Actualitate

Mitropolitul Andrei, la Bistriţa în a doua zi de Paşti. Oficialităţile au fost prezente la Liturghie (FOTO)

A devenit o tradiţie ca ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ să slujească la Bistriţa în a doua zi de Paşti. Anul acesta a fost aleasă Biserica ”Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, situată pe Calea Moldovei şi aflată în construcţie. De aceea, slujba la care au asistat şi preşedintele CJ Radu Moldovan şi ministrul delegat pentru dialog social Doina Pană a fost oficiată în aer liber.

ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului a oficiat slujba împreună cu un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul Bistriţei Alexandru Vidican. Mitropolitul Andrei a fost întâmpinat cu flori. Pentru că lucrările de construcţie a bisericii sunt în plină desfăşurare, lângă lăcaşul de cult a fost amenajat un altar în aer liber.

El a fost însoţit de exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, Arhimandritul Dumitru Cobzaru şi de consilierul de misiune şi protocol, pr. arhidiacon Claudiu Grama. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul de maici de la Mănăstirea Piatra Fântânele. În cadrul cuvântului de învăţătură, Mitropolitul Clujului a vorbit despre Mântuitorul Iisus Hristos ca reper şi model de curaj şi întărire.

La slujbă au asistat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, venit alături de soţie, ministrul delegat pentru dialog social, deputatul Doina Pană, administratorul public al judeţului, Florin Moldovan.

Construcţia bisericii cu hramul ”Sf. Gheorghe” a început în 2004, costul lucrărilor ridicându-se până acum la 1,2 milioane lei. ”Suntem într-un stadiu foarte avansat, cupolele sunt terminate. Mai avem de zidit, mai este de muncă”, a precizat părintele paroh Arghir Vlaşin. Cheltuielile pentru ridicarea bisericii sunt susţinute din contribuţiile credincioşilor, parohia cuprinzând 320 de familii. Acoperişul costă aproximativ 400.000 de lei.

Mai multe fotografii – pe pagina noastră de Facebook!

ipsma bistrita 2 ipsma bistrita 3 ipsma bistrita 4 ipsma bistrita 5 ipsma bistrita 6 mitropolit andrei paste ipsma bistrita 7 ipsma bistrita 8

8 comentarii

  • frumos….dar….avem atatea biserici in acest oras….am vazut ca se mai face una pe valea ghinzii,ca mdeh…acolo-s multe vile,o sa ne impiedicam in locasuri de cult,o fi bine,o fi rau…cine mai stie? pana la urma credinta conteaza!

  • Bai frate, mult a furat popa ala daca pana acum la ce a facut a costat 12 miliarde. Si inca 4 miliarde pentru acoperis? Pai inseamna ca biserica asta cand i gata, ajunge cat Catedrala Mantuirii. Rusine, cu 16 miliarde in mod normal faci un bloc.

  • Din ceea ce vad si citesc in ultima vreme , ajung la concluzia ca acesti popi nu respecta omul pe care trebuie sa-l slujeasca. Dimpotriva . O invatatura spune ca : slujeste in simplitate si-n iubire de oameni. In ceea ca vad acestia fac invers. Si mai este o vorba: fa ce spune popa nu ce face el. O seara cit mai placuta va doresc.

  • Domnule dracu, faptul ca ti-ai luat numele acesta, mai ales ca noi sarbatorim cu mare bucurie Invierea Domnului, spune totul. In ceea ce priveste furatul, pe care il tot agatati pe sticla, veniti cu probe, altfel calomniati, si nu este frumos pentru niste baieti mari ca voi. Decat sa faci un bloc pentru draci, este mult mai bine sa arunci toti banii pe Somes. HRISTOS A INVIAT! COMANDORUL

  • Acesti corupti, politicieni, securisti, comercianti, trecatori reprezentanti ai bisericii fac de rusine numele lui Dumnezeu in tara asta.. Ar trebui sa se caiasca, sa renunte la fala si trufia pe care o afiseaza in fata oamenilor simpli, si sa imbratiseze austeritatea si spiritualitatea. Sa ia exemplul actualului PAPA.

  • Personal, sunt de acord ca sunt preoti care s-au imbogatit pe cai necinstite, dar de aici si pana la atacul general asupra Bisericii Ortodoxe Romane, este cale lunga. Multumesc pentru minusurile acordate, iar ma amuzati, nu puteti intelege ca , mai ales de Sfantul Paste, a da credit diavolilor, fie si simbolic, este pacat.Stiu ca furatul este sport aproape romanesc, devine generalizat la noi, trebuie luata atitudine, insa sa nu cadem in cealalta extrema, sa nu lasam ura sa-si faca de cap si mai ales sa nu atacam Biserica lui Hristos ca institutie divino-umana. Sa nu confundam Biserica cu pacatele unor preoti.COMANDORUL

    • Pacat este sa ridici piramide de beton in curtea spitalului de oncologie – in loc sa donezi banii aia pt. medicamente, tratamente si cercetari medicale. Pacat este sa fi o „preacinstita fata bisericeasca” si sa te plimbi cu limuzina si sa ceri donatii si pomana de la oameni amarati care nu au nici dinti in gura – in loc sa mergi tu la ei cu ajutoare si educatie. Pacat este sa duci copii sa pupe mortaciuni si sa se inchine la chipuri cioplite – in loc sa ii duci la scoala si sa ii sprijini sa se educe. Pacat este sa iti irosesti viata in minciuna si propovaduind minciuna si moartea, in schimbul unei vieti vesnice pe care nu tu o imparti – in loc sa te bucuri de minunile lumii asteia facute de Dumnezeu aici. Pacat este ca imi pierd eu vremea sa iti explic 🙂 Dar imi asum acest pacat

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.