Social

Drumurile judeţului, de la dezastru la asfalt. Ce va face Radu Moldovan după ce se instalează „guvernul de români pentru români”

„Am preluat o situaţie dezastruoasă în ce priveşte drumurile judeţene. Unele dădeau chiar în tufe. Adică nu se făcuse nici măcar vreo pietruire pe ele timp de 25 de ani şi erau crescuţi arbuşti. A trebuit să luăm drujbe să îi tăiem, apoi să punem escavatoare pe şenile să scoată rădăcini, fiindcă celelalte patinau, să decopertăm pământ. În momentul de faţă e circulabilă toată reţeaua de drumuri judeţene”, a explicat preşedintele Radu Moldovan într-o emisiune la AS TV.

Printre drumurile aflate în situaţia descrisă de şeful CJ se număra DJ 162 care are o lungime totală de 45,240 km. Începe din DN 15A, din localitatea Teaca, trece prin Archiud, Stupini, Sânmihaiu de Câmpie, unde ajunge în DJ 151, apoi prin Miceştii de Câmpie, Silivaşu de Câmpie şi face legătura cu DJ 173. Pe acest drum, potrivit primarului din Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, crescuseră copaci în mijlocul lui pe tronsonul dintre Stupini şi Teaca.

Din 2012, de când a ajuns prima oară preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, acum fiind la al doilea mandat, Radu Moldovan spune că a reuşit să modernizeze peste 200 de km de drumuri judeţene: „Am deschis ambele legături cu judeţul Mureş, şi prin DJ 151, am făcut  şi de la Matei spre Budeşti scurtătura, am asfaltat şi de la Milaş până la Crăieşti, deci în zona de câmpie am modernizat toate legăturile cu judeţul Mureş”.

„În momentul de faţă, mai avem de făcut deschiderea spre Maramureş. Sunt oameni din Târlişua care lucrează la fabrica Ikea la Târgu Lăpuş şi nu mai veneau microbuzele după ei fiindcă drumul era rău. Mă bucur foarte mult că am  ajuns la poalele Dealului Şpanului cu asfaltul, cum treci spre Maramureş, la Suciu de Sus. Mai avem de făcut doar doi kilometri. Am fi terminat dacă nu venea iarna peste noi, deci mai avem de la poalele dealului până în vârf, poate nici nu doi kilometri. De asemenea, am lucrat şi pe partea cealaltă la Ciceu Giurgeşti-Negrileşti, deci am trecut de Breaza, drum care se întâlneşte la 200 de metri cu limita de judeţ. Acolo era drum de pământ. Acolo sunt lucrări de artă ca în Elveţia, ziduri, stabilizări, lucrări costisitoare, proiecte de peste 10 milioane de euro ca şi costuri. E munte, foarte multe alunecări de terenuri, dar am ieşit cu asfaltul din Breaza. Mai avem şi acolo vreo doi kilometri şi ceva. Cu maxim 4 km închidem ambele bucle cu asfalt, deci din DN 17 din Petru Rareş prin Ciceu Mihăieşti – Negrileşti – Purcărete – Breaza ajungem în Dealul Şpanului şi dincoace, din Uriu – Căianu Mic – Spermezeu- Târlişua – Agrieş la Agrieşel. Aici undeva se întâlnesc cele două drumuri şi trecem la Suciu de Sus în Maramureş. Am discutat, de altfel, şi cu omologul meu din Maramureş care este tot membru PSD şi care mi-a promis că va bugeta anul viitor realizarea drumului până la Suciu de Sus, tot circa 2 km. Vom avea o legătură anul viitor care scurtează cu cel puţin 40 de km traseul spre Târgu Lăpuş”.

Aşa cum se ştie, sub conducerea sa, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a reuşit să modernizeze drumul judeţean de pe Valea Şieului, iar pentru tronsonul de la Uriu la Târlişua are contractul semnat deja.

„Am speranţe că vom primi bani să continuăm aceste proiecte, iar pentru drumurile de pe Bârgaie şi de pe Ilve avem depus proiect pe fonduri europene, drumul Poarta Transilvaniei. dacă nu va fi finanţat, vom introduce drumurile acestea în Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Deci eu sunt optimist că în acest mandat cu un guvern de români pentru români, şi nu de slugi ale Bruxelles-ului, toate legăturile importante de drumuri judeţene vor fi modernizate. Vor rămâne mici capete poate nerezolvate, dar tot ce înseamnă legături mari între comune, între văi, vor fi modernizate”, a spus Radu Moldovan.

În privinţa drumurilor naţionale, DN 17 C şi D a căror modernizare a început de la Dumitra spre Năsăud şi de la Beclean spre Salva, tot în urma demersurilor sale făcute la fosta CNADNR, şeful CJ spune că va continua să facă demersuri la noul guvern să fie finalizată.

