Actualitate

”Tricolorele” vă invită la Sala Polivalentă din Bistrița: Antrenament, autografe, poze

Echipa națională de handbal feminin a României se pregătește până în 13 aprilie la Sala Polivalentă din Bistrița, sub coordonarea tehnicianului echipei bistrițene, Horațiu Pașca, secundul reprezentativei.

”Miercuri 12 aprilie, ora 17.30, la Sala Polivalentă din Bistrița, naționala de senioare a României va efectua un antrenament deschis sub îndrumarea antrenorului secund Horațiu Pașca. Suporterii sunt invitați să asiste la această sesiune de pregătire, intrarea fiind liberă. La sfârșitul ședinței, fetele vor interacționa cu cei prezenți, urmând a se organiza o sesiune de autografe și fotografii”, este invitația Federației Române de Handbal.

Prieteni iubitori ai sportului, am o veste mare pentru voi! Naționala de handbal a României va susține un antrenament deschis sub îndrumarea antrenorului secund Horațiu Pașca, la Sala Polivalentă din Bistrița, începând cu ora 17.30. Intrarea este liberă iar suporterii vor putea urmări staruri ale handbalului, vor putea să își facă poze cu ele sau să participe la sesiunea deschisă de autografe! Este un moment unic în istoria sportului bistrițean și vreau să îi mulțumesc antrenorului echipei CSM Bistrița, Horațiu Pașca, pentru acest privilegiu!” – președintele CJ Radu Moldovan

Antrenorul naționalei, spaniolul Martin Ambros, nu este prezent la Bistrița, fiind implicat în dubla pe care echipa sa de club Gyor o dispută în Liga Campionilor.

Din lotul compus din jucătoare din campionatul intern face parte și portarul Ana Maria Măzăreanu de la CSM Bistrița, iar în staff a fost cooptat și kinetoterapeutul Cătălin Rațiu.

Lotul se pregătește la Bistrița:

Portari – Denisa Dedu (Corona Brașov), Yulia Dumanska (SCM Craiova), Ana Maria Măzăreanu (CSM Bistriţa)

Extreme stânga – Ana Maria Iuganu (CSM Roman), Nicoleta Dincă (Corona Braşov), Andreea Chiricuţă (Danubius Galaţi)

Interi stânga – Gabriela Perianu (Dunărea Brăila), Cristina Zamfir (SCM Craiova), Andreea Molnar Adespii (HCM Rm. Vâlcea)

Centri – Andreea Pricopi (Corona Braşov), Cristina Laslo (U Cluj), Eliza Buceschi (Dunărea Brăila)

Interi dreapta – Laura Popa (Dinamo), Ana Maria Drăguț (HC Zalău), Gabriella Szucs (Dunărea Brăila)

Extreme dreapta – Laura Chiper (Corona Braşov), Aneta Udriştoiu (Dunărea Brăila), Ştefania Florea (Danubius Galaţi)

Pivoţi – Nicoleta Safta (HCM Rm. Vâlcea), Mădălina Conache (Danubius Galați).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.