Politică

La Bistrița se va construi tot după aceleași reguli. PUG a fost prelungit

Planul Urbanistic General (PUG), aprobat în 2013 și avizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a fost prelungit cu 5 ani prin votul Consiliul Local Bistrița care s-a întrunit marți seara în ședință extraordinară de îndată.

Pe fondul discuțiilor că, la Bistrița, ar exista și s-ar da aprobări pe documentații de urbanism după două variante de PUG, primarul Ioan Turc a fost la București, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), și a cerut să i se pună la dispoziție documentul care a fost avizat de minister în 2013 și votat ulterior de consilierii locali de atunci.

Primarul Turc: Formula aceasta apără pe toată lumea

”Ce s-a avizat se prezumă că s-a și votat de către consilieri în 2013. Avizul Ministerului a fost obținut în 8 noiembrie 2013, iar ședința CL a avut loc în data de 14 noiembrie 2013. Pentru faptul că nu am identificat un CD martor care să aibă inscripționată pe el o dată anterioară ședinței de Consiliu Local din noiembrie 2013, am venit cu acest proiect de HCL prin care spunem foarte limpede ca să nu greșim: ceea ce prelungim este ceea ce a fost avizat de către minister și se prezumă că a fost și votat de consilieri în 2013 pentru că nu am niciun element concret de care să mă leg – în condițiile în care documentația originală nu mai este în instituție – pentru a veni în fața CL și a spune că, în urma unui studiu minuțios, asigurăm că între documentația avizată și cea votată nu există niciun fel de diferență. Și atunci această formulă apără pe toată lumea. Ceea ce s-a avizat și ce s-a votat se prelungește până când vom avea un alt PUG, cred că nu mai târziu de anul 2026, aceasta fiind și o cerință a finanțatorului. Am obținut un grant de 600.000 de euro fără TVA pentru elaborarea unei documentații noi de PUG și pentru transpunerea în GIS a viitorului PUG și a Planului de Mobilitate Urbană. Eu cred că este maxim ce puteam face. Am fost la minister, am avut acolo discuții, am identificat documentația depusă de elaborator, am vizualizat planșele, am solicitat ministerului să ne pună la dispoziție o copie a CD-ului care conține documentația care a făcut obiectul avizării de către minister. În aceste condiții, cred că avem toate elementele pentru a da un vot în deplină cunoștință de cauză. Ne raportăm la ce s-a avizat și s-a votat în ședința din 14 noiembrie 2013. Am pus la dispoziția tuturor consilierilor câte o copie după CD-ul pe care l-am obținut de la Ministerul Dezvoltării. Fiecare consilier poate face comparații cu ceea ce există pe site, dar, în condițiile în care nu avem la dispoziție un CD, și nici în format fizic, care să conțină documentația pe consilierii locali au avut-o în 14 noiembrie 2013, aceasta este formularea ideală: prelungim ceea ce s-a avizat și votat în 2013”, a spus primarul Ioan Turc.

Pe ce a insistat secretarul general Floare Gaftone

”Eu am sperat că veți fi Consiliul Local care va avea onoarea de a aproba noul PUG și Regulament de urbanism al municipiului Bistrița, cea mai importantă hotărârea care se poate adopta în timpul unui mandat. Iată că nu am reușit acest lucru și a trebuit să facem această ședință de îndată în ultima zi de valabilitatea PUG pentru prelungire pentru încă 5 ani. Speranța noastră este să ne încadrăm în contractul semnat de domnul primar în noiembrie 2022 pentru a avea un PUG modern pe GIS, asta înseamnă ca reglementările să fie foarte amănunțite pe parcelă, nu pe zone și subzone și UTR cum avem acum.

