Actualitate

Zidul Cetății și Turnul Dogarilor, donate. Întâlnire cu proiectanții

Pe agenda Consiliului Local Bistrița de miercuri se află acceptarea ofertei de donaţie din partea Bisericii Evanghelice C.A. către municipalitate a Zidului Cetății și Turnului Dogarilor, în vederea restaurării și amenajării prin proiectul ”Cetatea Medievală Bistrița” din PNRR.

”Teatru de vară și zonă de spectacole în aer liber, lângă Turnul Dogarilor, în cadrul restaurării Cetății Medievale! Alături de specialiști din Primăria municipiului, m-am întâlnit cu proiectanții pentru a discuta principalele elemente care vor face obiectul restaurării și amenajării Zidului Cetății Medievale a Bistriței și a Turnului Dogarilor, în cadrul unui proiect care a primit finanțare prin PNRR. Au fost avute în vedere noi funcțiuni ale perimetrului interior/ exterior pentru diverse activități care ar putea fi găzduite aici, exprimând și o opțiune fermă pentru transformarea spațiului din proximitatea turnului într-un teatru de vară, cu scenă și gradene retractabile pentru spectacole. Întregul proiect privind revitalizarea și punerea în valoare a Cetății Medievale Bistrița are în vedere promovarea turismului cultural, legat de spațiile multifuncționale din oraș, pe traseul vechiului zid de împrejmuire a cetății, zonă din oraș care poate găzdui programe culturale specifice, adaptabile la implicarea în dezvoltarea circuitelor turistice locale sau internaționale”, spune primarul Ioan Turc.

În proiectul de hotărâre care va fi aprobat de Consiliul Local se arată că:

”Situl arheologic ”Orașul medieval Bistrița” este înscris în Lista monumentelor istorice din 2015. Zidul Cetății și Turnul Dogarilor este cel mai cunoscut și convingător obiectiv architectural păstrat din vechea fortificație a orașului Bistrița, înregistrat în Lista Monumentelor Istorice de grupă A, alături de fragmentele zidului de incintă a Cetății Medievale Bistrița ce au mai rămas din vechea cetate. Pe lângă faptul că acest monument se află în stare avansată de degradare necesitând intervenții cu caracter de urgență pentru punerea lui în stare de siguranță, municipalitatea dorește restaurarea, amenajarea și punerea lui în valoare, motiv pentru care a fost cuprins într-un proiect de finanțare.

Prin Hotărârea nr. 47/17.03.2023, Consiliul Local a aprobat depunerea proiectului ”Cetatea Medievală Bistrița”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C11 – Turism și cultură, Investiția I1 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, proiect ce are în vedere promovarea turismului cultural, pe traseul vechiului zid și care cuprinde două categorii de obiective arhitecturale și anume fragmentele din zidul cetății medievale păstrate până în prezent și Turnul Dogarilor cu terenul aferent. Vor fi realizate intervenții de restaurare și punere în valoare a acestor obiective, capabile să furnizeze o gamă diversificată de oferte vizând desfășurarea de evenimente, activități în aer liber, punerea în valoare a tradițiilor, meseriilor și obiceiurilor și implicarea unui număr ridicat de vizitatori.

Proiectul are în vedere promovarea turismului cultural, legat de spațiile multifuncționale din oraș, pe traseul vechiului zid de împrejmuire a cetății medievale, zonă din oraș care poate găzdui programe culturale specifice, adaptabile la implicarea în dezvoltarea circuitelor turistice locale sau internaționale. Pilonii proiectului sunt două categorii de obiecte arhitecturale și anume fragmentele din zidul cetății medievale păstrate până în prezent de pe str. Ecaterina Teodoroiu și Dogarilor și Turnul Dogarilor, cu zidul și terenul aferent, unde se dorește desfășurarea unor evenimente și implicarea unui număr mai ridicat de vizitatori (activități în aer liber, punerea în valoare a tradițiilor, meseriilor și obiceiurilor, întruniri etc.). Prin proiect vor fi realizate intervenții de restaurare și punere în valoare a Turnului Dogarilor și a fragmentelor din zidul Cetății Medievale Bistrița, dar și amenajarea unui teatru de vară în proximitatea turnului, care pot fi valorificate din punct de vedere turistic.

Fragmentele din zidul cetății cuprinse în proiect figurează în proprietatea Municipiului Bistrița, însă Turnul Dogarilor, zidul și terenul aferent figurează în proprietatea Bisericii Evanghelice Lutherane din Bistrița, dobândit prin cumpărare în anul 1935. Pentru ca proiectul să fie acceptat la finanțare este necesară îndeplinirea condițiilor de eligibilitate referitoare la drepturile reale corespunzătoare proprietății, motiv pentru care s-a solicitat proprietarului, Biserica Evanghelică C.A. din România, acordul cu privire la transmiterea cu titlu gratuit a imobilelor sus menționate în proprietatea municipiului Bistrița. Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a comunicat un acord de principiu cu privire la efectuarea transferului de proprietate, motivat de conștientizarea faptului că lucrările necesare nu pot fi susținute financiar sau managerial de biserică, condiționat de hotărârea Parohiei Evanghelice C.A. Bistrița în acest sens. Parohia Evanghelică C.A. Bistrița a comunicat acordul cu privire la transmiterea dreptului de proprietatea asupra imobilului ”Zidul Cetății și Turnul Dogarilor”, în favoarea municipiului Bistrița, în vederea atragerii de finanțări pentru restaurarea și promovarea turistică a acestui monument istoric important pentru municipiu”.

3 comentarii

  • ar fi foarte fain sa avem acolo o zona pentru spectacole. dupa zeci de ani in care acolo era un imas al nimanui, felicitari ca ati gasit o formula sa redati zona aia bistritzenilor!

    7
    1
  • Sperăm ca acea amenajare pentru teatru de vară să nu devină un kitsch cu tarabe aiuria pe lângă ea sau să nu își piardă destinația inițială ca amenajarea pentru teatru de vară de lângă Casa Cărții .

  • Iată ce spunea marele istoric Nicolae Iorga in lucrarea sa intitulată „Neamul românesc in Ardeal si Tara Ungurească la 1906 ” despre trecutul istoric al Bistritei:
    „Bistriţa nu este nici pe departe o Sighişoară , căci n-a păstrat din zidurile ei decât ce se mai vede în marginea râului printre copacii bătrâni ai unei frumoase plimbări şi din trecut nu-ţi vorbeşte nici un alt martur decât biserica de pe care tocmai se rădea , în călătoria mea din urmă , spoiala neagră a veacurilor , care aminteşte mai mult decât pătează”.
    De aceea, lucrările de protejare a zidurilor Cetății Medievale Bistrița reprezinta un demers necesar. Mai ales că astazi Bistrita nu mai păstrează mare lucru din epoca medievală, trebuie ca lucrările de restaurare să fie executate in mod profesionist pentru pastrarea si punerea in valoare a patrimoniului istoric, nu ca in timpul mandatului de primar al lui Ovidiu Cretu când după incendiul din 2008 au vopsit turnul Bisericii Evanghelice cu vopsea lavabila!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS