Actualitate

Ziua Armatei, sărbătorită în Bistrița la Monumentul Eroilor

(FOTO-VIDEO) La Monumentul Eroilor din Piața Petru Rareș a avut loc un ceremonial militar și religios cu ocazia Zilei Armatei României, la care au participat oficialități, alături de comanda Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, dar și elevi.

Ceremonia de la Bistrița a cuprins acordarea onorului militar, salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, depunerea unei coroane de flori la Monumentul Eroilor și defilarea gărzii de onoare.


”Moment simbolic în istoria poporului român, înscrisă în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, ziua de 25 octombrie este una de cinstire pentru eroismul și jertfele prin care, de-a lungul vremii, oștirea și-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-și misiunea nobilă de a apăra unitatea națională și integritatea teritorială a statului român. În urmă cu 75 de ani, Armata Română elibera ultima brazdă de pământ românesc. Mă înclin în fața celor căzuți pe câmpurile de luptă, să nu-i uităm și să le aducem un prinos de recunoștință. De asemenea, aduc un omagiu tuturor veteranilor de război. Astăzi, militarii Armatei Române, ai Brigăzii 81 Mecanizată sunt continuatorii faptelor de arme ale înaintașilor, iar prin modul în care își îndeplinesc misiunile în țară și în teatrele de operații nu fac decât să ducă mai departe tradiția și renumele înaintașilor. Ne gândim totodată la eroii Brigăzii 81 Mecanizată căzuți la datorie în teatrele de operații – căpitan Cătălin Ţifrea, sublocotenenţii post-mortem Marius Florin Sfecheş şi Cristian Petru Filip – dar şi la cei care, departe de casă şi de cei dragi, acum, îşi îndeplinesc cu responsabilitate şi profesionalism misiunile încredinţate în cele mai fierbinţi puncte ale lumii, şi le dorim să se întoarcă cu toţii sănătoşi acasă. Trăiască Armata Română, trăiască România!”, a spus comandantul Brigăzii 81 Mecanizată, col. Ioan-Marian Cristurean.

”Este ziua în care ne arătăm respectul față de soldații români care au luptat pentru ca noi să trăim liberi și independenți. Ziua Armatei amintește fiecăruia dintre noi de jertfa militarilor români căzuți la datorie și de sacrificiul pe care îl fac ei de fiecare dată când pleacă în teatrele de operații. La mulți ani tuturor cadrelor militare, la mulți ani Armatei Române!”, a spus viceprimarul Bistriței, Cristian Niculae.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2515572905144993&id=843247625710871&__xts__[0]=68.ARDtMFMvqnyD8169_y6BSoVLSZ2rxsjIAtzBEr1MJRAGuzTxUZW6K3oJDPsdHkTo4LvejMxHaoxsAeDT1_7CZxgzrtgPz6xl-umfg6YlPWvr-d5NxmM2qpBRQmNGc0AXWEh5pTuUfF7YvOeE1kBRtokcUCYtH043Uh8EzG9WV7UaNgynCAvowTOkuGSVBA33dhJdF58IV8wbRIPqRglRZ7u7zEoYmqtJQk8RsTq8IpOUwEl349B2jr8RwmbsnMnq4KuKCsSwMCdtCjqPGRp274871F5lOhs1o0b9pv38x_tHm6QHch81dpA5eb_H0u9nAUhSYkCjo5pjAxBWYQrxz6hWOQ&__tn__=-R
https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/posts/2583563948363803?__xts__[0]=68.ARCnmm_ReoR4sA6nw-AyONuKyzADSDfZ0dox3RF3iUJ3AY3FPdXtLOF_XBpHtHwIp9jf_xdpy4uYjkbJfxaund840IDDluRoyYrT_noEaYKpZTu9pnRRpUn5btws9ME5nGihALSiyY_4P5FezBdEKHKvFui8X1ht7OiHwlrxBvf7BIwP7TrNxWvOw3B0G3Eb-hGRLK_RgImjdDvPvu93zv1fNqyRziz3Vg9dFfw4HLIuFV4WeFTs2c3v4ugUg4kIILHZsOrzizdm7iqnEEZXL2QyiBlPOaaXjtM-_E_6_fxbOSLGv0uGtkeiKwNL1sABIn_-VfdxTt3fSuUySGOZTjDNeg&__tn__=-R
https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2299108403551970?__xts__[0]=68.ARDqLC3C1InYlTvHCKIySCWrSOvrgMdaGwvB_UV9OO6jTkiGbqWK-lNzRYR71d95zs91r3WKqV7tgC_4SEdU8Ei3ncUmAGB6bHEFPiuATy5lWfd0C-H4w3p6Nh2TMECPC-V3axcQig241XYbqsgdFRmsKNQGMHfsc0QWImfDdtnHbMkMipnpTzPc8Npm8JGetWTO7woSrfCXascPaV-LqN6-yX6n-uViaZxY1kXEzKo56bgGbGkdTQMz0c0L7g8eYRl6_Gz1BE44hnOFItiIj_K45XyGjw9I-esVlCtmlQrU0EaB5n7hXMMKhEottJ4ltbtChw7OloXvCyKMVvmI5tdenw&__tn__=-R
https://www.facebook.com/publicromanianperson/posts/909050792807800?__xts__[0]=68.ARAKZBfGHcqpOsTN4n6CEtpwyBjoqTaq0ixfUrc1gLB5r1iriyPRyqAKjMH4QfTmuTthLVs0byC4oOjW6GfWXYVM2GyFYWVS38c4FhEW-1si-3NtYDhqxtKv2J2Nq_FZk5TLIIO_bIAHgZMVS5SGw6jXSY8XUh4hqnUAUWwEUalDKGC-lfoxIK246hpjIPTA3Dv6JvGV_NmofLUTPYsOBlis8T4POpIVV5vjxqL3gOwDeiHf7gbjZF3sSvfzwixQOJFJQ2MYs80a-uOx7FGhV6xMr1P_PQS5WCzZKFldWB67i6QC_l_V638YdYZiAeebuJHcC-YPTz_yTKAu_Udy9Oo&__tn__=-R

