Actualitate

115 în carantină, 677 în izolare. Persoanele izolate la domiciliu, monitorizate și de Instituția Prefectului

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud anunță că, potrivit informațiilor primite de la Direcția de Sănătate Publică, în județul nostru sunt 115 persoane în carantină și 677 de persoane în izolare la domiciliu.

De la ultima raportare, s-au mai primit încă 10 rezultate negative, în total fiind 44 de teste recoltate cu rezultat negativ, numărul persoanelor confirmate cu coronavirus rămânând același (3), se mai arată în informarea Instituției Prefectului, transmisă la ora 10.00.


În Bistrița-Năsăud au fost confirmate până acum trei cazuri de infectare cu coronavirus. În 17 martie a fost confirmat primul caz, un tânăr de 32 de ani din orașul Năsăud, care venise din Italia și se afla în izolare la domiciliu. El a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. Aici detalii. În 19 martie au fost anunțate alte două cazuri: un bărbat și o femeie, ambii de 36 de ani, care au călătorit împreună din sudul Italiei, zona Calabria, cu mașina personală, iar din momentul în care au intrat în România, 13 martie, au fost escortați de poliție în convoi la un centru de carantină, neintrând în contact cu alte persoane. Și ei au fost internați la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. Aici detalii.

La nivel național, până acum sunt 308 cazuri confirmate de infecție cu coronavirus.

În 16 martie, președintele a decretat stare de urgență pe teritoriul României pentru o perioadă de 30 de zile.

Persoanele aflate în izolare vor fi monitorizate și de Instituția Prefectului

Monitorizarea persoanelor aflate în izolare la domiciliu va fi făcută începând de astăzi, 20 martie, și de Instituția Prefectului, a decis prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.

”Având în vedere multiplele sesizări legate de faptul că nu se respectă regimul de autoizolare comunicat de autoritățile de sănătate publică, prefectul a hotărât implicarea angajaților Instituției Prefectului  în  monitorizarea celor aflați în izolare dar și în conștientizarea lor asupra riscurilor legale dar și de sănătate la care se expun și expun familia și comunitatea.

Prin urmare, s-a stabilit un sistem de lucru prin care fiecare angajat al instituției o să răspundă de un anumit număr de unități administrativ-teritoriale, iar pe baza listei care se primește în fiecare dimineață de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, persoanelor izolate le vor fi transmise mesaje. Prin intermediul acestora vor fi aduse la cunoștință noile prevederile legale în cazul nerespectării regimului de autoizolare și totodată se va pune la dispoziție telefonul primarului sau a altor responsabili  din unitatea teritorial administrativă  de care aparțin, în eventualitatea în care au nevoie de ajutor din partea comunității, pe parcursul celor 14 zile de izolare.

”În cadrul aceleiași campanii, Instituția Prefectului va intensifica verificările fie în urma reclamațiilor, fie prin sondaj, iar nerespectarea procedurii va fi sancționată drastic”, se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului.

Până în prezent, polițiștii și jandarmii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.100 lei pentru nerespectarea obligațiilor privind izolarea la domiciliu.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2602981239831350

VEZI ȘI:

6 comentarii

  • Este foarte important ca toate aceste persoane, aflate în autoizolare sau în carantinare, să respecte întocmai condițiile, pentru că nerespectându-le vor face foarte mult rău întregii comunități. Fiți responsabili, nu este de joacă, nu vă periclitați familia, apropiații și pe cei din jur, dați dovadă de maturitate, responsabilitate și simț civic. Și așa situația este gravă, nu o mai agravați și voi.

  • Este momentul sa respectam indicatiile autoritatilor.Disciplina fiecarei persoane in parte ne va salva de extinderea cazurilor de Covit 19. Persoanele care vin din strainatate si sunt izolate la domiciliu respectati carantina cu strictete,o faceti pt protejarea familiilor si a cetatenilor din comuniatea in care traiti.
    Respect cadrelor medicale !!!

    • Sunt multe masini de Italia dar asta nu inseamna ca au venit acuma din Italia .Sunt masini si de Spania unde este epidemie….si de Germania unde este epidemie…..ce treaba au masinile

  • Domnilor nimeni nu face nimic in legatura cu deplasarea celor care se intorc de dincolo. Caz real de persoana venita din germania in 14z-15 martie , samsar de masini, care se plimba fara taina. Vorbim de locatar din str. Libertatii nr. 48 A.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui T.N Sorin H.Farcas Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS