Social

55 de școli au cerut câte 200.000 € pentru reducerea abandonului. Înscrierile în program continuă

Deja 55 de școli din județul Bistrița-Năsăud au transmis Ministerului Educației că sunt interesate să primească până la 200.000 de euro pentru reducerea abandonului școlar. Din acești bani vor putea plăti inclusiv profesorii care fac suplimentar consultații cu elevii și vor putea angaja, la nevoie, mediator sau consilier școlar.

”Programul pentru reducerea abandonului școlar vizează elevii de gimnaziu – clasele V-VIII – pentru că riscul de abandon este mai mare din cauza anului de tranziție de la clasa a IV-a la clasa a V-a. În cadrul acestui program, unitățile de învățământ din toată țara pot aplica pentru o schemă de granturi de până la 200.000 de euro dacă înregistrează în mediul lor școlar indicatori relevanți pentru program”, a spus inspectorul general Aurelia Dan.

Primul indicator relevant se referă la situația elevilor de clasa a VIII-a. Astfel, la nivel județean, în anul școlar 2020-2021 au fost 2246 de absolvenți de clasa a VIII-a, iar în clasa a IX-a s-au înscris 2134 (95%), ceea ce înseamnă că 112 nu sunt cuprinși în nicio formă de învățământ liceal. La Evaluarea Națională s-au înscris 2031 de elevi (90% dintre absolvenți), dar 985 (48,49%) au obținut note sub 6 la Română sau Matematică.

Al doilea indicator relevant pentru determinarea ratei de abandon în ciclul gimnazial se referă la elevii repetenți. La nivel județean au fost în total 285 (2,35%), iar 45(0,37%) au avut situația școlară neîncheiată.

”Având în vedere acești indicatori, unitățile de învățământ pot aplica pe această schemă de granturi și, momentan, 55 de unități de învățământ din județul Bistrița-Năsăud s-au înscris, deci au completat declarația de interes care le permite apoi să participe la procesul de selecție. Perioada de depunere a declarației de interes s-a prelungit. Data inițială era 17 ianuarie a.c., acum este 21 ianuarie a.c.. Sperăm ca numărul de unități să crească, noi le încurajăm să aplice pentru acest program pentru va fi extrem de util pentru reducerea ratei de abandon și reducerea absenteismului. Planul de activități va cuprinde consultații, dar nu numai, ci și activități de consiliere, dezvoltare personală, socio-emoțională, activități extrașcolare, chiar excursii finanțate, vizite de studiu”, a spus Aurelia Dan.

Ea a precizat că și partea birocratică ce presupune raportarea nu va fi atât de dificilă ca la alte programe cu finanțare europeană: ”Până în luna martie, Ministerul Educației va semna primele 750 de contracte de finanțare cu școlile selectate, iar acestea vor începe implementarea programului din luna aprilie a.c..

”Fiecare unitate de învățământ își va face propriul calendar de activități și își va stabili grupul țintă care poate fi format exclusiv din categoriile vulnerabile, dar nu neapărat. Banii pe care îi vor primi școlile vor putea fi folosiți și pentru plata resursei umane, iar în cadrul acestui proiect se pot face și angajări. Dacă școala nu are consilier școlar sau mediator, va putea angaja resursa umană care să sprijine desfășurarea anumitor activități”, a mai spus ea.

Ca să primească acești bani, școlile trebuie să transmită declarație de intenție până la data de 21 ianuarie 2022. Aici găsiți formularul. Toate declarațiile de intenție vor fi evaluate, urmând ca unitățile de învățământ preselectate să fie invitate să depună o propunere de proiect care va include, în mod obligatoriu, și o analiză de nevoi.

Prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar vor fi acordate granturi în valoare de maximum 200.000 euro/școală pentru cel puțin 2.500 de unități de învățământ de stat, de nivel primar și gimnazial cu prioritate de intervenție ridicată, din lista celor 3.235 de școli eligibile identificate prin utilizarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE).

Unitățile de învățământ care vor beneficia de aceste granturi vor fi stabilite prin ordin al ministrului educației. Până la finalul lunii martie 2022, primele 750 de unități de învățământ vor beneficia de finanțare.

Etichete

9 comentarii

  • Am citit cu interes articolul si chiar cred ca acesti bani ar putea fi utilizati pentru reducerea abandonului scolar. N-ar fi rau sa se diversifice si modalitatile de justificare/cheltuire a acestor bani . Ma intreb de ce nu s-ar putea cumpara telefoane si tablete pentu elevi sau de ce nu s-ar putea achizitiona biciclete si/sau de ce nu s-ar putea face plata abonamentelor la mijloace de transport (tren ,autobus etc.). Un mod practic si sigur ar putea fi si asigurarea unor sume de bani (lunar) pentru acoperirea nevoilor familiilor , cu ceva alimente .Nu exlud aici nici un picut de jinars pentru tata si niscaiva tigari pentru mama , desigur acoperite legal prin achizitia de rechizite scolare.Si apoi ma gandesc ca s-ar putea da bani si pentru o bona care sa le permita parintilor (foarte ocupati…) niste momente de relache si intimitate.In acest mod copii n-ar mai trebui sa lucreze sau sa aiba grija de cei mici si ar mai putea ajunge si pe la scoala. Ganduri bune la toata lumea!