„O să-mi pun ceva merinde în straiţă şi, imediat ce va fi numit noul ministru al Transporturilor, cred că primul vizitator voi fi eu. Pentru că îmi doresc foarte mult ca, într-un an, maxim doi, cele două drumuri naţionale rămase nemodernizate (DN 17 D are şi un tronson de 10-15 km de pământ, de piatră prin Pasul Rotunda) să fie modernizate”, a spus Radu Moldovan.

40 comentarii

  • Daca vrei investitii de anvergura iti trebuie fonduri europene Radu . Asta inseamna proiecte , nu povesti . Mersul la ministru cu traista in spate e model 1990 , vezi ca trecem in 2017 . Fara suparare , judetul asta a avut un singur proiect de anvergura pe fonduri europene , 38 milioane de euro . Stii care ? Groapa de la Tarpiu de pe vremea presedintelui Liviu Rusu , pe care voi nu sunteti in stare nici sa o administrati .

    • Acea groapa de la Tarpiu este o nereusita inginereasca. O proiectare gresita, cu o executie catastrofala, o dirigentie facuta din birou si cu o exploatare facuta dupa ureche, toate din timpul lui Liviu Rusu si continuate si-n zilele noastre. Asta e atunci cand interesul BAN e mai puternic decat cel BINE si dece nu, PERFECT.

  • ” îmi doresc foarte mult ca, într-un an, maxim doi, cele două drumuri naţionale rămase nemodernizate (DN 17 D are şi un tronson de 10-15 km de pământ, de piatră prin Pasul Rotunda) să fie modernizate”

    Imi doresc foarte mult ca mai alea drumul aceasta sa NU fie modernizat fiindca acollo linga drum se gasesc ceva copaci seculari de larice de cel putin 300-350 ani care cu siguranta cad victima la o asemenea „modernizare”. Lafel sunt convins ca taieriile abuzive a lemnului se vor acentua dupa si pe linga modernizare. Mai pe urma exista niste portiuni pe traseu asta care, daca largesti drumul si-l faci acesibil pentru tonaje mai mari vor aluneca la vale daca nu se va modifica zona din greu. In total traseu va pierde mult din frumosetea lui. Oare este doar vorba de confort pentru cele citeva cabane de vanatori de acollo ascunse pe partea dreapta al pasului?

  • Ce-i făcut îi bun făcut,dar pe drumuri care nu sa circulat zeci de ani si pe care au crescut copaci,înseamnă că nu sunt circulate și nici foarte necesare. In schimb tot drum judetean este si drumul de pe Ilve unde încă mai locuim vreo 15 000 mii de oameni,de unde se livrează mii de tone de piatră și lemn,iar drumul e vai mama lui.Este adevărat că aici a fost colegiul lui Oltean,iar unde nu a mai rămas de asfaltat a lui Moldovan.Din păcate in România prioritățile pentru politicieni au fost au fost diferite fată de cele reale.Ai votat cu noi ,ai mai mult decât trebuie,nu rabdă.Oare se va schimba ceva in perioada următoare? Eu sunt sceptic in această privintă.

  • Domnule Waltre B cu respect dar vorbesti prostii, toate autostrazile s au facut pe ses? Sunt si eu adeptul de a nu taia padurea dar asa inseamna ca nu mai facem nimic? Nu este vorba de cateva cabane si de legatura cu una dintre dele mai frumoase zone, Carlibaba, Cosna, zonecde vis, promovarea turismului. Vrei sa stam pe loc, ca nu exista solutiinde consolidare? Iubesc padurile dar auvdistrus o alti, daca se tsia pentru autostrazi era bine. Asa ca dorim drumul spre Carlibaba.

  • „Deci eu sunt optimist că în acest mandat cu un guvern de români pentru români, şi nu de slugi ale Bruxelles-ului…” Așa da, bravo!… Mi-aș fi dorit mai multe declarații de genul acesta și în campanie, dar sunt binevenite oricând. Asta mi-a plăcut și îmi place la Radu Moldovan, pe lângă faptul că încearcă să păstreze un echilibru (foarte important pentru un lider) spune lucrurilor pe nume și este cât se poate de direct…

    • mai lati-o pe asta cu slugile,Ciolos a dat niste orientari sanatoase pentru tara ,depinde de viitorul guvern sa mearga inainte ,este foarte usor sa mearga inapoi si sa ne trezim dupa 4 ani de guvernare ca EURO este 7-8 lei …….

