Actualitate

Ce drum ar putea fi amenajat ca variantă de traversat Bistrița de la est la vest

Primăria Bistrița intenționează să găsească o variantă pentru traversarea de la est la vest a orașului pe o cale de acces nouă care însă necesită clarificări de ordin juridic înainte de a putea fi amenajată.

În condițiile în care Bulevardul Decebal este blocat din cauza lucrărilor la pasajul subteran și se fac lucrări pe mai multe străzi, existența unei căi de acces alternative pe care să poată fi traversat orașul s-a dovedit mai necesară ca oricând.

”Este o variantă pe care lucrăm și anume cea care unește drumul care duce spre Năsăud cu strada Tărpiului care trece prin Stațiunea de Cercetare Pomicolă și trece deasupra cartierului Subcetate. Suntem în discuții pentru clarificarea regimului juridic al acelui drum în așa fel încât să îl amenajăm ca variantă suplimentară pentru traversarea de la est la vest a orașului”, a spus primarul Ioan Turc în ultima conferință de presă.

Deși încă din 2019, din perioada vechii administrații, s-a discutat despre crearea unei legături între străzile Colibiței și Lucian Blaga, temă reluată și de actuala administrație în ședința din 23 februarie 2022, nici până astăzi Primăria Bistrița nu a reușit să ajungă la un acord cu proprietarii terenului situat între străzile Colibiței și Lucian Blaga pentru a amenaja un drum de acces.

Ioan Turc a spus că, în zona respectivă, se va dezvolta un proiect imobiliar, probabil cel mai mare din ultimii 30 de ani, ceea ce îi dă convingerea că se va ajunge la o înțelegere pentru a se realiza un drum care să lege două străzi.

În ce privește drumul care leagă zona Codrișor de podul Jelnei, despre care de asemenea s-a spus că va fi deschis circulației publice, primarul a spus de ce s-a renunțat la idee: ”O mașină a căzut în apă. Ar fi nevoie de amenajări serioase pentru ca drumul să poată fi deschis în condiții de siguranță”.

”Perimetrul se află pe traseul Liniei Albastre și urmează să fie amenajată o zonă de promenadă, o zonă care va fi legată printr-un pod de parcul municipal. Proiectul e unul foarte frumos și se află într-o fază destul de avansată. este de analizat dacă este corect să investim pentru o scurtă perioadă de timp în amenajarea acelui drum în așa fel încât să-l deschidem pentru circulație temporar. Acel segment nu va fi deschis pentru mașini.

Transportul public pe Linia Albastră se va face pe Roman Vivu, pe Odobescu, peste pod, pe Mihai Viteazul, Zăvoaie. Acel segment de drum (pe maulul râului -n.r.) va fi zonă de promenadă, cu bănci, cu terase, cu tot ce trebuie. Pentru Linia Albastră avem clarificate detaliile tehnice, urmând să avansăm cu SF și PT plus execuție. Acest proiect va fi realizat din sume prealocate, adică nu avem emoția apelurilor competitive. Avem sursa de finanțare asigurată”, a mai spus Ioan Turc.

Și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a asfaltat drumul Bistrița – Tărpiu, care era unul de pământ, urmând să-l inaugureze până la sfârșitul acestui an.

Foto cu caracter ilustrativ

Etichete

28 comentarii

    • Strada Codrișor se poate amenaja foarte ușor și pentru două benzi auto și pentru promenadă prin aplasarea a câtorva băncuțe etc și asfel ar înpăca și capra și varza și la anul să aibă mai multe voturi la alegeri.

      58
      8
    • Adică tâmpiți vor să sugrume Linia Albastră și să devieze ciculația auto exat prin Centru Vechi pe Șincai și Dornei care sunt deja super aglomerate pentru a face ce doar o promenadă inutilă !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

      51
      3
    • Strada Codrisor nu poate prelua circulatia din oras pt ca se ingusteaza in dreptul hotelului Codrisor. Nu e o solutie.

      11
      43
    • Uau ! Turcule tănăra respectivă a căzut în râu cu mașina tocmai din cauza ta că nu ai curățat de polei strada Codrișor. Dacă tăceai filozof rămâneai.
      Dacă strada Codrișor era deja asfatată și amenajată corespunzător nu cădea nimeni în râu.

      65
      8
    • Eu vrea să merg mașina din Zăvoaie să beneficiez de facilitățile sportive din Cocoșul acum trebuie să ocolesc prin nebunia din Centru Vechi, asta nu este normal.

      43
      4
    • Ce rost are să mai faceți Linia Albastră dacă o . tocmai la mijloc ?!

