Recomandări Social

Zilele orașului Beclean 2017. Cum a decurs deschiderea oficială (FOTO)

Cea de-a XV-a ediție a Zilelor orașului Beclean, la 782 de ani de atestare documentară a localității de pe Someș, s-a deschis oficial. Cu acorduri de fanfară, cu o reprezentație artistică a tinerilor polonezi, în prezența oficialităților locale și a celor județene sau din străinătate, dar și sub privirile atente ale beclenarilor adunați în Parcul Central, în fața Primăriei, așa a fost marcată vineri deschiderea oficială a Zilelor Becleanului.

 

Primarul Nicolae Moldovan, gazda evenimentului, s-a declarat încântat de prezența delegațiilor din China și Polonia, parteneri importanți ai orașului de pe Someș. În plus, acesta le-a mulțumit și beclenarilor și le-a urat să aibă parte de multe bucurii cu ocazia Zilelor Becleanului.

   

”Vreau să le mulțumesc beclenarilor pentru prezența lor de azi aici și le transmit că noi facem totul pentru binele lor și al orașului. Este o sărbătoare de o semnificație aparte pentru noi toți, de asta vă doresc tuturor să aveți parte de numeroase bucurii în aceste zile de sărbătoare. Avem delegații din China și Polonia. La mulți ani, Beclean!”, a declarat primarul Becleanului, Nicolae Moldovan.

La rândul său, președintele CJ Radu Moldovan l-a asigurat pe primarul Becleanului de continuarea colaborării foarte bune, mai ales la nivel instituțional: ”Aici mă simt ca și acasă, între prieteni. Mă bucur să văd că în continuare se fac lucruri frumoase la Beclean și mă bucur că în calitate de președinte al CJ pot să vă sprijin în toate demersurile. Pe dumneavoastră pe toți, stimați beclenari, vă felicit pentru modul în care arată orașul și felul în care se dezvoltă Becleanul. Pe dumneavoastră vă felicit și sper să aveți parte de trei zile cu soare, fără furtuni așa cum au fost zilele trecute, să vă bucurați de această sărbătoare dragă așa cum se cuvine. Vă doresc la mulți ani și toate cele bune”. El a postat apoi pe Facebook: ”Orașul Beclean cred că poate fi numit un etalon pentru multe orașe din România, pentru modul în care s-a dezvoltat în ultimii ani datorită unei comunități unite și a unei administrații eficiente. Felicitări Nicu pentru tot ce faci alături de echipa de la Primăria Orașului Beclean și la fel ca până acum, voi fi alături de tine și de beclenari în toate proiectele care vor face viața oamenilor de aici, măcar un pic mai bună!”.

A urmat un moment artistic al fanfarei din Polonia, apoi altul al tinerilor din Polonia. La final, oficialitățile și beclenarii prezenți în parc au putut degusta din preparatele culinare tradiționale poloneze, realizate de delegația din Siepraw, oraș înfrățit cu Becleanul.

(MIHAELA HITICAȘ, Știri din Beclean)

Programul Zilelor Becleanului

Vineri 30 iunie

12.00 – 18.00 Activităţi şi acţiuni cu delegaţia oficială poloneză din regiunea Myslenice şi din oraşul înfrăţit Siepraw

16.00 – 20.00 – Fotbal – Cupa oraşului Beclean, meciuri din grupe. Amplasament: terenul sintetic Corăbean, terenul sintetic Băile Figa

16.00 – 18.30 – Concurs de înot Cupa Zilele Oraşului Beclean ,,În Ţinutul Haiducilor” – categoria 1: ani de naştere 2006- 2007-2008 şi mai mici distanţa 25 metri, categoria 2: ani de naştere 2005-2004-2003 distanţa 50 metri, categoria 3: ani de naştere 2002- 2001 – 1999 şi mai mari distanţa 75 metri. Amplasament: bazinul didactic de înot Beclean

19.00 – Festivitatea de premiere Concurs de înot Cupa Zilele Oraşului Beclean ,,În Ţinutul Haiducilor”. Amplasament: bazinul didactic de înot Beclean

17.00 – 20.00 – Concert de fanfare. Amplasament: scena din Piaţa Mare / fanfara din Siepraw (Polonia), fanfara din Pcim (Polonia)

20.00 – 23.00 – Spectacol folcloric. Amplasament: scena din Piaţa Mare / Ansambluri folclorice: Someșana din Dej, Păunița din Sîngeorz-Băi, Someșul din Beclean, interpreţi de muzică populară

Sâmbătă 1 iulie

09.00 – 11.30 – Concurs de atletism Cupa Zilele Oraşului Beclean ,,În Ţinutul Haiducilor” – alergare pe categorii de vârsta fete şi băieţi: categoria 1: ani de naştere 2006- 2007 şi mai mici distanţa 600 metri, categoria 2: ani de naştere 2005-2004 distanţa 800 metri, categoria 3: ani de naştere 2003- 2002 distanţa 1.000 metri, categoria 4: ani de naştere 2001-2000 distanţa 1.200 metri, categoria 5: ani de naştere 1999-1998 si mai mari distanţa 1.400 metri. Amplasament: Parcul Central

12.00 – Festivitatea de premiere Concurs de atletism Cupa Zilele Oraşului Beclean ,,În Ţinutul Haiducilor”. Amplasament: Parcul Central

10.00 – 16.00 – Fotbal – Cupa oraşului Beclean, meciuri din grupe. Amplasament: terenul sintetic Corăbean, terenul sintetic Băile Figa

11.00 – 20.00 – Activităţi şi acţiuni cu delegaţia oficială poloneză din regiunea Myslenice şi din oraşul înfrăţit Siepraw

11.00 – 14.00 – Concurs de desene pe asfalt şi patinaj pe role. Amplasament: Zona centrală a oraşului

17.00 – 19.00 – Concert de fanfare. Amplasament: Parcul Central / fanfara din Siepraw (Polonia), fanfara din Pcim (Polonia)

18.00 – 20.30 – Spectacol folcloric. Amplasament: scena din Piaţa Mare / Ansambluri folclorice: Cununița din Beclean, Doina Rebrei din Rebra, Baltagul din Monor, interpreți de muzică populară

20.30 – 21.00 – Formaţii locale și dans modern. Amplasament: scena din Piaţa Mare

21.00 – 24.00 – Spectacol de muzică uşoară. Amplasament: scena din Piaţa Mare

21.00 – 22.00 – Nico

22.00 – 23.00 – Vescan

23.00 – 24.00 – Mandinga

Duminică 2 iulie

9.00 – 12.00 – Slujbe religioase

9.00 – 11.30 – Semifinalele şi finala Cupei oraşului Beclean la fotbal. Amplasament: terenul sintetic Băile Figa

11.30 – Decernarea premiilor Cupei oraşului Beclean. Amplasament: terenul sintetic Băile Figa

13.00 – 15.00 – Activităţi şi acţiuni cu delegaţia oficială poloneză din regiunea Myslenice şi din oraşul înfrăţit Siepraw

17.00 – 19.00 – Concert de fanfare. Amplasament: Băile Figa / Fanfara din Siepraw (Polonia), fanfara din Pcim (Polonia)

18.00 – 20.30 – Spectacol folcloric. Amplasament: scena din Piaţa Mare / Ansambluri folclorice: Someșana din Năsăud, Alma Virag, Mara din Sighetu Marmației, Sergiu Vitalian Vaida și Nănașii

20.30 – 21.00 – Formaţii locale: Geo. Amplasament: scena din Piaţa Mare

21.00 – 24.00 – Spectacol de muzică uşoară. Amplasament: scena din Piaţa Mare

21.00 – 22.00 – Anda Adam

22.00 – 23.00 – Taxi

23.00 – 24.00 – Alina Eremia

24.00 – Focuri de artificii – Închiderea Zilelor oraşului Beclean.

1 comentariu

  • primarul si raducu stau la umbra si prostimea sta la soare…. … raducule vezi ca nu esti la biserica stai mai relaxat

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.