Vreau să vă informez că la nivelul municipiului Bistrița avem circa 18.000 de parcele, ceea ce înseamnă să abordăm lucrurile extrem de riguros și să avem o cadență pentru ca să ne încadrăm în termenul stabilit și să nu pierdem cei aproape 800.000 de euro asigurați prin PNRR. Insist pe această chestiune fiindcă este o practică în cadrul instituției noastre – și actualul PUG s-a născut foarte greu. Cu o întârziere de 3 ani s-a organizat licitația. Ar fi trebuit să se termine într-un an și s-a încheiat în 4. Pe principiul românesc, stăm, stăm și apoi ne grăbim. Lucrurile s-au precipitat, s-a forțat obținerea unor avize. În 9 noiembrie 2013 s-a obținut avizul conform de la Ministerul Dezvoltării și, în data de 14 noiembrie, CL a aprobat documentația. A avut toate avizele tehnice cu caracter conform favorabile, Comisia de Urbanism a analizat atent PUG și, văzând și derularea lentă, a dat aviz nefavorabil. Toată aprecierea și felicitările pentru consilierii din comisia respectivă. Eu am spus de câteva ori să reziliem contractul cu firma respectivă cu abordare necorespunzătoare cum a făcut CL Oradea. Au semnat contractul cu aceeași firmă, au văzut că sunt neserioși, au reziliat contractul, au repetat licitația și au avut PUG înaintea noastră.

După ce s-a aprobat în CL s-a comunicat Instituției Prefectului hotărârea – de către înlocuitorul secretarului – fără niciun fel de anexă. Instituția Prefectului nu a întrebat unde e PUG pentru că e o documentație preponderent tehnică. Și aici vine greșeala. Se pare că a fost aprobat un PUG care nu a fost gata. (…) În 2015 trebuia să începem să lucrăm la un nou PUG pentru că PUG-ul nostru are multe probleme, inclusiv aceea că în curțile oamenilor sunt spații verzi, poate și ocolitoarea o scoatem. Ce este cert este că documentația identificată de domnul primar la Ministerul Dezvoltării nu conține niciuna dintre variantele de UTR, sunt foarte multe consilii locale care nu au reglementări pe UTR. Să nu se sperie cetățenii: se poate lucra pentru că avem reglementări pe zone și subzone”, a spus Floare Gaftone, secretarul general al municipiului Bistrița.

Ea a menționat că poate pune la dispoziție CD-ul care a stat la baza votului în ședința din 14 noiembrie 2013.

”Viceprimarul Hangan are CD-ul de la ședința aceea. Consilierul Bria (PSD – n.r.), notarul Bria mi-a confirmat azi că i-a dat CD-ul tot la viceprimarul Hangan. Eu acum vă aduc o copie. CD-ul original este într-adevăr la organele de cercetare penală. (…) Noi avem ambiguitatea asta cu două PUG-uri. Ce este pe site trebuie dezafișat pentru că nu corespunde realității. Dacă aprobați (actualizarea vechiului PUG – n.r.), o faceți pe răspunderea dumneavoastră. Mâine cetățenii vor întreba ce PUG ați aprobat. Să vină arhitectul șef să spună cum aplicăm PUG de mâine. Eu susțin proiectul de hotărâre în situația în care se afișează documentația adusă de domnul primar de la minister”.

Sorin Hangan: Am găsit în Primăria Bistrița dezastre ale PSD: PUG, printre ele

”Noi nu putem intra într-o eroare. Nu votăm un nou PUG. Documentația pe care ați primit-o fiecare este una suport, de la minister, care a stat la baza avizării PUG din 2013, nu altceva. Noi astăzi votăm prelungirea PUG.

Nu știu dacă sunt 2 sau 3 PUG-uri, cum spune doamna secretar, dacă sunt diferențe sau nu. Cine a produs aceste erori, sper eu, va răspunde dacă cineva va spune că le-a făcut intenționat sau din neglijență. Noi prelungim PUG avizat și votat în 2013. Nu avem cum să ne transformăm într-un tribunal, într-un grup de experți urbaniști care stabilesc unde e verde, unde e roșu, câte sute de parcele, mi se pare că ne depășește.

În special doamna secretar clamează că trebuie alt PUG, alți experți, alt caiet de sarcini, dar aș vrea să facă și dânsa unul.

Am găsit în Primărie sute de neajunsuri, nu unul: de la străzi neintabulate, la construcții, averea orașului nici măcar intabulată, de la crochiuri de proiecte, nu proiecte, adică câteva planșe și o prefinanțare. Adică vin banii la Agenția de Dezvoltare Nord-Vest și se zice că Bistrița primește și ea 40 de milioane de la miliardul respectiv. Clujul ia 100, Oradea nu știu cât, iar 500 de milioane rămân la competiții. Acolo am luat și noi cu Linia Verde, câțiva lei. În rest, sunt sume prealocate. Repede crochiuri: 26 de km de piste, nu contează dacă mai rămâne trotuar, nu contează dacă mai rămân parcări.

Cam asta am găsit aici: dezastrul PSD, al unei administrații… și PUG este unul dintre aceste dezastre.

Doamna secretar îi scrie cu pixul la primar sau viceprimar: Dispuneți, domnul viceprimar, ca arhitectul șef să facă… nu știu ce. Direcțiile trebuie să conlucreze între ele. Dacă are o întrebare, vine cu proiectul, cu autorizația, nu dai tu ordin la primar și la viceprimar să facă. Ne-am săturat de conflictul ăsta. Prelungim PUG. Dacă între documentația avizată și cea aprobată în Consiliul Local există vreo diferență, dacă după cineva a copiat greșit o planșă, nu au decât organele abilitate să facă lumină pentru că nu au făcut-o timp de doi ani și jumătate. Nu e cazul să ne trezim noi azi să avizăm alt PUG, să-l aruncăm pe cel vechi la gunoi. Noi nu avem aviz să aprobăm un nou PUG. Îl prelungim pe cel care există, prost cum e.

La vremea respectivă (în 2013, când era președinte de ședință – n.r.) am spus că e o documentație făcută la repezeală, dar m-am referit la probleme de formă, nu am stat să mă uit la detalii. Am văzut că elaboratorul a dat studiu socio-uman de la Bihor sau unul de circulație din Teleorman. Nu pot spune azi că am văzut altceva.

Doamna secretar dacă a văzut erori, cu experiența dânsei, trebuia să spună atunci, nu după 10 ani. Nu putem cădea în capacana de a lăsa orașul fără PUG, adică de mâine să nu mai dăm autorizații de construire, certificate de urbanism și mai grav de atât să pierdem vreo 200 de milioane de euro, proiectele orașului pentru că nu mai avem PUG pentru proiectele noastre pentru comunitate“.

Ce lipsește din puzzle

Consilierul USR Nicolae Pavelean a vrut să știe dacă municipalitatea are de gând să compare între varianta de PUG primită de la minister și cea din Primăria Bistrița.

”Avem avizul ministerului pe o documentație pe care ministerul a mai aprobat-o încă o dată, avizul de acum este prelungire PUG, dar piesa care ne lipsește în acest moment – dar nu e culpa mea ca primar – nu avem CD-ul și documentația pe care consilierii s-au pronunțat în ședința din 14 noiembrie 2013. Voi face toate demersurile posibile pentru a intra în posesia documentației care a stat la baza votului din 14 noiembrie 2013. Pe un CD se poate evidenția data la care a fost editat. Când vom avea acel document vom putea face și analize. Noi azi avem doar două piese dintre cele 3 obligatorii: avem documentația care a stat la baza avizului dat de minister pentru ședința CL din 14 noiembrie 2013 și avem documentația de pe site. Nu avem documentația pe care au avut-o pe masă consilierii în 2013. (…) Ne vom strădui să avem și piesa lipsă. Dumneavoastră azi votați prelungirea PUG așa cum a fost el avizat și aprobat în ședința din noiembrie 2013. Nu votăm un document suport pentru că ar fi contrar tuturor normelor legale în lipsa documentului originar”, a răspuns primarul Ioan Turc.

Primarul a mai menționat că actuala administrație nu are cum să verifice dacă între data de 8.11.2013, când s-a dat avizul de la minister, și până în data de 14.11.2013, când a fost ședința Consiliului Local au apărut modificări în PUG ”nu neapărat din culpa cuiva fiindcă pe parcursul elaborării PUG s-a lucrat pe mai multe variante”.

