Programul manifestărilor de sâmbătă 24 ianuarie, începând cu ora 13.00, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasat în Piaţa Unirii:
– Ceremonial militar-religios: acordarea onorului militar; salutul Drapelului de Luptă; intonarea Imnului Naţional al României; oficierea serviciului religios; alocuţiuni; depunerea unei coroane de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza
– Spectacol oferit de Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc”. Participă interpreţii Mărioara Sigheartău, Petre Petruse, Anton Todică, Ionela Lechinţan, Teodora Simionca, Elena Rusu, Octavia Andronesi, David Viorel, Ionuţ Zegrean şi Orchestra Profesionistă a CCM.
– Defilarea gărzii de onoare
– Hora Unirii
”Facem menţiunea că se va depune o singură coroană, asigurată prin grija prefectului judeţului, care invită parlamentarii judeţului, autorităţile şi şefii instituţiilor publice organizate în judeţ, comandanţii instituţiilor judeţene din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, preşedinţii formaţiunilor politice, conducătorii asociaţiilor şi fundaţiilor, să se alăture acestui moment. Cetăţenii judeţului sunt aşteptaţi să se bucure împreună de această sărbătoare de suflet a tuturor românilor”, informează Instituţia Prefectului – Bistriţa-Năsăud.
În 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar în acelaşi an la 24 ianuarie şi al Țării Româneşti, realizându-se astfel Unirea Principatelor Române. În 24 ianuarie 2015 se împlinesc 156 de ani de la Mica Unire, un important eveniment istoric care a reprezentat primul pas pe calea înfăptuirii statului naţional român unitar.
Cu cativa ani in urma primarul Cretu a fost lovit de boala mutarii statuilor, facand praf istoria orasului. Nu a scapat nici bustul lui Cuza care a fost mutat de la IJP in Piata Unirii, deoarece acest primar incult nu cunoaste faptul ca numele pietei se trage de la Marea Unire din 1918 si nu are nici o legatura cu Unirea Principatelor sau cu domnitorul Cuza. Aici, reprezentanţii Bistriţei participanti la Unirea din 1 decembrie 1918 au primit credenţialul, adică mesajul de unire cu ţara. Prin urmare,in Piata Unirii din Bistrita ar trebui dezvelit un monument care sa aminteasca de Marea Unire, din 1918 care se apropie de aniversarea centenarului.
Referitor la bustullui Cuza, acesta trebuie mutat inapoi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud care a comandat şi plătit această statuie. Statuia a fost amplasată în faţa Inspectoratului , pentru că Alexandru Ioan Cuza a pus bazele Poliţiei moderne în România. In plus, statuia punea mai bine in valoare cladirea IJP, care nu are personalitate arhitecturala si care seamana cu un bloc de garsoniere din perioada comunista.
Este o mare ineptie sa blochezi circulatia in Piata Unirii, ca sa organizezi Hora Unirii intr-un spatiu ingust, situat in usa bisericii de la Coroana cand evenimentul poate fi organizat la doi pasi pe pietonalul Liviu Rebreanu, care ofera un spatiu generos creat special pentru manifestari civice si culturale .