Social

Lacul Colibiţa, golit parţial. Proiectul de modernizare a barajului, în linie dreaptă

Lacul de la Colibiţa este golit parţial în această perioadă pentru ca specialiștii să poată avea acces la sistemul de etanșare a barajului, aşa-numita mască, și să evalueze starea acesteia. Este nevoie de această procedură, anunţă Ministerul Apelor și Pădurilor, întrucât trebuie văzut ce fel de lucrări necesită.

Potrivit unui comunicat al ministerului condus de Ioan Deneş, „au fost demarate procedurile de avizare în Comitetul interministerial, a documentației pentru proiectul finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 „Mărirea gradului de siguranță a Acumulării Colibița”.

Documentația actualizată, faza Studiului de Fezabilitate cu opțiunile analizate, a fost avizată deja la Ministerul Apelor și Pădurilor. Valoarea totală a investiției este de 50.585.000 euro.

Analiza opțiunilor și a soluțiilor tehnice a fost avizată împreună cu AM POIM, iar la data de 11.12.2018, Cererea de Finanțare a fost predată la ABA Someș-Tisa.

După verificarea documentației la Ministerul Apelor și Pădurilor, Cererea de Finanțare se va depune la AM POIM. În cursul lunii ianuarie 2019 se vor aproba, prin HG, indicatorii tehnico-economici.

Principalele lucări prevăzute prin acest proiect sunt:

  • reabilitare baraj Colibița: etanșare baraj, echipamente hidroelectromecanice, aparate de măsură și control, acumulare;
  • măsuri de reducere a riscului de inundații aval baraj Colibița pe râul Bistrița și Valea Straja (Bârgău): apărări de maluri, regularizare albie, diguri și alte lucrări de protecție la inundații. Soluțiile tehnice prevăzute pentru lucrări sunt din materiale locale și prietenoase mediului.

În prezent, este în desfășurare prima etapă care constă în golirea parțială a lacului de acumulare. Operațiunea este necesară pentru ca specialiștii să poată avea acces la sistemul de etanșare a barajului (masca barajului) și să evalueze starea acesteia.

Fazele următoare ale acestei lucrări sunt: golirea continuă a lacului (operațiune care se face treptat), în paralel pregătindu-se toate materialele și utilajele necesare pentru desfășurarea lucrărilor; demararea lucrărilor la mască și la golirea de fund, timpul estimat fiind de 5-6 luni.

Pe măsură ce lucrările vor înainta, condiționat de debitele afluente în lac și de viteza de umplere permisă pentru acest tip de baraj, în paralel, se va efectua reumplerea lacului de acumulare.

Specialiștii preconizează că lucrările vor fi finalizate în aproximativ 3 ani, termen condiționat de ritmul de asigurare a finanțării”, se arată în comunicatul postat pe site-ul ministerului.

4 comentarii

  • Presupun că domnul ministru, care este originar, dar n-a trăit prea mult și prea departe de locul natal, și anume la Dej, spre rușinea lui, nu cunoaște denumirile geografice de pe la noi, și pocește Valea Străjii prin ”Valea Straja (Bârgău)”. Bârgaiele sunt întinse și se și despart de la Prundu Bârgăului, oare știe pe unde este ”Valea Straja”? Oare mai este sigur pe faptul că în cursul lunii ianuarie 2019 sau în ”douzeci-douăzeci și unu”, guvernul din care face parte va mai exista? În rest să auzim numai de bine, că de prostii suntem sătui!!!

    • Cum sa stie acest ministru al mediului cu ochii albastri despre zona Bargaului cand el vindea termopane pentru o firma din Dej iar baietii din pesede l-au facut ministru. Stiam ca un ministru trebuie sa aiba stofa de ministru…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.