”Din 1997 în fiecare an facem această expoziţie, iar de şapte ani expoziţia durează două zile. Este nevoie de drepturi de reproducţie, iar acestea se obţin din două arbitraje, la femele de două ori trebuie să ia minim foarte bine, la masculi de două ori excelent, de la arbitri diferiţi. Ca să ajutăm participanţii să aibă costuri cât mai mici, organizăm timp de două zile, deşi este un efort pentru că trebuie să chemăm arbitri din multe locuri, dar e în ajutorul participanţilor. Este totodată şi un spectacol pentru privitori. Sâmbătă am organizat şi un concurs de desen pentru copii, de la Liceul de Arte am invitat cinci elevi care să deseneze aici, iar în pauza dintre arbitraj şi Best in Show am acordat premii. Toţi copiii au primit dulciuri, este ziua lor. Pentru duminică am pus în program şi demonstraţii de dresaj”, a declarat Matilda Gubesch, preşedinta Asociaţiei Chinologice Bistriţa-Năsăud.
Aproximativ 255 de câini au fost programaţi zilnic pentru jurizare, fiind acoperite 54 de rase. ”Predomină Carpatinul, Ciobănescul de Asia Centrală, avem şi destui câini din rasa Ciobănesc German. Sunt prezenţi mulţi crescători din Bistriţa-Năsăud, dar şi din alte judeţe. Ne bucurăm că suntem vizitaţi în fiecare an de numeroşi proprietari de câini, le place locaţia foarte mult. Asta ne-am şi dorit, să fie o expoziţie reuşită şi să vină cât mai mulţi copii”, a adăugat ea.
Arbitrii Călin Mitra, Molnar Zsolt, Lokodi Zsolt, Alin Dumitrescu, Călin Simu, Călin Mărgineanu şi Egidio Bravetii au avut o misiune grea, să aleagă cele mai frumoase exemplare din rase precum Ciobănesc Românesc Mioritic, Ciobănesc Românesc Carpatin, Ciobănesc Românesc de Bucovina, Cane Corso, Terra Nova, Pinscher, Tosa Inu, Boxer, Malinois, Ciobănesc German, Beauceron, Lup Ceh, Welsh Terrier, Fox Terrier, Husky Siberian, Alaskan Malamut, Dobermann, Ciobănesc Caucazian, St. Bernard, Bulldog, Vizsla, Brac German, Irish Setter, Copoi Ardelenesc, Labrador, Dalmaţia, Rottweiler sau Golden Retriever.
Mai multe imagini – pe pagina noastră de Facebook!
Adaugă comentariu