Inspectoratul General al Poliției Române monitorizează ancheta IPJ Bistrița-Năsăud în cazul lui Dani Borgovan, a declarat comisarul șef Claudiu Jurcan în ședința Colegiului Prefectural.
Comisarul șef Claudiu Jurcan, adjunctul șeful IPJ Bistrița-Năsăud, a fost întrebat în ședința Colegiului Prefectural de miercuri care este stadiul anchetei în cazul lui Dani Borgovan.
”Referitor la speța în cauză, nu pot furniza date suplimentare vizavi de activitatea de urmărire penală efectuată de către colegii, care se face sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița. Ce pot comunica este că această speță este tratată cu maximă seriozitate de către colegii mei. Este o prioritate în aceste zile pentru instituția noastră să clarificăm modul cum s-au petrecut evenimentele în acel incident. A fost o prioritate de la momentul sesizării prin 112 și asigur că am alocat atât polițiști, cât și resurse juridice necesare pentru a putea clarifica și soluționa în cel mai scurt timp acest dosar penal. Facem eforturi susținute începând din noaptea de vineri spre sâmbătă de când a avut loc acest incident, colegii mei fac eforturi zilnic să desfășoare activități în acest dosar, nu le pot face publice fiindcă urmărirea penală nu este publică, dar asigur că facem eforturile necesare. Cazul este în monitorizarea Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), este foarte important și pentru comunitatea bistrițeană. Siguranța și integritatea persoanelor este unul dintre obiectivele Poliției și ale IJP Bistrița-Năsăud. Am înțeles interesul sporit din partea comunității, a persoanelor apropiate de persoanele implicate de această situație”, a spus comisarul șef Claudiu Jurcan, ajunct al șefului IPJ Bistrița-Năsăud.
Potrivit sursei citate, polițiștii au avut marți o discuție cu membrii familiei lui Dani Borgovan, în prezența avocatului acestora: ”Le-am explicat activitățile care se desfășoară. Am văzut acea manifestare publică din preajma spitalului și am explicat familiei și persoanelor din apropierea familiei ce eforturi a făcut și face Poliția în aceste zile, iar oamenii au înțeles. Asigur că facem eforturi pentru a clarifica situația în cel mai scurt timp și să avem o soluție legală în dosarul respectiv”.
Întrebat de ce Poliția nu a comunicat nimic în legătură cu cele întâmplate decât la cererea presei, a doua zi, după ce inițial s-a transmis că ar fi o persoană căzută pe scări – iar de aici s-ar fi creat impresia că IPJ nu face nimic – comisarul șef Claudiu Jurcan a răspuns: ”Poliția a făcut tot ce trebuia să facă în astfel de situații. Apelul la 112 a fost la 22.55, dacă nu greșesc. Noi am ieșit public abia a doua zi prin purtătorul de cuvânt și am prezentat succint cazul la solicitarea mass-media. Nu știu dacă avea rost să ieșim public din moment ce nici în ziua de astăzi nu sunt clarificate situațiile. Pe parcurs am răspuns tuturor solicitărilor presei. Deocamdată nu este reținut nimeni. Dacă vom avea de comunicat date suplimentare vizavi de urmărirea penală, vă asigur că vom comunica în cel mai scurt timp elemente care trebuie aduse la cunoștința opiniei publice”.
Bistrita a mai avut antrenori de box oameni de bine familisti si nu au cazut printre sau pe scari chiar daca au au mai dat pe la un sprit cu prietenii, oare aici nu este cu ceva prafuri ca prea sa inflamat partea consumatoare!
avea rost, sigur ca avea rost.Astfel comunitatea ar fi inteles ca sefii institutiei iau in serios astfel de evenimente si ca se preocupa.Altfel s-a creat situatia in care parea ca autoritatilor nu le prea pasa, si ca ce daca a cazut un tanar pe scari, poate baut sau dupa o cearta… De aia e nevoie cu barbatia functiei de politist sa se iasa la declaratii, ptr ca lumea sa simta ca existati si ca sunteti acolo in campul evenimentelor. Nu sa stam sa ne gandim daca are sau nu are rost !!!
Răbdărică tinere…
Un caz nu se poate elucida în câteva zile!
In Romania trebuie sa ai rabdare pana la prescriptie, din ciclul ”Ce poti face azi, nu lasa pe maine, lasa pe poimaine, ca poate nu mai trebuie – se prescrie”. Cacam asa se poate pe aici! Iar daca este baieti ”buni , de-ai nostri” facem totul, ca politie, pentru a incurca justitia si incercam sa ascundem sub pres! Nu-i asa don politist?
Asa i sta bine Politiei Romane de Ziua Armatei!
Nedreptate? Adica ala este batut bine la el in casa de catre niste ”fixeri” si voi numiti asta nedreptate pentru batausi? Asta este echivalentul sa-i spui la unul care a ucis cu un cutit ca trebuie sa-l intelegem si pe el ca si-a facut cutitul cu sange…Se stie deja ca sunt doi, de ce nu sunt arestati sau ii lasati liberi sa mai stearga din urme? Sa-si asigure alte alibiuri? Sa gaseasca un alt prost care sa-si asume tot si sa-i scapati ca mai aveti nevoie de ei sa va faca treburile murdare? Celalat ”fixer” protejat de politie a mai stat vreo 2-3 ani afara pana a fost condamnat, nu? Asta pentru ca sunteti gozavi, iar intre timp a mai facut muuuulte altele doar o parte aparand si in presa? Si daca bine imi amintesc una dintre fapte a fost sa bata bine un politist el fiind protejat de sefii din politie, nu? Sunteti niste nenorociti, cereti timp ca sa puteti sa creati un scenariu credibil pentru prosti si sa va protejati ”baietii”! Este politie, nu este a voastra, sistemul mafiot construit aici la Bistrita ar trebui ras de la radacina pana la varf!