    • cred că asta cu SLUGILE este cel mai important, nu am de ce să o las… P.S. Puteți numi măcar 3 orientări sănătoase pe care le-a dat Cioloș?!?… Au fost atât de sănătoase încât au ridicat PSD-ul la cel mai mare scor ever. Nici Iliescu în anii lui de glorie nu scotea atât de mult cu PSD-ul lui de atunci…

    • Vorbind despre Cioloș…a fost ca un Ferrari lăsat fără benzină. Atât . Și mai lăsați deoparte tâmpeniile cu ,, slugi ale Bruxelles-ului ” , Soroș și alte măgării , de vreme ce la conducerea țării se află încă destui bufnițari comuniști și securiști. Aceștia sunt adevărații inamici, andreicuții , sârbii , naumii , împușcații în fular , etc.

    • pt. Vali
      1. proiectul legii salarizarii unitare – in care salariile mici cresteau procentual mai mult decat cele mari .. (cu exceptia demnitarilor)
      2.proiectul legii care grupau toate tipurile de ajutoare sociale intr-un singur tip de ajutor..
      3.a aprobat masterplanul si a reusit sa deblocheze lucrarile la toate santierele incepute de autostrazi si a fixat traseul SIBIU -PITESTI.
      4.s-a inceputdeslusirea si eliminarea cancerului din sanatate ..Secureanu -Oprescu -burnei etc…
      Negocierea cu UE ferm si cu argumente …apropo de SLUGI si CAPUL PLECAT vezi punctelesi lista lui Ponta din 2012…….
      etc … etc….etc…..PSDeul a castigat printr-serie de promisiuni NEREALISTE : taxe scazute si anulate concomitent cu dublari de salarii si pensii .INTREBARE : de unde BANI ???????Parerea MEA : fie ne da FMI imprumut vreo 1oo MILIARDE dolari ,fie se devalorizeaza moneda la 7-8 lei/EURO . Ce preferi domnu Vali ??

    • Pt dl. Grigore
      1. E doar o poveste care n-a trecut de faza de proiect, nu s-a realizat nimic concret, deci nu se pune.
      2. Nu cred că e o idee bună și nici nu cred că e fezabilă și nu-i văd rostul.
      3. Toate guvernele aprobă MASTERPLANUL. Iar în ceea ce privește lucrările la autostrăzi, anul 2016, anul guvernării Cioloș a bătut recordul negativ la numărul de kilometrii de autostradă realizați ceea ce trebuie să recunoașteți e foarte greu acest lucru.
      4. Nu îmi imaginam că cancerul din sănătate este reprezentat de câteva persoane fizice și în plus cred că ministerul de interne și de justiție prin instituțiile subordonate au adus la lumină cazurile de care amintiți nicidecum reforma la ministerul sănătății. Probleme în domeniul sănătății sunt sistemice nu țin de câțivă psihopați sau corupți, persoane care le găsim în orice domeniu, din păcate.
      5. Nu știu ce negocieri cu UE ferme și cu argumente ați văzut dumneavoastră, eu în schimb am văzut 0 proiecte cu fonduri europene și deci 0 bani absorbiți care ar fi putut să intre în economia Românească, dar bănuiesc că aici și-au atins scopul.
      P.S. Dacă s-ar fura cu 50% mai puțin ar fi bani pentru toți și pentru toate…
      P.S.S. Eu prefer să nu mai punem botul la vrăjeală care oricum e slabă de tot, aproape cretinoidă, să nu mai credem în mituri și să avem puțintică memorie colectivă, asta aș prefera eu…

  • Li s-a parut ca Ciolos nu a fost potrivit dupa ce l-au votat ,dar nu l-au sustinut.Acum viitorul guvern Sevil va fi foarte potrivit.E roman ,e ortodox asa ca majoritarii.Ce ciudati sunt.Ce sustin in vorbe si ce fac .Hm..

  • Bistrițenii ar trebui să-i mulțumească toți lui Dacian Cioloș că timp de un an pesediștii n-au mai putut ca să fure. Și asta se vede acum în drumuri. Altfel banii mergeau la Ghiță, Ponta & com. în campanii și alte matrapazlâcuri.

  • Din 200 km cu care se lauda dl Radu Moldovan 100 erau gata modernizati cand a preluat presedentia CJ (DJ 151) Asa ca mai incet cu laudele!

  • Administrațiile principalelor orașe de pe axa Iași – Bistrița – Oradea (vama Borș) nu ar trebuie să renunțe la ideea autostrăzii. Cred că ar trebui făcută o presiune mult mai mare și un lobby susținut și eficient în această privință. Argumente sunt suficiente.

  • Romani pentru romani? Cata demagogie! Romanca neaosa d-na Sevil si sotul dansei. Slugi ale Bruxelles-ului? Dar nu noi ne-am cerut in UE? Nu de acolo vin bani europeni pe care,e drept, nu stim sa ii cheltuim, sa nu zic mai multe.. Tipic. Daca nu ne mai convine ceva sarim la insulte, ca astea ii gadila pe unii la urechi. Demagogie ieftina de tip bolsevic. Putina decenta macar in limbaj, domnilor!

