Politică

Primarul Doru Crișan: Așa s-a dezvoltat comuna Prundu Bârgăului în ultimii 12 ani

Într-un material video, primarul din Prundu Bârgăului, Doru Crișan, face un bilanț al investițiilor realizate la nivelul comunei pe care o administrează: ”O parte din rezultatele muncii susținute, făcută cu mare responsabilitate și cu mare drag, pentru dumneavoastră, cetățenii comunei Prundu Bârgăului! Continuăm munca!”. Doru Crișan candidează pentru un nou mandat, din partea PSD.

”Așa s-a dezvoltat comuna în ultimii 12 ani, am reușit împreună, sper să fiți mândri că sunteți bârgăuani, să fiți mândri că muncim în această zonă:

  • În centru, în apropierea noului sediu al Primăriei, acum patru ani de zile s-a realizat parcul.
  • Vizavi de Primărie se va construi noul pod peste râul Secu, dar și o parcare suspendată.
  • În clădirea GAL am făcut centrul unde cetățenii pot să își facă buletinele, un proiect complicat dar am reușit și funcționează. La parter va fi Poliția Națională, iar la subsol Poliția Locală, Serviciul de evidența persoanelor și Starea civilă.
  • Școala generală, clădire finalizată în urmă cu trei ani.
  • Investiții mari s-au făcut și la Liceul ”Radu Petrescu”, unde avem o clădire independentă energetic, cu panouri fotovoltaice, proiect pe fonduri norvegiene terminat acum un an.
  • Casa de Cultură a fost finalizată în urmă cu doi ani.
  • Policlinica nouă se bucură de un spațiu generos unde medicii își desfășoară activitatea.
  • Biserica ”Sf. Ilie” de la Brujeni este un proiect de suflet.
  • Baza sportivă este locul unde cetățenii pot face mișcare.
  • Grădinița de la Susenii Bârgăului a fost finalizată pe fonduri europene, fiind independentă energetic
  • Nici vârstnicii nu sunt uitați, în clădirea dedicată lor sunt 60 de locuri”.

Primarul Doru Crișan a postat pe Facebook:

”Stimați cetățeni ai comunei noastre!

Cu inima plină de mândrie și recunoștință pentru ceea ce am realizat împreună în ultimii ani, mă aliniez la startul unei noi campanii electorale, decis să continuăm dezvoltarea comunei noastre.

Investițiile masive pe care le-am realizat în ultimii ani în comuna Prundu Bârgăului au fost fundamentale în transformarea ei într-un loc cu adevărat prosper și plin de oportunități. Astăzi, suntem primii în topul comunelor din Bistrița-Năsăud, dar acest succes nu este doar al meu sau al echipei mele, ci al întregii noastre comunități care a crezut în visul nostru și a muncit alături de noi pentru realizarea lui.

Pentru că mâine începe competiția electorală, le urez succes tuturor celor înscriși în cursă și vă invit pe toți să ne concentrăm pe ideile și proiectele care să continue să aducă beneficii reale în viața fiecărui locuitor al comunei noastre. Vreau ca această campanie electorală să fie o manifestare a demnității și a respectului față de noi înșine și față de ceilalți.

Să nu uităm niciodată că suntem aici pentru a sluji interesele locuitorilor noștri și că fiecare acțiune a noastră trebuie să fie orientată către binele lor.

Dragii mei susținători, împreună am făcut minuni în comuna noastră și sunt convins că împreună vom continua să scriem istorie și să oferim un viitor mai bun pentru generațiile ce vor urma.

Vă invit să rămâneți alături de mine, să contribuiți cu idei și să susțineți viziunea noastră pentru viitorul nostru comun. Vă asigur că Prundu Bârgăului rămâne pe maini bune!

Cu respect și siguranța unui viitor mai bun pentru toți,

Doru Crișan”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.