Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a emis Hotărârea nr. 53/22.10.2020, prin care se introduc restricţii în alte unități administrativ-teritoriale unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este 1,5/1000 și mai mică de 3/1000 de locuitori: Prundu Bârgăului, Livezile, Șieu Măgheruș.
În aceste UAT-uri, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00. Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
Se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
Aceleași restricții se aplică și pentru Șieu Odorhei, UAT în care incidența a scăzut de la peste 3/1000 de locuitori, încadrându-se în scenariul valabil pentru incidența cuprinsă între 1,5/1000 și 3/1000 de locuitori.
Hotărârea CJSU nr. 53/22 prevede ridicarea restricțiilor din Chiochiș, întrucât în acest UAT incidența cazurilor a scăzut sub 1,5/1000 de locuitori.
Restricţiile se vor ridica în funcție de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile, comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică.
Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 23 octombrie.
CITEȘTE ȘI:
Adaugă comentariu