Ziua în care puterea e la noi

Campania care tocmai s-a încheiat a fost una normală, în opinia mea. Partidele politice au cules ce au semănat, unele chiar din 1990 încoace, însă, de data aceasta, oamenii au ascultat pe cine au dorit, au citit dacă au vrut pliante şi programe sau pur şi simplu le-au aruncat la gunoi. Nu i-a mai putut împinge nimeni ca pe o turmă la concerte electorale penibile în care se făceau glume proaste şi urlau nişte apucaţi ce se dădeau artişti şi nici nu i-a mai păcălit nimeni cu găleţi goale.

Strânşi cu uşa de o lege care şi-au făcut-o singuri şi care nu le permite să împartă nici măcar un capăt de aţă cu caracter de suvenir electoral, politicienii au dat din gură până li s-au atrofiat muşchii feţei şi au bătut uliţele satelor până li s-au umflat picioarele. Sper că măcar acum, în ceasul al 12-lea, pe unii i-a prins ruşinea că nu au făcut nimic să scoată lumea din noroi, întuneric şi frig. În ultimii patru ani cel puţin, pe niciunul nu l-am văzut să iasă în faţă şi să îşi critice partidul care lua decizii aberante la nivel naţional constând în masterplanuri şi strategii care excludeau judeţul Bistriţa-Năsăud din foarte multe ecuaţii care ne-ar fi putut aduce mai devreme în normalitatea civilizaţiei. S-au dat loviţi de câte ori guvernele lor ne-au oropsit. Dacă săptămânal i-am văzut prin sedii de partide lăudându-se cu nu ştiu ce interpelare penibilă, în astfel de momente nu-i găseai nici cu poliţia. La fel au făcut când partidul i-a pus să voteze împotriva trimiterii în judecată a corupţilor. I-au pus, cu bilele lor, la adăpostul legii, în loc să ajute la curăţarea Parlamentului şi a ţării de paraziţi nesimţiţi. Au făcut lucrurile acestea de atâtea numai în ultimul mandat ori încât le-am şi pierdut şirul.

În ultima lună, cea de campanie, unii s-au lăudat că ei nu au mai făcut politică, iar asta ar fi în opinia lor o mare virtute. E ca şi cum unul nu a făcut armata, dar mâine îl facem general şi mergem să câştigăm cu el o bătălie şi chiar războiul. Cât de naivi să fim să credem că e posibil aşa ceva? Alţii au tăcut mâlc fiindcă ei au tot făcut politică de nu ştiu câţi ani, dar nici asta nu înseamnă că ar fi vreun păcat capital. Bistriţa-Năsăud a dat ţării chiar şi miniştri, unii buni, care au schimbat radical lucrurile şi au pus capăt jafurilor. Ar fi profund nedrept să nu le recunoaştem meritele. A existat şi grupul vesel al celor care au pretins că ei au făcut politică, dar altfel decât ceilalţi. Ce-o fi însemnând „altfel” într-o ţară în care nu e partid fără vreun dinozaur care s-a mai perindat pe la alte trei numai Dumnezeu ştie. Ei au fost cei mai caraghioşi, în opinia mea.

Aşadar, vine ziua alegerilor, iar poporul, cu sau fără voia lui, plăteşte factura clasei politice obsedată de cuvântul „special”. În traducere liberă, asta înseamnă privilegii doar pentru ea, începând de la tot felul de gratuităţi – telefoane şi tablete cu abonamente moca de la Parlament, cabinetele parlamentare plătite cu bani publici, maşini de serviciu, zboruri gratuite cu avionul – până la salarii şi pensii nemeritate. Toţi cei pe care i-am trimis de-a lungul scurtei noastre democraţii în Parlament, deşi nu ne amintim nici cine au fost şi nici ce au făcut, vor trăi boiereşte până la sfârşitul vieţii. Într-o proporţie covârşitoare, noi nu ne-am ales cu nimic de pe urma preumblării lor la Bucureşti, ei, în schimb, da.  Cei mai mulţi au ridicat mâinile ca roboţii când le-a tras cu ochiul şeful de grup fără să aibă cea mai mică idee ce au votat, au încălcit lucrurile timp de 27 de ani de nu le mai poate descâlci nimeni, au făcut legi inutile, au schimbat legile bune cu altele rele. Au fost nişte simpli executanţi într-un mecanism destructiv pentru România. Mulţi dintre ei ne-au batjocorit ca nişte domni fanarioţi cărora nu le-a păsat o secundă de noi. După patru ani de mandat, chir şi cel mai pârlit şi-a cumpărat o casă, o maşină, şi-a „rezolvat” nevasta şi copiii, are conturile burduşite şi la activ nişte deplasări prin toată lumea pe banii noştri. Asta pentru că a făcut parte din nu ştiu ce grup de prietenie româno-ce-o fi fost, a mers la Bruxelles cum mergem noi la Kaufland – că doar se poate dacă eşti şmecher şi ai umblat în campanie pentru europarlamentari – şi a încasat diurne cât salariul pentru că s-a aşezat la o masă şi s-a prefăcut interesat de ce se vorbeşte acolo. Singura muncă pe care au prestat-o unii dintre ei a fost postatul pe Facebook. S-au fotografiat în pielea goală, la costum, în ţinută de „lucru”, la masă, în maşină, pe drum, pe lângă drum, după care au rămas conectaţi cu orele să vadă cine le dă Like. Au muncit oamenii de s-au rupt. Cum naiba să nu-i votăm?

Dincolo de orice ironie, foarte puţini dintre vechii noştri aleşi care ne cer iar votul mâine au ce deconta în contul binelui public pe care îl tot invocă pentru ca să mai ajungă încă o dată la borcanul cu miere pentru că altfel ar trebui să muncească pentru fiecare leu şi să se caute bine prin buzunare când vine ziua de plătit facturi. Specia de oameni politici fără nicio profesie vă rog din tot sufletul să nu o votaţi. Le facem astfel, cadoul suprem: îi trezim la realitate!

Din păcate însă, la fel cum o maşină nu poate circula încă fără şofer, şi o ţară are nevoie să fie condusă. Dacă toţi oamenii de calitate, bine pregătiţi, cu conştiinţă şi incoruptibili au plecat să-şi caute un rost în lumea largă, nu ne rămâne decât să-i votăm pe cei care au rămas aici şi care vor să candideze fiindcă altfel ajungem cu maşina în şanţ şi riscăm chiar să murim.

Nu voi îndemna pe nimeni să meargă la vot şi nici să nu meargă. Să facă fiecare ce îi dictează conştiinţa, dar să fie foarte atent ca respectiva conştiinţă să nu fie nici primarul, nici preotul, nici pădurarul. Fiindcă votul e secret şi puterea e la noi, nu la ei. Daţi cu toţi de pământ dacă asta vreţi, dar nu uitaţi că votul la mişto sau statul acasă nu îi doare absolut deloc, iar asta nu va face ca de mâine să ne fie mai bine.