”Am ajuns în această dimineaţă, în ajun de Sfântul Nicolae, cu pachete-surpriză pe la copiii cuminţi din Teaca. De astăzi şi până duminică vom împărţi cele 3.000 de pachete de Moş Nicolae, pregătite cu grijă de doamnele din PNL, copiilor din localităţi de pe Valea Bârgăului şi Valea Someşului, dar şi din Beclean, Spermezeu şi Târlişua. În Josenii Bârgăului, echipa Moşului Nicolae s-a lărgit. Copiii ne-au primit pe toţi cu câte o surpriză, iar pentru Moş Nicolae au recitat câte o poezie sau opţional, au colindat. Prichindeii din Prundu Bârgăului şi Tiha Bârgăului s-au întâlnit deja cu echipa Moşului Nicolae. Ne-au cântat colinde şi ne-au invitat să cântăm cu ei. Surprizele din pachete au fost pregătite de doamnele din organizaţiile reunite ale PNL. Pachetele au ajuns tot în această dimineaţă şi la Lechinţa şi Dumitriţa. Campania Campania” Vine moşul pe la tine” continuă şi sâmbătă şi duminică”, a scris pe Facebook Stelian Dolha.
La acţiune participă copreşedintele PNL BN deputatul Stelian Dolha, senatorul PNL Cristian Florian, copreşedinţii organizaţiilor de femei, Diana Morar şi Gabriela Montoiu, alte reprezentante ale femeilor liberale printre care Viorica Calo, Doris Moldovan, preşedinţi şi membri ai organizaţiilor locale PNL.
Anul trecut, Organizaţia de Femei a PNL Bistriţa-Năsăud a pregătit 1.200 de pachete cu dulciuri şi mici surprize pentru tot atâţia copii cuminţi din grădiniţele şi şcolile din judeţ.
Nice.
Apreciez ca in poze sinteti obisnuita sa aveti mai mereu politicieni din comuna Sieu-Odorhei.Multumim .Sarbatoare fericita,toti sa aiba..
Da asa este Ioane si cu prioritate pe prima pagina.
Feicitari pentru gest,si cu prioritate d-lui Beudean Jenor pe care-l vad in poza si multa lume vorbeste ca este primar viitor in Odorhei.
Nu este adevarat viitor primar in Odorhei este Sfintean.Are multe realizari pentru a pierde acolo.
DANI TE-AI BOTEZAT
felicitari domnului JENOR care demonstreaza ca tine la comuna este prezent cu orice ocazie sigur o sa il avem PRIMAR
Feicitari pentru gest,si cu prioritate d-lui Beudean Jenor pe care-l vad in poza si multa lume vorbeste ca este primar viitor in Odorhei.Lasa comentariu.
Feicitari pentru gest,si cu prioritate d-lui Beudean Jenor pe care-l vad in poza si multa lume vorbeste ca este primar viitor in Odorhei .
Multe realizari in odorhei are primarul Sfintean el este si va fi viitorul primar.
primar rusine
Intreg judetul?Pai ati enumerat cateva localitati.
realizarile lui sfintean ordinele lui Raducu in rest nici o initiativa zero fonduri europene pt comuna drumuri de hotar pe care fermieri nu pot circula ieri sa rasturnat o remorca pe drum drept din cauza gropilor iar primarului ii patineaza musca pe inteligenta
S-o rasturnat ca in odorhei nu sint soferi, numai politicieni. Mos bun sa aveti.
FELICITARI VIITORULUI PRIMAR JENOR BEUDEAN CARE SE INPLICA IN TOATE ACTIVITATILE DIN SIEU ODORHEI DE ASA UN OM AVEM NEVOIE
Ghiuri unde primar ,primar Soin ca o facut multe pentru comuna o punga doua pentru copii de mos din partea celui care-l slavesti.Nimic plauzibil .Sorin PRIMAR .Cu drumuri asfaltate de el ne-a scos din colb.Pe el il votam pentru nimic pentru copii de mos nimic si noi pentru voturi.
BEUDEAN JENIOR,VIITOR PRIMAR LA TEACA.ARE GRIJA DE COPII!!!
Frumos gestul de a da cadouri copiilor! Totusi, sa postezi poze pe facebook cu copiii altor parinti, nu mi se pare ok! Nu, nu, deloc!
Nu va fi viitor primar Jenorica….si de cadouri …niste bluze de nou nascuti la copii de 5 ani…astea nu-s cadouri …Si stati linistiti cei care il sustineti pe Jenor….vine si D-l Sorin cu cadouri de Mos Craciun…nu va stresati asa,il prinde din urma!In ceea ce priveste viitorul primar…trebuie ales un om gospodar ,care sa stie ce si cum sa investeasca in comuna,nu un om venit din varful blocului!
Ba Jenor va fi primar chiar de este de la bloc cum spui tu ANoNIMULE si o sa va spanzure pe toti neputinciosii.
FELICITARI PNL pentru efortul pe care-l faceti! SARBATORI FERICITE de la ECOLOGISTI ! Cu DUMNEZEU si cu IOHANNIS inainte !
Da inainte si ecologistii trei pasi inainte si patru pasi inapoi.