În cadrul cercetărilor făcute într-un dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt, dosar înregistrat inițial cu autor necunoscut, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au identificat doi bărbați, de 32 ani și 35 ani, respectiv zece tineri cu vârstele cuprinse între 10 și 17 ani, toți din Dumitra și Nimigea.
Cele 12 persoane sunt cercetate pentru faptul că în perioada mai – iunie ar fi sustras de pe marginea părții carosabile a drumului județean 173 B, recent modernizat, pe o distanță de 5 km, respectiv dintre localitățile Cepari – Mintiu – Nimigea, peste 130 de elemente reflectorizante, care se aflau montate pe parapeții metalici, și balizele de ghidaj din plastic, informează IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a făcut mai multe apeluri la cetățeni să nu mai fure semnele de circulație de pe drumurile județene: ”Se distruge tot! Absolut totul se distruge, totul se fură, totul se zdrobește! Nu mai pot să înțeleg! Oamenii trebuie să înțeleagă că este un bun comun și să nu mai distrugă. Sincer nu știu ce să mai fac în privința furtului de semne de circulație, să fac o Poliție a drumurilor să umble toată ziua? Pe drumul între Mintiu și Nimigea în proporție de peste 80% stâlpișorii de ghidaj care ajută foarte mult pe timp de noapte sunt distruși. Am întrebat un polițist, a zis că n-a văzut. Am făcut protocoale cu Poliția, au și ei scuzele justificate că nu mai au oameni. Dacă eu sunt polițist în comună și observ că unii au distrus și apoi văd semnul la unul la cal, poate totuși îmi fac treaba, că de asta sunt pus acolo, să apăr legea și bunul statului. Resursele sunt puține și nu ne permitem să schimbăm de trei-patru ori pe an toate semnele de circulație. În ritmul ăsta drumul de la Colibița e praf într-un an de zile, fură, distrug! Asta e societatea noastră. Cu toată dragostea și respectul îi rog frumos să înțeleagă că pot pune în pericol viața concetățenilor prin aceste distrugeri și furturi. Pentru un șofer care nu cunoaște drumul respectiv, dacă nu apare semnul ”curbă periculoasă” spre exemplu iar stâlpișorii de ghidaj sunt furați, și mai e și întuneric, un pic de ceață, poate să iasă de pe șosea. Facem eforturi, și anul acesta am alocat bani și am schimbat o groază de semne de circulație. Cheltuim bani anapoda, noi punem ei distrug, noi punem ei distrug! Durează foarte mult procedurile, de trei luni ne chinuim cu legea achizițiilor să cumpărăm cameră de luat vederi pentru Drumul Blajului. E și asta o variantă, să montăm cât mai multe camere, să-i filmăm peste tot, nu știu ce să mai facem. Vom lua în calcul pentru zonele critice și o astfel de variantă, dar dacă cei care sunt îndrituiți de lege să ia măsuri nu le iau pe noi ne depășește acest subiect”.
Te rog trimite-le linkul acesta si sectiilor de politie de pe Valea Bârgăului, să înţeleagă….soluţii există, dacă se doreşte!
Nici dacă sunt filmati nu aveti ce le face, nu sunt probe. Sa fure tot!
Urmează să ne demonstreze eficienţa muncii lor cei de la Secţia nr. Poliţie Rurală Prundu Bârgăului pe drumul Blajului, dar şi pe tronsonul Colibiţa – Bistriţa-Bârgăului – Prundu Bârgăului, ce se va termina în curând. În ceea ce priveşte ideea cu camerele de luat vederi, eu zic să nu o încercaţi, deoarece acestea vor fi furate, ca şi elementele reflectorizante, dar paguba va fi mult mai mare. Să se străduiască poliţia să găsească măcar câţiva infractori specializaţi în furtul sau distrugerea acestor elemente de avertizare a pericolelor ce îi paşte pe conducătorii auto, mai ales noaptea, în special iarna, când nu se pot distinge marginile şi şanţurile şoselelor, apoi să fie pedepsiţi în aşa fel (nu neapărat cu închisoare), încât să li se taie cheful altora de a repeta astfel de activităţi nocive vieţii civilizate şi semenilor.
Poliția din Prundu Bîrgăului????
La Piatra am vazut si eu un idiot cum fugea noaptea cu un stalpisor.