”PUG a fost elaborat pe repede înainte, avizele s-au luat cu piciorul pe accelerație în blană pentru că la acel moment se dorea obținerea unui grant pentru edificarea unei centuri ocolitoare prin Pădurea Codrișor. Se știe foarte bine ce s-a întâmplat cu acea centură, a existat o opoziție în comunitate, iar proiectul nu s-a mai pus în practică. (…) Formula care îi apără pe toți este Se prelungește ce s-a votat. Altfel intrăm noi în alte povești și nu cred că vrem niciunul.

Este posibil ca între ceea ce este pe CD-ul de la minister și ceea ce au votat consilierii să fie diferențe, să fi fost și UTR-urile. Ministerul nu avea nevoie de UTR-uri pentru a da aviz pe PUG, acele UTR-uri puteau veni și în ședința CL pentru că nu sunt altceva decât niște decupări la scară din planșele de reglementare.

Doamna secretar tot face recurs la o documentație pe care dânsa o are și o am și eu pe un CD, dar care e inscripționat ulterior date de 13 noiembrie 2013, prin 2018, deci nu avem documentația originală, din păcate. Dacă nu e pe CD, poate a fost în sală, poate a fost prezentată de elaborator”, a spus Ioan Turc.

O demisie anunțată, una refuzată ”categoric”

”Că doamna secretar are un război cu arhitectul șef (Monica Pop – n.r.) e cunoscut, dar mai nou are și cu mine și mă tot invocă, nu știu de ce. Ministerul ne-a spus că nu deține materialul care s-a votat în ședința Consiliului Local, dar spune că aceste UTR-uri care au generat neînțelegeri între structura Arhitectului șef și doamna secretar nu erau obligatorii pentru a primi avizul.

Acum nu-mi amintesc dacă în urmă cu 10 ani dacă elaboratorul care ne-a prezentat PUG-ul a pus pe ecran și UTR-uri sau nu. În raportul arhitectului șef se face referire la aceste UTR-uri. Că ele s-au votat, că au fost prezentate aici, sigur că pe CD-ul de avizare nu a fost și e posibil ca nici pe CD-ul consilierilor să nu fi fost fiindcă s-a dat ce s-a trimis ministerului spre avizare, dar eu azi nu pot băga mâna în foc că au fost prezentate și votate acele UTR.

Eu conduceam ședința în tensiune, nu am stat să mă uit la planșe. Cert este că ce s-a dat după ședință, s-a dat cu UTR. Eu nu pot și nu vreau să vin să fac pe polițiștul și pe procurorul și nici nu vreau să greșim. Dacă între ce s-a avizat și ce s-a votat există o diferență, iar între ce s-a votat și ce s-a implementat este altă diferență sunt oameni plătiți să verifice. Eu nu am pretenția că dețin adevărul absolut, dar cineva văd că are. Nu trebuie să mergem în alte războaie care nu sunt ale noastre și care nu se mai termină. De două ori am vrut să-mi scriu azi demisia, iar dacă pentru urbea asta e bine ca eu să plec acasă, îmi scriu demisia, dar o scrie și doamna secretar?”, a spus viceprimarul Sorin Hangan.

Floare Gaftone a răspuns: ”Categoric, nu!”.

”Dumneavoastră vă luptați pentru binele urbei, iar noi toți, ceilalți, ne luptăm pentru altceva, asta e diferența. Dacă urbea consideră că sunt o problemă, îmi scriu demisia în plen, dar trebuie să o scrie și domnia sa (Floare Gaftone – n.r.). Eu nu dețin adevărul absolut, însă domnia sa îl deține întotdeauna. Ne face cameleoni, idioți și în toate felurile”, a răspuns ironic Hangan.

Președintele de ședință Tudor Filip a avut o misiune dificilă în disputa secretarului general cu executivul și legislativul, dar a condus ședința cu mână forte.