      40
      2
    • Zidul Cetății este cea mai veche și valoroasă parte a Bistriței .
      Zidul cumva a reușit să scape tuturor dezastrelor, pe porțiuni a reușit să scape de decretul pricipelului Austriac carea vrut să-l dărâme integral, a reușit să scape furiei comuniștilor însă se pare că nu reușește să scape de acești noi administratori inconștienți ai orașului. Zidul Cetății trebuie restaurat și pus la adevărata valoare printr-un sistem de lumini monumental. Pentru protejarea lui trebuie interzis accesul autovehiculelor pe străzile Dogarilor, Mihail Kogălniceanu, Ecaterina Teodoroiu și Barbu Lăutaru, și trebuie încurajat pe aceste străzi doar accesul pietonilor și bicicliștilor, împreună cu pista de biciclete și aleia de pe valul de pământ de apărare din Parcu Mare vor face o buclă agreabilă de plimbare cu bicicletele și pietonală. Aceste străzi pot fi incluse în traseul Turistic de timp Urme de Pași numit ” Pe urmele Cavalerilor ” care cuprinde străzile Dogarilor-Mihail Kogălniceanu- Ecaterina Teodoroiu-Barbu Lăutaru-C R Vivu-Bisticioarei-Crinilor-I Slavici- Subcetate până la ruinele primei Cetăți a Bistriței de pe Dealul Cetății acolo unde se vede acum antena de telefonie mobilă.
      https://www.youtube.com/watch?v=pVN89ZQt0hQ

      51
      6
    • Să presupunem că se vor face terase pe strada Codrișor deși nu au nici-un rost fiindcă deja sunt o grămadă de terase care zac goale pe strada Liviu Rebreanu. Presupusele terase de pe stada Codrișor ar trebui aprovizionate și clienții să poată veni cu automobilele până acolo asta înseamnă ca-să se poate circula cu automobilele pe strada Codrișor altfel aprovizionare ar trebui făcută cu elicopterul.
      În orice oraș cu cap din lumea asta când se face o stradă pietonală se face și o stradă paralelă pentru mașinile de aprovizionare și mașinile clienților.

      23
      2
  • Normal ca IOAN TURC are idei bune nu ca fostul primar care a omorat afacerile bistritenilor desfintand peste 4.000 locuri de parcare cu LINIA GRI nu VERDE ca doar este haram pe mii de mp de spatii VERZI batatorite si desfintate.

    13
    96
    • Legătura est – vest necesară prin Sud se va rezolva rapid prin asfatarea străzii Tabără şi Conectarea acesteia cu strada Crângului şi cu asta se va rezolva definitiv şi distrugerea păduri naturale Codrişor 😭

      42
      4
  • „legături între străzile Colibiței și Lucian Blaga, temă reluată și de actuala administrație în ședința din 23 februarie 2022, nici până astăzi Primăria Bistrița nu a reușit să ajungă la un acord cu proprietarii terenului situat între străzile Colibiței și Lucian Blaga pentru a amenaja un drum de acces”

    Cum de uni primari pot face tot feluri de lucruri bune pentru orașul lor și alți nu: asfaltări de străzi și parcări unde trebuie etc….. ?!

    https://timponline.ro/de-azi-noapte-se-circula-pe-varianta-de-ocolire-a-orasului-beclean/

    52
    2
  • Dacă veni vorba de circulația din Nord: Primare Turc vedeți că aveți pe masă PUZ Peniel . Să se înțeleagă că nu am nimic contra acestui PUZ este o singură problemă că acest PUZ blochează o stradă de legătură între strada Subcetate și strada Matei Corvin. Primarule Turc spuneți Arhitectului să modifice un pic acest PUZ și să lase în partea de jos (SUD) strada de legătură Subcetate – Matei Corvin așa cum era prevăzută înainte în PUG.

    18
    2
  • Este foarte bună realizarea unei străzi est vest prin Stațiunea Pomicolă și aceasta trebuie realizată urgent până ce nu apar construcți acolo care să o blocheze însă eu nu văd cum va putea rezolva acesta situația dramatică a circulației est -vest din Sudul orașului și Centru Vechi.

    42
    3
  • Intre timp au trecut 3 ani jumate în care dl. primar Turc nu făcut nimic altceva decat sa-și schimbe pavelele de pe trotuarul de la primărie. Absolut inutil și aducând la exasperare un oraș întreg.
    Năsăudului-Subcetate, Zăvoaie, Codrișor, Colibiței-Lucian Blaga …. ce bine m-am distrat! Doar ventilație. Dacă peste un an va mai avea tupeul să apară în public după înfrângerea rușinoasă în alegeri, va cârâii și el împreună cu veverițoii despre ce proiecte a avut și ar fi făcut dacă ar fi fost reales. La timpul viitor condițional optativ mai mult ca penibil.

    23
    6
    • Asfaltați străzile Constantin Brăiloiu-Nicolae Bretan-legătura cu Industriei. Avem mare nevoie de o rută alternativă să putem să ieșim din cartierul Compozitorilor fiindcă odată cu deschiderea Hiperaketului Lidl la ore de vârf ieșire de pe strada Compozitorilor va fi un dezastru.

      15
  • Bâlbâielile lui Ioan Turc in materie de mobilitate urbană nu duc la nimic bun. Pentru descongestionarea circulatiei auto este nevoie de mai multe „coridoare” care să traverseze orasul pe lungime, adică pe directia est-vest si care să facă legatura cu intrările in Bistrița dinspre Unirea si Viisoara sau Sărata. Una din aceste rute este tocmai coridorul aferent râului Bistrița denumit „Linia albastră” care face legătura intre Sărata si Unirea. Toate bune si frumoase, numai că această rută trebuie conectată si cu centrul istoric al orasului Bistrita. Această conexiune s-ar putea realiza prin inchiderea inelului central de circulatie format din străzile: Dr.Ioan Ratiu- Odobescu- Gării- Bul.Republicii-Bistricioarei-RomanC.Vivu-Vasile Conta-Codrisor- Podul Budacului. Pentru asta ar mai fi necesară doar prelungirea strazii Vasile Conta printre sediile Electrica-furnizare si Aquabis, si construirea unui pod peste râul Bistrita , prin fata fostei uzine electrice, pentru a face legătura cu strada Codrisor. Acest pod care ar putea fi numit „Podul Morii”, amintind de Piata Morii din apropiere dar si de existenta unei mori de apă pe fostul „canal al morii”, ar crea si posibilitarea trecerii circulatiei auto din zona parcului pe malul stâng al râului Bistrita pe strada Codrisor până la Podul Budacului. Pe acest inel central se află cele mai multe institutii de interes local sau judetean, precum Palatul de Justitie, Biblioteca Judeteană, Liceul de Muzică, Directia de Statistică, Palatul Postei, Arhivele Statului, Inspectoratul de Politie, Colegiul National „Andrei Muresanu”, Colegiul National „Liviu Rebreanu”, Prefectura, Sala Polivalentă, Stadionul „Jean Pădureanu”, Strandul „Codrisor”, etc.
    Chiar dacă traseul „Linia Albastră” trece pe la poalele pădurii Codrișor unde este preconizată amenajarea unei zone de promenadă, totusi nu-i nevoie de transbordarea calatorilor de pe mijloacele de transport in comun intre Podul Budacului si Podul Jelnii. Există posibilitatea lărgirii străzii Codrisor prin construirea unui zid de sprijin la poalele pădurii care să delimiteze ampriza drumului, pe o lătime care să includă 2 benzi de circulatie, plus piste pentru biciclete si promenada pe malul râului. Singurul punct de gâtuire a circulatiei ar fi in zona grupului de hoteluri Select, Cora si Codrisor, dar si aici există posibilitatea ca dinspre Podul Budacului circulatia pe strada Codrisor să se facă pe un singur sens până in fata hotelului Codrisor,urmând ca iesirea spre Podul Budacului să fie amenajată pe malul râului, pe strada Victor Onisor.

    25
    • @ Sergiu, Feliciări Şi eu am propus un pod rutier între strada Vasile Conta şi strada Codrişor numindul Podul Stadionului ( denumirea de Podul Stadionului sau Podul Mori mie îmi este indiferent numai să se facă ) vãd că foarte multă lume ca şi noi vede necesitatea acestor lucruri numai cei din Primăria Bistrița au orbul găinii şi fac numai trăznăi.

      24
  • Cetățenii Bistriței şi-au exprimat legal voința la Referendum că vor stradă auto pe strada Codrişor. Zăpãceala de Promenadă nu a fost votată de nimeni niciodată. Mereți mă la peşti cu promenada voastră !

    10
    1
  • Acum traficul auto de pe strada Aerodromului se blochează pe podul și strazile înguste din Unirea așa că pentru a ieși din Cocoșu este necesară prelungirea străzii Valea Ghinzi pe lângă Aerodrom până în DN17 între Unirea și Livezile.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.