Portul popular din Țara Năsăudului, cunoscut în lumea întreagă datorită unei tinere din Mocod

Lumea mirifică a portului popular năsăudean este prezentată lumii întregi de Silvia-Floarea Tóth din Mocod. În ultimii 12 ani, ea a adunat peste o mie de piese vechi pe care le-a îmbrăcat rând pe rând, s-a fotografiat îmbrăcată în ele și le-a postat pe rețele de socializare pentru ca tânăra generație să știe ce frumuseți a moștenit.

Colecţie privată de artă populară a Silviei-Floarea Tóth, în circa o sută de fotografii, poate fi admirată la Muzeul Grăniceresc Năsăud într-o expoziție vernisată miercuri în prezența interpretei Domnica Dologa și a unui public numeros.

“Mocod este primul sat din vechea Țară a Năsăudului. Noi suntem la Valea Hotarului. Nu știu dacă asta m-a influențat, dar tot timpul am auzit povești de la bunici despre Valea Hotarului și am fost curioasă să aflu ce înseamnă și asta, cuplată cu faptul că bunicul meu a fost ultimul cojocar din Mocod și am văzut tot timpul cojoace și pieptare, așa mi s-a trezit pasiunea pentru portul popular. Era un port viu, nu un costum, așa cum se spune acum, era haina omului pe care o purta tot timpul, nu doar la sărbători. Am văzut cum lucra bunicul și probabil că aș ști dacă aș încerca, dar pe mine nu m-a pus nimeni să lucrez. Pe mama au trimis-o mai întâi la școală și a devenit contabilă și apoi și pe mine ca să mă fac doamnă, să nu trebuiască să lucrez atât, dar mie îmi pare rău că nu am învățat (cojocăria – n.r.) fiindcă tot timpul am simțit că îmi lipsește ceva și probabil de aceea am început să fac fotografiile pentru că am simțit că nu particip la crearea frumuseții, dar am vrut totodată să o arăt și altora cum văd eu portul popular”, a mărturisit Silvia-Floarea Tóth pentru Timp Online.

Ea a absolvit Facultatea de Litere la Cluj, dar s-am reprofilat și lucrează în alt domeniu. De la sine a venit cumva și pasiunea pentru colecționat piese vechi din portul popular năsăudean.

”Nu-mi place sintagma costum popular, prefer port popular. Când bunica mea mergea la biserică mă întreba: dragul mamii, să-mi iau rochie sau să mă îmbrac? Iată, a te îmbrăca era un lucru mare. Trebuia să te îmbraci în straie populare. Încă din adolescență am mers la biserică, de sărbătorile mari, îmbrăcată în port popular, dar aveam doar câteva piese pe care le tot schimbam, iar în 2005 s-a întâmplat ceva care m-a făcut să-mi doresc mai mult. Pentru prima oară, după 20 de ani, s-a ținut din nou Craii de la Mocod, un eveniment important pentru sat. Atunci mi-am dat seama că nu am un costum potrivit pentru așa un eveniment și bunicul, bunica, mama și o mătușă s-au apucat să-mi facă un costum înainte de Crai și atunci mi-am dat seama că am nevoie de mai multe pentru că vreau să le port. Și de aici am început să nu mai rezist niciunei piese. O cămașă era cu albastru, alta cu verde și a început colecționatul. Multă vreme eu nu am recunoscut că este o colecție, am spus că e o zestre fiindcă mulți ani nu am luat decât haine de la rude și vecini care mă chemau și-mi spuneau că au mai găsit câte ceva, o cămașă a bunicii, a străbunicii. Fiecare are o valoare. Îmi aduc aminte de femeia care a fost și nu mai este. Până acum am adunat în jur de 1000 de piese de îmbrăcăminte. Cele mai multe sunt haine pe care le poți împerechea. Poți asocia o pereche de poale cu o cămașă sau mai multe. Nu sunt gândite să fie un costum de sus până în anii 80 când o cămașă putea fi asociată doar cu poalele ei. În trecut, nu era așa. O femeie își putea face o garderobă din combinații”, a spus ea.

Într-o lume în care i se pare nepotrivit să porți o cămașă veche la serviciu, Silvia a decis că trebuie să facă altceva: să trezească în tânăra generație mândria de a avea o zestre atât de bogată precum cea pe care a reușit ea să o adune.

”Tot ce am descoperit din trecutul nostru am vrut să împărtășesc și cu alții. Așa că am decis să imortalizez o clipă care să reprezinte și trecutul, și felul cum vedem noi acum lucrurile, dar în același timp să ducem mai departe portul popular care este în mare pericol să moară. Nu mai putem să-l purtăm ca haine fiindcă lumea s-a schimbat. Nici nu aș lua o cămașă veche să no port pe post de bluză, iarăși este cumva un păcat să faci asta. Sigur că există ocazii în care o putem scoate în lume, dar nu în orice zi poți purta o cămașă de patrimoniu, și atunci trebuie să o trecem în legendă. În ziua de azi, tradiția orală a trecut în social media și comunicăm prin Instagram, Tik-Tok, Facebook ca să le arătăm și celor mai tineri ce au pentru că sunt ale lor. Eu am o fetiță, dar înainte cu mult să vină ea pe lume, m-am gândit să le arăt celor mai tineri ca mine ce frumos a fost. Pur și simplu să păstrăm frumusețea și tot ce a fost mai bun”, a spus ea.

”Să-mi fac autoportrete a fost o aventură”

”Am început acum vreo 12 ani. A fost un proces de învățare dur cu multe eșecuri, dar în momentul în care a ieșit ce mi-am dorit și am considerat că poate fi arătat publicului, am postat câte o fotografie. Nu sunt foarte prolifică fiindcă nu doar haina trebuie să vorbească, trebuie să vorbești și tu ca om, este o conversație de la suflet la suflet. Eu nu pot să-mi fac autoportret dacă cineva mă privește fiindcă mă simt dezbrăcată și vulnerabilă. Tot trebuie să lași deoparte și să îți arăți părți ale sufletului pe care în mod normal nu le arăți altora. Sunt cam o sută de fotografii în expoziția de aici de la Muzeul Grăniceresc Năsăud și acestea sunt cam toate. Costumele populare și fotografiile au mai fost expuse la București la Ateneul Român, apoi la Roma și Viena. Aș vrea ca aceste fotografii să fie o sursă de inspirație pentru cei mai tineri fiindcă ei sunt viitorul, poate și un model, să se inspire din ce am reușit eu să fac și să îmbunătățească”, a mai mărturisit ea.

La vernisaj ea le-a vorbit tinerilor despre frumusețea și unicitatea portului popular năsăudean și i-a îndemnat să-l poate cu mândrie inclusiv duminică, atunci când va fi Maialul.

Interpreta Domnica Dologa, o adevărată doamnă a cântecului năsăudean, a mărturisit că abia după ce a cunoscut-o pe Silvia-Floarea Tóth a învățat cu adevărat cum să asocieze piesele pe care le îmbracă și a sfătuit tinerii să aprecieze comoara pe care tânăra a descoperit-o și o pune în valoare cu atât de mult talent.