În finalul acesteia, primarul Ioan Turc a intervenit din nou: ”Am asistat iar la un recital pe care speram să nu îl mai văd. Doamna secretar general, în persoană, în data de 29.11.2013 a pus la dispoziția direcțiilor din Primăria Bistrița, sub semnătură, și a transmis instituțiilor care sunt îndrituite să primească HCL care vizează PUG, o formulă în care sunt prezente și UTR-urile. Dânsa a spus de nenumărate ori că a făcut-o din eroare. Și acum vrea să dezafișăm de pe site, să punem altceva. De aceea, am venit acum cu o formulare limpede: se prelungește ce s-a avizat și aprobat fără alte mențiuni, iar CD-ul pe care l-ați primit fiecare consilier este pentru elucidare, nu anexă la proiectul de hotărâre“, a explicat iar primarul Ioan Turc.

În ședința extraordinară convocată marți, de îndată, proiectul de hotărâre privind aprobarea prelungirii termenului de valabilitate a documentaţiei de urbanism ”Actualizare Planul Urbanistic General al municipiului Bistriţa” şi a Regulamentului local de urbanism a fost aprobat cu 17 voturi ”pentru”, niciun vot împotrivă și nicio abținere.

Consilierii de la USR, UDMR, PMP și Partidul Verde au afirmat în ședință că votează ”pentru” din dorința de a nu bloca dezvoltarea orașului.

Consilierii PSD au lipsit de la ședința care poate fi urmărită AICI.

Foto credit: Simona Păcurar

35 comentarii

  • După obținerea avizului Ministerului Dezvoltării, în CL nu putea să fie promovată în mod legal spre aprobare altă documentație. UTR-urile nu puteau pur și simplu să fie adăugate în ședința din 2013 pentru că ar fi fost ilegală adăugarea la o documentație aprobată de Minister. Dar nici nu existau la acel moment. CD existent la consilierii de atunci, dacă avea UTR, era de mult scos la iveală. Rămâne marea întrebare: de ce nimeni nu solicita urbanismului explicații?
    A rămâne în aceeași situație înseamnă de fapt a prelungi starea de ilegalitate. Iar consilierii locali nu au nicio scuza pentru că nu clarifica acesta probleme. Greaua moștenire o știau și când au candidat.

    31
    29
    • Auzi, dar Psd-isti au dat bir cu fugiții? Ei au făcut atunci toată treaba asta și acum nu s-au prezentat la ședință. Ce era să facă Consiliul actual, să blocheze dezvoltarea orașului?

      14
      23
  • Nu sa rezolvat nimic sa dat o formulare la hotărâre echivocă ca la noi care nu deslușete nimic în plus centura de pe malul râului este actuală și prin consecință este mandatoriu să fie construită. Nici de data aceasta consilieri nu au știut ce votează.

    85
    3
    • Mie mi-ai plăcut hazul de ieri din CL. Practit de facto ieri consilieri PNL au votat ei înșiși centura Sud1 ( Crețu ) ironic fără ca nici măcar un consilier PSD să fie în sala ha ha. Ba mai mult chiar și ecologști de la PER care sau opus vehement centuri Crețu acum practic au votat centura cu două mâini a fost vot în unanimitate ha, ha.

      111
      1
    • Stai calm Cicero,ca nu se face centura pe malul râului,e anulata de minister varianta pe lângă apa,ar fi bine sa va mai actualizați informațiile și domnul jurist la fel

      1
      60
    • Pentru Cetatean: Acum că centura lui Crețu a fost revalidată prin revalidarea PUG-ului după alegeri se poate organiza și licitația de construire fiindcă această centură are acum toate avizele și actele nececare plus revalidarea de ieri din CL Bistrița în plus până la alegeri se va putea găsi și capitolul din care să fie finanțată.

      43
      1
    • Ăștia,cu centura ,voi furați curent,nu se face centura pe lângă râu……ce tot vorbiți acolo….!! În 2026 va fi noul PUG…..doamna secretar poate are un nou PUG în sertar , făcut de către dansa și voia sa fie votat acela……..

      2
      80
    • @ Alin, Prin prelungirea PUG-ului centura Crețu a fost reactualizată de însăşi uni din contestatari şi prin urmare toate contestațile precedente nu mai sunt valabile cea ce duce implicit la obligativitatea construiri aceste centuri a Bistrița. Faptul că poate în 2026 va fi un nou PUG sau se va prelungi tot PUG actual nu este nici-un impediment fiindcă şi în PUG-ul viitor implicit va figura centura Crețu.

      82
      2
    • Nu se face nicio centura in Codrisor.
      Dar nici nu se poate construi pe linia acelei centuri stipulate in PUG.

      3
      41
  • PUG-ul s-a prelungit !
    Harababura s-a prelungit !
    Si asa cum spunea Primarul aveti cu totii o scuza. Cum adica ? ca ati votat in necunostinta de cauza ceva perima ?.Cum spunea si Sorin Hangan ? Ca a gasit dezastrul din PUG din vremurile trecute.
    Deci e clar ca ati votat DEZASTRUL care se amana inca cinci ani in orasul nostru privind felul in care se va dezvolta si construi, blocuri intre case si avize de demolari la imobile de mare frumusete cum este cazul fostei BIBLIOTECI JUDETENE de pe str. Garii.
    Tuturori membrilor CL le cer DEMISIA !!!

    22
    58
  • Voi soma Primaria sa respecte legea 24 Spatii Verzi sa fie trecute toate patrulaterele Verzi in CADASTRUL VERDE al orasului pornit insistent de Asoc. Bistrita Civica si de mine personal ca Primaria a dormit ani de zile aruncand cu banii de pomana la o firma care nu a miscat nimic.Estia din Urbanism sint capabili sa construiasca si sa schimbe destinatia cum doresc ei din pixul fermecat.
    Si in prezent administratia nu vrea sa incadastreze Piata Centrala, parcul Eminescu etc desi legea-i obliga.
    Harababura este si la OCPI unde in CF-ul cu Piata este trecut pe 5022mp curti ,constructii iar CF-ul nu a mai fost actualizat de 100 de ani.
    Este o situatie si o harababura generala ca asa vreau edilii si institutiile de profil care nu fac nimic in a lamuri treburile.
    Domnul Prefect trebuie sa intervina urgent sa faca ordine la cele desctrise aici.
    DEMIISIILE Bre, ca stiti bine cu totii in CL ca se lucreaza anapoda si va faceti raspunzatori ca nu aplicatii legile.

    13
    67
  • Bălane nu o sa faci nimic.Esti intre două focuri acum.Pe de o parte sefii tăi de la Bistrița cinică te trag de lesă sa latri că ei au blocat centura cu tot felul de dări in judecată si alei unde sa se cocoșeasca veveverițele, iar pe de alta in pixul primăriei stă autorizația.Plus ca o sa țina santierul cu schimbatul pavajului la tine in fața portii,pâna la următorul pug si îti mai fac ăstia si un tunel să treci strada .

    32
    3
  • Așe de fain de învârt toate lucrările și posturile din Instituțiile de Stat în Stat pe zona politicului!
    Băi, da nu vă mai satură bunul Dumnezeu cât furați?

    10
    1
  • Catre cei care nu mai pot de dragul Autorizatiei mele.
    Inca nu a venit motivarea de la Judecatorie.
    Cum era firesc am castigat iesirea din indiviziune si reintabularea mea pe tot terenul liber de la imobilul unde nu am o fituica platita din 2007.
    Voi inscrie casa gratis prin instanta la final si voi posta sa cititi cu totii ineptiile primariei si al ccartilor funciare unde era varza terenul nostru.
    Despre autorizatia cu pricina voi cere banii inapoi cu dobanda la zi.
    Dormiti linistiti, totul este in favoarea mea, dupa actele foarte clare depuse si neintelese de Primarie.
    Ocupati-va voi de voi !

    5
    56
    • Deci Bălane după cum singur recunoşti ți-ai construit casa ilegal fiindcă nu aveai voie sã construieşti numai după ce ți-ai fi rezolvat problemele cu legea.

      53
      5
  • Ceva ma face sa cred ca peste cinci ani vor vota din nou prelungirea PUG-ului din 2013. Sunt curios ce personaje noi vor face circ la vremea respectiva? Dar vechi?

    34
    1
    • Nu ştiu dacă vreo firmă va avea curajul să vină la licitația pentru noul PUG va fi ca licetația pentru rețelele de apă din Bistrița unde nu vrea să vină absolut nimeni. Nu va veni nimeni fiindcă se ştie că în Bistrița sunt enorme probleme de legalitate: PUG-uri sunt în anchetă, blocuri şi case ilegale aici vezi cel mai bun exemplu casa ilegală a lui Bălan, pasaje subterane aberante, sunt în PUG prevăzute lărgiri de străzi imposibile, străzi care la un moment dat se blochează de construcți ilegale , în PUG sunt străzi care în realitate nu există fiindcă sa construit ilegal pe ele, zeci de construcți ilegale de toate felurile în extravilan, tâmpenile din Centru Vechi, pârti şi săni pe şine , blocuri lângă case, blocuri fără utilități, lipsă majoră de locuri de parcare în locurile intens ciculate etc….
      Nici-o firmă nu are curajul să se bage în toate aceste mizeri.

      12
      1
  • În primaria Bistrita a fost debandada pe vremea lui Cretu, continua si acum. Sa nu știi unde ai pus PUG-ul pe care l-au votat aleșii in 2013 este ori prostie, ori neglijenta ori jmecherie! Trebuie sa răspundă Gaftone și Monica Pop pentru asta.

    23
    2
  • HURBANISMUL bistritean este pentru unii muma pentru altii ciuma !!!
    In ce ma priveste am construit foarte legal cu absolut toate avizele platite la institutii cu proiecte si de rezistenta cu terenul aflat in proprietate singurul impediment fiind faptul ca un vecin care habar nu avea ce a cumparat a incercat sa faca rost de la mine 100 mp gratis in schimbul primirii unei semnaturi pentru eliberarea autorizatiei terenul fiind in indiviziune la acea ora , insa o speta total diferita iesita din toate tiparele juridice deoarece sunt doua parcele, una gradina inscrisa in totalitate pe mine si una curte cu 6 ap la casa.
    Primaria a pus botul la santajul vecinului si nu mi-a acordat dreptul legitim de a construi pe terenul meu.
    Normal ca am dat bice si mi-am vazut de treaba in ideea ca judecarea cazului se va face repede.
    A durat insa o lume adica 15 ani, o lupta continua cu impostorii, si netrebniciile gasite in CF acolo unde statul prin Primarie a facut ilegalitati in coala inscriindu-se fraudulos cu alte 250mp teren.
    A fost o lupta cumplita cu peste 70 termene dar am iesit victorios asa cum era normal.
    Totul va iesi bine si sunt perfect legal la aceasta ora si va veni si explicatia in presa deoarece voi cere TIMP ONLINE un drept la replica sa inchei povestea ca cei care mi-au adus jigniri sa inceteze si sa isi vada de necazurile lor.

    6
    33
    • Bălane normal că ai construit ilegal nu ai cum să închei această povestea şi dacă primeşti o sentință favorabilă de la tribunal fiindcă primeşti acea sentință pentru teren nu pentru casa ilegală. Poți termina această poveste cu cântec numai dacă îți demolezi casa ilegală şi îți faci alta nouă.

      26
      5
    • Sa ne spui Bălane care e ,,botul prmăriei” ,te citez,care a cedat la șantajul vecinului si care e ,,botul” care trebuie sa iți dea autorizatie pentru casa construită ilegal pe un teren aflat in disputa timp de 15 ani.Cum bine zice colegul de comentarii situatia s a lamurit prin sentinta ,daca si aceasta exista,doar in privinta terenului.Acum sunt alte norme pentru autorizari de constructii fața de acum 15 ani asa ca ….spor…certificat de urbanism ca banuiesc ca ăla de acum 15 ani nu mai are valabilitate, , proiect,avize de la 15 terți ,inclusiv vecinul :)))si la final autorizatia.Ca daca iti merge chestiunea asta ,atunci se apuca toata lumea de construit pe terenuri cu situație neclara sau in litigiu ,face procese ,nu plateste impozit pe constructie ,ca nu se poate decat cu proces verbal de receptie de la primarie.Ai platit impozit pe casă in astia 15 ani ,fara autorizatie si pv de receptie? Daca da ,atunci poti da primaria in judecata pentru ca ti a perceput impozit ilegal ,sau daca nu ai platit impozit 15 ani ,impozitul trebuie platit pe toti anii astia cu penalitati .Ca tot ziceai ca esti unul platitor de taxe exemplar ,dar prin toata pocestea asta le arati si altora ca poti fenta statul ceea ce pentru un activist civic de talia ta e o chestiune nasoala. Ne vedem noi de necazurile noastre ,dar daca e lege si activism in spiritul legii ,atunci sa fie valabil pentru toti.Ca uite, doi cetateni au luat cu supendare unul ca dezvoltator si altul ca si constructor pentru 2 etaje la un bloc ,proces ,pornit pe vremea lui Cretu pe care il hulesti. Dar tu stii toate astea si acum dupa ce ai batatorit dorsalele actualilor din primarie ,ameninti voalat ,ba ca spatiul verde ,ba ca hurbanismul doar ,doar o sa iti dea autorizatia fara sa treci prin toate etapele legale.

      22
      1
  • Prostie, indolenta, lipsa evidente coerente, inteligente ( prea mult) sa atribui acelasi numar de imobil pe aceeasi strada la 2 bucati case construite la interval de vreo 8 ani.Casele la care fac referinta se afla pe acceasi parte a strazii cu o alta constructie intre ele.Bulversarea este in momentul cand ai aceeasi adresa cu alta familie ( CI), facturi, contracte, etc.Haos creat de aceeasi PRIMARIE.
    Scuzati repetitia.

    4
    1
  • o echipa de conducere la primarie incapabila de aproape 4 ani sa definitiveze un PUG!!!!! se arde gazul degeaba, pe banii nostri !!!!! si peste toate se bat cu pumnul in piept de cat de grozaci sunt ei!!! de-a dreptul rusinos.Pacat de orasul asta frumos…..

    5
    2
  • Și noi am primit număr dublat la casa, același număr și strada la doua case distanta.Am fost să reclamam greșeala dar nu au schimbat absolut nimic, pentru că nu pot schimba numerele la casa fara hotărâre de consiliu și fără să iasă la iveală neregulile și să fie cineva tras la răspundere. Plus că cine plătește actele notariale, buletinele și drumurile pe la furnizorii de utilități pentru schimbarea adresei din contracte?
    Ar merita dați în judecată pentru incompetenta. In 2023 când ai pus la dispoziție soft, sau faci babeste, ai o imprimanta, listezi și tai cu pixul adresa data.
    Ok ai trei puz-uri cauți prin toate ce mare lucru?!
    Nomenclatorul stradal ar fi trebuit completat și pus la dispoziție din 2017!!! Bistrița nu are nimic introdus în sistemul informatic de atâția ani (alte orașe au completat pe site) și nici nu cred că vor vrea sa le completeze pentru că sunt multe nereguli și mai se construiește și ilegal la greu(unii cu șpagă, alții toarnă betoane noaptea sa nu ii prindă controlul)

  • Papagalilor dormiti linistiti si puneti-va mintea cu ce o sa ma agatati ca povestea cu autorizatia expira in scurt timp.DA am construit legal si de crepati voi ca porcul in doua la IGNAT.
    Pana atunci am un loc liber la pupat !

    2
    15
  • Când terminați de construit pista de biciclete de pe strada Slavici ?
    Pe pista de biciclete de pe strada Slavici sunt necesari stalpisori de protectie.

    13
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS