Actualitate

Ioan Turc: Primăria să ducă la Slătinița apă câtă e nevoie, neîntârziat și gratuit

Președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, spune într-o postare pe Facebook că ”igiena, în aceste zile, este cuvântul de ordine, dar avem, din păcate, locuri în municipiu în care apa reprezintă o mare problemă”:

”După cum se știe, la Slătinița, cartier pe hârtie al Bistriței, nu există rețea de apă și canalizare. Există doar propagandă, din 4 în 4 ani. Oamenii își iau apa din fântâni, însă nivelul acesteia scade în perioadele sărace în ploi, iar tot ce face Primăria Bistrița este să ducă apă cu cisterna, la cerere și contra cost, pentru refacerea nivelului fântânilor. În actualele condiții, le solicit celor din Primărie să pună la dispoziția oamenilor din Slătinița apă câtă e nevoie, neîntârziat și gratuit. Nu de alta, dar, la capitolul taxe și impozite, și ei sunt bistrițeni”.

https://www.facebook.com/ioanturcpnl/posts/532250371031481

28 comentarii

  • La Slatinita este apa suficienta. Primaria duce apa cu cisterna ori de cite ori e nevoie!
    Lui Nelutu Turc ii lipsesc conferintele de presa , din timpul programului de lucru si acum inventeaza tot felul de subiecte, sa fie vazut si el in spatiu public, sa nu uite lumea de el.
    NU uitam Nelutule de tine!
    NU uitam cum TI-AI FACUT TESTUL PTR COVID19 CU PRIORITATE.
    NU uitam ca faci parte din PNL, partidul aflat la guvrnare care este incapabil sa gestioneze aceasta criza si orice face, face cu intarziere maxima.
    NU uitam ca ai donat doar 100 de viziere, asa ca sa nu zica lumea ca nu ai facut si tu ceva.

    • De unde stii tu cata apa au oamenii din Slatinita? Sau esti dintre cei care au decis ca nici de aductiune si canalizare nu au nevoie, desi li s-a promis la fiecare tura de alegeri?
      Nelu Turc a cerut clar sa fie apa GRATUIT, pentru ca e clar ca tu ai vrea sa se faca si bani cu cisterna zgarcita a primariei.
      Iar ordinea la rezultatul testelor a decis-o DSP, avand in vedere amploarea evenimentului la care s-a expus cel testat, cu riscuri crescute exponential.
      Si vezi ca esti amnezic, au fost CATE 100 de viziere.

    • Nelule, capul in nisip si fundul in sus!
      Sunteti pe tobogan in sondaje!
      In fiecare zi va dati cu stangul in dreptul, guvernantii, colegii tai de gașcă fac doar recomandari, nu -s in stare sa ia o decizie fermă.
      Din pacate in 2-3 saptamani suntem ca in Spania! O sa fie jale!
      Pentru ca atunci cand trebuia sa luati masuri ferme, v-ati ocupat de anticipate.
      O sa ajungeti la 15% cu Pnl-ul vostru dupa aceasta criza!
      V-a trebuit la guvernare, atunci guvernati! Lasa indicatiile prețioase!

    • Ati trecut spitalele judetene la comanda guvernului, sa puteti fura mai bine!
      Acum cand achizitiile publice nu mai necesita transparenta, ca sa puteti ciordi mai bine fara sa va vada lumea.
      Sunteti ca si PDL-ul in ultimul an de guvernare, mânariti ce mI apucati ptr ca stiti ca dupa criza asta, nu va mai voteaza nici dracu.
      Vai de ea Romanie!

  • Du-te Turc lasa-ne! Iara ne dai tu lectii?
    Crezi ca te baga cineva in seama? Crezi ca te crede cineva pe tine ca-ti pasa de cei din Slatinita?
    Sofisticatule si pretiosule, du-te da tu indicatii la partid, ca sunteti la vale rau!
    Au, au, au….!

    • Dacă te-ai trezit tu să comentezi în vremea bisericii (online) despre cât de sofisticat e cineva, care postase ieri ceva în folosul unei comunități marginalizate, ești la vale rău de tot chiar tu, cu ai tăi semiprețioși pesediști.

    • Pamfirut, victoras, adevărul mincinos… Ce mai săriți voi ca arși în apărarea partidului și a șefului care vă tine pe scaune calde doar ca să îi ridicați ode și să denigrați pe oricine îndrăznește să sesizeze vreo problema. La voi toate sunt lapte și miere, vă doare pe voi în c… r de oamenii din Slatinita și cei din Bistrița. Voi să trăiți bine, putorilor!!! Vă tremură chiloții când auziți de Turc, știți ca o să fie viitorul primar și vă tăvăliti de ciudă că pierdeți ciolanul. Vreți nu vreți, vremea p… trece! Așa că spor la treaba (măcar atât să faceți și voi, dacă tot sunteți plătiți) , capuselor roșii! A…și când pleacă Crețu & Neculae, plecați și voi de bună voie,da?.. Cum unde?? Unde și a dus mutu iapa. Adios!!!

  • Mă distrează Turc și Simionca, acești doi domni care mereu cer câte ceva, mereu somează pe cineva. Cui îi pasă ce vreți voi? Ca și cum l-aș soma pe Trump să ia măsuri să scadă poluarea. Credeți că i-ar păsa ce vrea un neica nimeni? La fel e și cu Turc & Simion-K.

    • Ma distreaza cum, dupa Doru Catinean, Doru Fiscutean si Doru Petrean, hop si Doru Marcatoru la atacat aceeasi persoana publica.
      Cui ii pasa de parerea ta, din moment ce bagi in aceeasi oala un om fara liceu si unul cu doctorat in filosofia politicii?
      Ti se pare ca habarnistii de la Primarie sunt ca Trump, iar cel care vine sa-i schimbe nu ar avea nimic de zis?
      Ai niste comparatii de rahat. De fapt, ca de obicei, iti marchezi autogol printre picioare.

    • Doru mancatoru. Ne am obișnuit să nu pese nimănui de doleanțele cetățenilor, fie ei Turc, Simionca sau oricare cetățean pe care voi îi numiți „neica nimeni” cu obrăznicia care vă caracterizează. Va școlit bine Crețu, gândiți fix ca el, „importantilor” . Doar voi contați, restul sunt „neica nimeni”. Să ți fie rușine!!

  • Nu m-a școlit Crețu, ah scuze, „ma școlit”, să înțelegeți și dvs. Eu în general mă refer la faptul că acești domni doar dau sfaturi la alții, somează pe alții să facă diverse, dar ei nu mișcă un deget. Dacă așa bine știe Turc ce e de făcut, să pună mâna și să facă, doar acum sunt la putere. In acest sens trebuie înțeles comentariul meu. Desigur nici Crețu &co nu fac mare lucru, doar că ei nu au pe cine să someze să facă 🙂

    • Nu are cum sa miste un deget din moment ce inca nu are prerogativele de primar in functie. Va veni si momentul ala, stai tu linistit! Deocamdata, ca orice candidat al opozitiei, vine cu solutii alternative si propuneri pentru ce nu merge, desi ar trebui.

    • Sper să ajungă primar. Va face cât a făcut și până acum, adică 0 barat. De ce credeți că ar face ceva in 2020, dacă nu a făcut absolut nimic, prin diversele funcții deținute, între 1990-2020? Are curajul să facă un contract cu noi cetățenii, prin care să își asume că duce la capăt ceea ce promite? Iar în caz contrar, să răspundă cu averea și libertatea? Are curaj sau doar dă din gură???

    • Doruletz, nu sunt eu in masura sa enumar cine ce a facut, dar am mai citit presa de-a lungul anilor si stiu ca drumurile pe care le „revopseste” Niculae acuma au fost reabilitate integral pe vremea cand Turc era viceprimar. Unele erau bune si azi, dar ce frumos traseaza Wannabe pe ele, asumandu-si meritele.

      Prin diversele functii obtinute, cred ca se califica sa faca un contract cu oricine, dar numai cu tine nu, fiindca tu esti sub contract cu ceilalti, dupa cum se vede.

    • Doru mancatorul perfect. Să înțeleg că cei la care le spuneai „neica nimeni”, acuma sunt domni? Hai că ți ai mai revenit! Orice cetățean care plătește taxe și impozite, are dreptul să sesizeze și să ceară „aleșilor” să se implice în problemele comunității. Da? Așa că nu uita că idolul tău e primar (încă), el trebuie să pună mâna și să facă nu altcineva. Turc o să facă în viitorul apropiat, când tu și alții ca tine nu veți mai fi atât de importanți pe cât vă credeți. C ovidiiii rosii!!!

  • Acest Turc e fost viceprimar, fost deputat, actual director al unei institutii publice, lider judetean al unui partid care a castigat ultimele runde de alegeri.
    In plus, e candidatul acelui partid la Primaria Bistrita, de la conducerea careia se va retrage, cu strutii aferenti, schiorul Cretu.
    Nu ai vrea sa existe nicio alta solutie la conducerea municipiului decat agramatul Niculae, luat de val si pus ca pion inlocuitor de catre PSD-ul aflat in degringolada?

  • Era cat pe ce sa nimeresti intreg comentariul, dar te ajut eu cu ce n-ai bifat corect.
    Acest Turc e un fost dispecer, mentinut in functie de concursul pe post.
    Cat despre fostul chelner, poate ne spui tu cat ii lasai bacsis.

  • Coronavirusii rosii sunt la datorie la jigniri aduse contra candidatilor pesede. Tocmai de aceea VERZII lui Balan vor conduce Primaria in viitor. Cu siguranta asa se va intampla.

  • Vedeti capacul ala deschis. Tipati-va rand pe rand toti mancatorii de Kkk…t in fantana groazei . Locul este numai bun pentru impostori.

  • Esti incoerent, amice, ca sa nu zic de-a dreptul caragialesc. Il pomenesti pe Turc, dar ii descrii fix pe rivalii lui politici, personaje ajunse de la alba-neagra sau pus parchet prin Occident direct in functii de raspundere, cu scoala facuta (daca e) la batranete si la particular.
    Nelu Turc are dreptul facut la Babes-Bolyai, doctoratul asemenea, plus ca il despart niste biblioteci universitare de ceilalti veleitari cu care incerci sa il amesteci.

  • N Roman. Nu toată lumea se naște cu facultatea făcută, în plus cunosc mulți Oameni fără facultate și mulți oameni cu facultate. A fi Om înseamnă mult mai mult decât o facultate, din punctul meu de vedere. om cu facultate e și Crețu și nu mă încălzește cu nimic facultatea lui, nici pe mine nici pe cetățenii acestui oraș, pe care îi privește de sus de la înălțimea scaunului, cu atâta aroganță. În plus Crețu s a mai specializat și prin Germania, pe banii noștri, dar nu s-a întors mai om decât a plecat, deci treaba cu facultățile e relativă. Orașul are nevoie de un Om și acesta este Turc!!!

  • Victoras ficior de lele de unde sti tu ca nu avem nevoie de apa?
    De la tine din birou?
    Taci naibi din gura ca ne ati promis de 12 ani ca o sa avem apa si canalizare, dupa ce l ati cumparat si pe impostoru de reprezentant satesc care i ridica osanale lui cretu prin sedinte de CL, dai ii bine randul si la aplaudacu asta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.