  • Cat adevar graiesti dl Vali, de ce a castigat PSD ul, deoarece a fost Ciolos f. Bun, ??? Daca era bun castiga. Este adevarat ca vom fi cu ochi pe PSD daca vor face ce au promis, lucruri defapt normale intro tara care se respecta si unde trebuie pretuit orice om.

  • Mulțumescu-ți, Doamne, că nu mai făcut un biet ingineraș de șosele și poduri, cu toate că la așa ceva mă pricep mai bine decât specialiștii cu foarte multă școală. Mulțumescu-ți, Doamne, că nu m-ai făcut nici un amărât de profesor. Aferim, Doamne, că mai făcut bey la Bistrița, pașalâc teleormănesc.

  • Boss, plăcinte d’astea cu răvaș rumegăm de vreo 27 de ani, nu de azi sau ieri. Auzi, ,, guvern de români pentru romăni ” ….ce înseamnă asta?? Înseamnă un r….t , îți spun io! Așa cum albanezu’ mândru că-i român și-a luat tălpășița de spaima celor 30.000 de manifestanți , cam la fel se va întâmpla și cu Servilii lui Dragnea. Adevărații români ( cu excepția a 3,5 milioane amebe ) nu vor drumuri de unde vă iese șpaga și vă cresc burdihanele , vreau ceva mult mai important : STOP CIORDELII BANULUI PUBLIC!
    Pricepeți, bine , nu pricepeți….

    • Băbi bula comunist…ca atit sti sa comentezi de tota lumea dar parca te vad un nădragari de doi lei…inafara de da da cu murdărie în tota lumea nu sti nimic . Am urmărit comentările tale ba faci pe elevator dar ești gol, invidios și prost crescut

  • Domnilor care stiti doar sa veniti cu unele comentarii la ce s-a realizat in perioada d-lui Radu Moldovan sa stiti ca am o parere foarte proasta despre dvs chiar aveti mari probleme si nu vedeti ca o mare parte din soselele din judet arata mult mai bine.
    Eu sunt de pe valea Sieului o persoana apolitica dar vad realitatea, lucrurile s-au schimbat in bine in special drumul Batos -Bistrita.Oare de ce s-a realizat numai acum ca doar era dezastruos de multi ani a da domnul Radu Moldovan nu a facut si nu face nimic bun.

    FELICITARI RADU MOLDOVAN !!!!

  • E bine ca s-au asfaltat drumurile din judet dar nu mai laudati PSD-ul si pe Radu M. ca nu din banii lui a facut, tot din banii statului.

  • Dl Radu Moldovan de drumul de la Chirales -Feleac-Nuseni nu amintiti nimic e mai important la Cirlibaba?Sa-u ce-i din zona iar nu au votat PSD-ul?Pina peste patru ani adio si la noi cresc crengile pe drum ca sa poti trece coborim din masina sa le rupem cu mina de gropi ce sa mai zicem

  • E clar, daca si acum mai vorbesc de guvern de romani pentru romani stingem lumina….Astia ne mint la vedere sau va mint pe voi, pesedei…

  • Daca tati comentati o venit si randul meu sa remarc faptul ca D-nul RADU MOLDOVAN s-o tinut de cuvant si s-a asfaltat tronsonul de judetean Saratel- Arcalia – Chirales.De cate ori venea la AS- tv la Berari saream pe el cu telefonul pe acest subiect. D-nul Presedinte imi spunea tot de fiecare data ca se va executa .Stiti f. bine ca nu sunt deloc laudatorul PSD, si nici criticul in mod special a lui Radu MOLDOVAN: Atat pot sa adaug. Am crezut ca la a doua venire se va mai face acest drum. SARATORI FERICITE d-le: Presedinte CJ!

  • Cand vom auzi ca s-a facut ceva si pt comune cu primari de alta culoare politica decat psdista,atunci vom constata ca se misca ceva in tara asta.Oare cand va fi luata serios hotararea punerii in miscare a lucrarilor pt drumul de legatura dintre Strugureni-Jimbor-Zoreni?

  • Câți ani din cei 27 câți au trecut de la revoluție au fost sub guvernarea românilor din PSD, domnule Radu Moldovan? În anii de guvernare roșie de ce nu s-a făcut nimic?

  • Radu Moldovan – Guvern de romani pentru romani . O fi Sevil Shhaideh romanca de romanca din mama turcoaica , tata tatar si sot sirian . Mai e si pagana pe deasupra , musulmanca fiind . Radu , vezi sa nu auda Dragnea ce vorbesti ca s-ar putea simti ofensat .

  • Imi amintesc cate desene pe harta,cate masterplanuri au facut Sova si Rus.Dar au ramas la faza de nici macar proiecte ,ci desene la emisiuni la Tv lui Ghita.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.