Hristos mai ales în sufletele noastre.
La priceasnă, ansamblul folcloric „Doinița” al Cercului Militar Bistrița, coordonat de interpreta de muzică populară Cornelia Ardelean Archiudean, i-a colindat pe cei prezenți.
Prezente la Sfânta Liturghie au fost și oficialitățile locale și județene. După slujbă, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat un parastas întru pomenirea vrednicilor slujitori ai comunităţii din Herina, trecuţi la cele veşnice.
Este vorba despre preotul Sever Groza, sub păstorirea căruia s-a ridicat actuala biserică în anul 1907, apoi Popa Augustin şi preoteasa Angelina – rudă cu poetul George Coşbuc, preoţii Sonea, Bartoş şi Stanciu. În acelaşi timp, au fost pomeniţi la slujba parastasului și învăţătorul Emil Bartoş şi Alexandru Bilegan, participanţi la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, precum și cântăreții și paraclisierii parohiei.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a acordat părintelui paroh Ioan Păcurari – Crucea Centenar „Mihai Vodă”, iar domnului Vasile Găurean, primarul comunei Galații Bistriței – Ordinul Centenar „Mihai Vodă”.
De asemenea, consiliul și comitetul parohial au primit diplome de aleasă cinstire.
Sursa: Radio Renaşterea
Da lipseste cohorta de politruci de la ciuma rosie.
Dacă era de față, era rău; dacă nu-s acolo, iar cârcotiți. Veșnicii nemulțumiti.
#unPICduMOR
Imagini premieră de la cel mai păzit secret militar după cel al laserului care topea tancuri ruseşti.
Bisericile, sunt nave spațio-temporale, pemit călătoria-timp, viitor şi generic, oriunde.
” Căpitan CI Picard Andreicuț: – Azi am efectuat un zbor de rutină prin universuri paralele la viteze hipersonice .Important e că de unde am plecat acolo am ajuns, în siguranță. Desigur au fost şi momente palpitante am lăsat comenzile hipertehnologice la doi tineri, dar nava biserică are mecanisme de securitare a zborului e pe autopilot pe nord”
„Slt Vidican Data : – ştiți pe timpul zborului atmosfera din cabină trebuie păstrată la parametrii optimi, tămâia are rolul de a regula chimic reactivitatea atomică. Pentru experiențe mai avansate studiem posibilitatea introducerii canabisului accentuează senzorial contopirea cu universul”
Până la următorul zbor,
Sărbători(sociale) Fericite!!!
Cc e de la…ce se deduce din pseudo-acronim, nu?
https://ibb.co/pdbXn5r
Ce aveți cu mine, mă? Eu cu Radu Moldovan și cu Liviu Dragnea suntem una: Frații Kamarazov !
Același text. Parcă ai fi Greco-catolic; cop-Paște.