4 comentarii

  • iara o sa bea astia ca porcii… dupa ce au mai bifat o activitate!!!
    Curios de ce nu si-au pus oficialitatile gradele la vedere?!?!?!?

  • Niste imbuibati de functiile la stat obtinute pe pile de partid, fosti comunisti si copii vechi momenclaturi. Era o vorba care circula pe vremea comunistilor si care este si acum valabila… „” Copiii sefilor nostri vor fi sefii copiilor nostri „” deci asa este si acum… Traiasca partidu!!!

  • Motto:
    „Noi nu vrem neocomunism nici neolibertate
    Democratii originale si nici minciuni sfruntate”.
    (Cristian Pațurca- Imnul golanilor)

    In legătură cu ziua armatei trebuie spus tot adevărul. În cursul celei de-a doua conflagraţii mondiale, situaţia României a fost deosebit de complexă, evoluţia ei fiind dependentă de raporturile dintre cele două mari puteri totalitare, Germania şi Uniunea Sovietică. În acest context, în vara anului 1940, intergritatea teritorială a fost grav afectată, refacerea ei fiind principala misiune a forţelor militare româneşti în perioada ulterioară. Într-o primă fază, România a luptat, de la 22 iunie 1941, alături de Germania. La 23 august 1944, la ordinul Regelui Mihai, România avea să intoarcă armele si să acţioneze în cadrul Naţiunilor Unite, impotriva Germaniei. Obiectivul în această etapă a razboiului l-a constituit refacerea graniţei de apus a tarii, care nu intamplator s-a materializat la 25 octombrie 1944, când trupele române, în colaborare cu cele sovietice au eliberat oraşele Careii Mari şi Satu Mare, ultimele localităţi din vestul ţării. 25 Octombrie este si ziua de nastere a Regelui Mihai, cel care in calitate de sef al statului Român la acea vreme a avut un rol esential in scurtarea cu 6 luni a celui de-al II-lea Război mondial si salvarea a mii de vieti omenesti. În amintirea acestor fapte vitejesti de arme, autorităţile de la Bucureşti, au instituit, prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, data de 25 Octombrie ca „Ziua Armatei”.
    Armata română a continuat, apoi, să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la victoria consacrată prin actele de capitulare ale Germaniei din 8 şi 9 mai 1945, ce au marcat sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial în Europa.

  • Aveti perfecta dreptate, domnule Liviu ! Pastram amintire vesnica, Regelui nostru ! Armatei romane, respectul si recunostinta cuvenite ! Cu cordialitate, MNPop

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Sumanele negre Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS