Economie

Restanţe de 700.000 de lei la plata unor proiecte finanţate cu bani europeni

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, Vasile Bar, a precizat că instituţia pe care o conduce are de primit peste 700.000 de lei întrucât a derulat două proiecte prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) pentru care nu a primit decontul.

„În ce priveşte finanţarea proiectelor europene este o mare problemă în România. Noi suntem implicaţi în mai multe feluri de proiecte, iar la cele pe POSDRU pe care le avem în implementare avem mari probleme în ce priveşte finanţarea lor. CCI Bistriţa-Năsăud, dar nu numai noi, aproapte toate camerele de comerţ din ţară, suntem în situaţia în care avem de încasat foarte mulţi bani”, a declarat Vasile Bar.

Pe POSDRU, camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud a derulat două proiecte „Regio for Jobs” şi un altul derulat cu Universitatea Tehnică din Cluj „Formare profesională în sectoare calde”, cum ar fi metalurgia.

„Marea problemă a banilor blocaţi pe POSDRU este aceea că banii nu sunt plătiţi la termen. Legea spune că se fac plăţile la 45 de zile de la momentul depunerii cererii, dar se ajunge la 150-200 de zile, ceea ce înseamnă blocaje ale resurselor”, a declarat el.

Vasile Bar a spus că, din păcate, regula jocului s-a schimbat de foarte multe ori în privinţa POSDRU.

„Greşelile sunt ale unor oameni. Nu sunt greşeli instituţionale fără să fie ale unor oameni care lucrează în instituţiile respective, dar e foarte greu să cobori cu responsabilitatea la o anumită personală. Cei vinovaţi de întârzierile la plată prin programele europene sunt autorităţile Guvernului fiindcă blocajele apar tocmai din nealocarea din partea Guvernului a contribuţiei proprii. Din acest motiv apar blocajele. Practic, UE ar da drumul la bani, dar dacă noi ca ţară nu dăm partea noastră…”, a spus Vasile Bar.

Reprezentanţii Uniunii Europene au decis deblocarea Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) şi reluarea plăţilor către România, în urma misiunii de audit organizate în perioada 29 ianuarie-1 februarie 2013. Plăţile aferente POSDRU au fost suspendate în vara anului trecut, pentru nereguli identificate în atribuirea anterioară şi derularea unor proiecte.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.