    • Bine, bine, domnule Leo, ai uitat de noi dăscălimea, în vremurile bune, o dată pe lună după ședințele de Consiliu Profesoral, la acea masă zis tovărășească, la final se trăgeau concluziile, la o brânzică, o măslină, o scobitoare, un vinișor, de multe ori pe zdrăngănitul unei mandoline, „Pușca și cureaua lată”… sindicatul era cu noi. Elevii învățau iar colectivele erau sudate. Școlile aveau internate pentru cei de departe sau din familii nevoiașe… Facem proiecte și banii se duc pe apa sâmbătei. Motivația și reducerea abandonului vine din altă parte. În rest gargară, sună bine la presă…„câinele latră și ursul trece”.

  • Toate bune si nevoie dar chiar alcool si tigari doriti se promovati din bani publici? Nu avem destui alcoolisti cu familii distruse sau cazuri de cancer de plaman? In rest sigur aveti idei corecte. Flexibilitate si soluti potrivite individuale dupa decsia scolilor.
    Sper ca proiectul o sa fie mai echilibrat de cit ultimul la care sotia a participat unde birocratia consumase 90% din timp si munca effectiv in fata cu copii doar 10%.
    Propunerea mea pentru scoala Viisoara a fost un atelier/studiou mic de muzica moderna, vedem daca se va intimpla ceva de genul. M-asi fi ocupat cu placere.

  • D-le Walter , nici intr-un caz n-am vrut sa promovez alcoolul si tutunul. Era un pic de ironie fata de situatiile concrete de abandon scolar. Noua romanilor ne plac si glumitele si facem haz de necaz . Stiu ca d-voastra sunteti sobru si foarte serios , intocmai ca natia din care va trageti. Lucru bun , nimic de zis , dar noi romanii , fara glume , ce dracu ne-am fi facut de-a lungul atator secole de oprimare ? Sunt convins ca romanii au inteles perfect la ce am facut referire.

  • Daca fiecare elev certat cu logica si disciplina va primi 2 euro pe zi macar de un pachet de tigari ieftine aduse din Ucraina netimbrate poate ca se remediaza situatia.Asta seamana exact cu mobilizarea tinerilor si cetatenilor la strans gunoaie. Cand am organizat asa ceva de fiecare data 2-3 oameni ma intrebau daca le dau ceva.
    Cu siguranta acest program va esua lamentabil.

    • Este prima dată, senior Bălan, când vă contrazic public! Programul are rolul său și există profesori implicați, atât din școli cât și consilieri sau angajați ai CCD sau Inspectoratul B-N care chiar vor să folosească această oportunitate în interesul celor care au nevoie. Am eu situații concrete de posibil abandon școlar din diverse motive. Aceste probleme necesită implicare, dăruire, dar, din păcate sau din necesitate și bani pentru rezolvarea lor prin acțiuni concrete. Acțiuni de remediere, de susținere, de dotări tehnologice, profesori de sprijin! Aveți încredere că, de exemplu, dacă Liceul de Arte s-a înscris în program, avem oamenii care să coordoneze corect și profesionist proiectul.
      În altă ordine de idei, prea vă pricepeți prea mulți la toate, vorbind și nu gândind!

  • Nea Marius,te rog nu-i baga pe ucrainieni in afacerea asta ,ca au ei saracii alte o mie de griji…Fereasca bunul Dumnezeu de mai rau!

  • D-le Gavrila Moldovan , profesia de dascal , este dupa mine cea mai nobila profesie. Aveti dreptate intru totul dar trebuie sa va amintesc ca multii dintre profesorii care sunt aproape de pensie sau au iesit deja , au o mare parte de vina pentru educatia actualilor legiuitori. Ar fi putut sa-i lase repetenti pe multi dintre parlamentari si inaltii functionari publici , dar n-au facut-o , din cauza sufletului nobil , asemeni profesiei. Asa ca , sa nu va mire actuala conjunctura in care se afla dascalimea. Macar de-acuma folositi „sita” sau „ciurul” asa cum trebuie. Cea mai grea situatie este atunci cand conduc prostii (cu doctorate) , iar daca se intampla sa fie si rai si netrebnici , atunci e dezastru , nu numai pentru invatatori si profesori ci si pentru ceilalti cetateni. Am scris la cald , nu-mi place sa raman dator…

  • Din prea multa stima pt. meseria de DASCAL va salut domnule profesor CAMARAS.
    Cat ma pricep eu de tare nu poate nimeni sa imi faca o analiza profunda.
    Insa va reamintesc ca sunt casatorit cu o profesoara grad unu, fosta diriginta la cea mai mare scoala Gimnazeala din judet .
    Acuma este fericita ca a iesit la pensie si nu mai este martora transformarilor in rau a invatamantului si a neputintei din jurul acestei institutii.
    A fost 40 de ani in contact direct cu scoala si am aflat foarte multe aspecte din gura ei direct .
    Vrand , nevrand am reusit sa cunosc situatia scolilor pe unde a trecut sotia de-a lungul vietii si activitatii.
    DA , imi permit sa comentez la multe , pt. ca sunt informat si stiu multe.
    Cu adanca recunostinta va salut .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.