Actualitate

Un bărbat din Silivașu de Câmpie este pustnic pe Sfântul Munte Athos

Câțiva pelerini din Bistrița-Năsăud care au vizitat de curând Sfântul Munte Athos au întâlnit un pustnic originar din comuna Silivașu de Câmpie. Părintele Iosif trăiește de 16 ani pe Sfântul Munte.

”De 16 ani nu am mai fost acasă. Părinții mi-au murit, am o soră care e în Irlanda, dar nu mai țin legătura cu ea și un frate la Bistrița. De 16 ani sunt pe Sfântul Munte. Normal, eu stau mai mult în pădure, dar de 4 ani am venit mai mult aici (la Schitul Românesc Podromu -n.r.). Mâncare mai primesc de la schit, de la pelerini, mai și pescuiesc. Vara asta o fost mai ciudat, că o bătut vântul de la nord și nu o fost prea mulți pești. Sunt când bate de la sud”, a spus părintele Iosif.

El le-a relatat bistrițenilor că, în anii 90, a muncit în Germania, s-a interesat ce se mai întâmplă la Bistrița și le-a spus cum e viața pe Muntele Athos de unde nu vrea să se mai întoarcă, indiferent de greutăți.

Accesul pe Sfântul Munte este permis exclusiv bărbaților

Accesul pe Sfântul Munte Athos este permis exclusiv bărbaților (conform unei reguli denumite „avathon”), indiferent de religie. Băieții trebuie să aibă minim 12 ani iar cei sub 18 ani trebuie însoțiți de tatăl lor.

Muntele Athos este o regiune cu statut special, iar accesul se face cu un permis numit diamonitirion. Zilnic se acordă un număr de aproximativ 100 de permise pentru ortodocși și aproximativ 10 permise pentru eterodocși, însă mănăstirile și schiturile din Sfântul Munte pot solicita permise suplimentare pentru invitații care vin din partea acestora.

După izbucnirea războiului în Israel, s-a ajuns și la 2000 de pelerini care au urcat într-o zi pe munte, o situație fără precedent.

Diamonitirionul trebuie prezentat ori de câte ori pelerinul solicită cazare la mănăstiri sau schituri și costă 25 EUR/persoană. Pentru clerici costul este de 10 EUR/persoană.

Cum se ajunge pe Sfântul Munte Athos?

Cel mai popular punct de plecare spre Sfântul Munte Athos este o mică stațiune-port la marea Egee, Ouranopoli.

Această localitate se află la aproximativ 140 km est de Tesalonic și este accesibilă fie cu autoturismul personal fie cu autobuze care fac regulat transport între Tesalonic și Ouranopoli (pentru orarul autobuzelor contactați KTEL HALKIDIKI, 33 Kifisias Street, Tel. (2310) 2310-316555).

Cât costă un pelerinaj din Bistrița-Năsăud la Sfântul Munte Athos

Potrivit lui Adrian Pascu, un pelerinaj la Sfântul Munte Athos costă între 400 și 500 de euro.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.