Politică

Nicolae Moldovan deschide lista PSD pentru Senat la alegerile parlamentare

Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, va deschide lista PSD Bistrița-Năsăud pentru Senat la alegerile parlamentare din 1 decembrie, urmat de Camelia Tabără, vicepreședinte al Consiliului Județean. Pentru Camera Deputaților, în fruntea listei se vor afla deputații Daniel Suciu (președintele CD) și Bogdan Ivan (ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării), precum și Monica Săsărman (secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației).

Urmează completarea listelor și definitivarea candidaturilor prin aprobarea în forurile decizionale ale PSD la nivel județean și național.

Nicolae Moldovan, prim-vicepreședinte al PSD Bistrița-Năsăud, a declarat într-o conferință de presă că și-a depus candidatura pentru primul loc pe listă la Senat în urma consultărilor pe care le-a avut cu liderul PSD Radu Moldovan și cu mai mulți primari: ”Am decis să avem cea mai competitivă listă încât să maximizăm rezultatele din toate punctele de vedere. Am considerat că aceste candidaturi reprezintă cea mai bună variantă pentru alegeri. Am acumulat în fiecare zi în acești ani o experiență vastă administrativă, pe care mereu am încercat în toți acești ani să o realizez la cel mai înalt nivel, să aduc rezultate administrative și aceasta va fi lupta mea în continuare, să mă implic în următorul moment, dacă, sigur, toți conjudețenii noștri ne vor susține în acest demers. Mai mult decât atât, știți că întotdeauna ne-am lovit de probleme legislative, ne-am dat efectiv cu capul, ca de un zid, de problemele cu care ne-am confruntat. Voi încerca să aduc un plus în a mă implica în descentralizare, în reorganizare, în tot ceea ce înseamnă administrația publică”.

El a menționat că în luna octombrie își va prelua noul mandat de primar al orașului Beclean în urma alegerilor locale din 9 iunie, va fi desemnat viceprimarul, iar după constituirea noului Parlament, în luna decembrie, se vor parcurge toate etapele prevăzute de lege în astfel de cazuri. ”Beclenarilor mei dragi vreau să le garantez că tot ceea ce fac este pentru binele localitatății noastre și că orice aș decide aș decide doar dacă știu că este bine pentru toți cetățenii acestui oraș. Dacă vom avea încredere așa cum am avut în toți acești ani, voi dovedi că deciziile luate vor aduce un plus și pentru binele comunității noastre”, a spus Nicolae Moldovan.

Fratele său, Ioan Deneș, nu va mai candida pentru un nou mandat de senator.

35 comentarii

  • Din nefericire Becleanul va rămâne fără cel mai valoros primar.
    Nicolae Moldovan mai bine candida la Primăria Bistrița decât pentru o funcție de gurist aşa ar fi scos oraşul Bistriţa din căcatul în care au aduso ăştia.

    85
    37
    • Omul vrea să se retragă în glorie pe o funcție călduță fără responsabilități.
      Dacă mai avea puțină răbdare şi mai rămânea primar ar fi făcut şi Aeroportu.

      57
      10
    • Nu vă faceți probleme. „Are balta pește”. Primul loc pe listă este eligibil, se schimbă dregătoria între frați… deocamdată simulăm democrația, iar, ici, pe colo, tot moștenirile sunt la loc de cinste. Mai degrabă ar trebui să nu chinuim limba română… (gurist, așa… sau adus-o).

      33
      48
    • Gurist – personajul sinistru care nu a realizat nimic in viata lui exemple interpret de muzica, parlamentar, profesor, presedinte etc insa este „destept” tare de tot de da lecti la toti chiar si lecti de limba romana

      56
      10
    • Aceleasi fete palide, aceeasi plictiseala… alte persoane nu aveti??? Sunteti ca si aia din partidul comunist care tot ei se alegeau intre ei cu ceausescu in frunte.

      25
      12
  • doamna Tabără, înafară că este femeie și asigură echilibrul de gen, prin ce isprăvi administrative se ilustrează, că la Cj nu am văzut-o decât la sindrofii, tăieri de panglici, sfințiri de biserici, etc. Ce o recomandă, totuși ? faptul că este pensionară ?

    85
    8
    • Doamna Tabara și a dovedit profesionalismul în învățământul bistrițean. Este respectată în județ și va fi un câștig pentru Senat.

      5
      65
    • Ce o recomanda? Vocea și talentul! Sa știi ca este o întrebare pe care mulți si-o pun! Ce cauta individa asta pe liste în parlament?

      41
      1
    • @carr es eşti ca ca un cameleon după ce l-ai susținut în alegeri cât ai putut pe Turc acum cã a pierdut ai început să dai limbi la Lazany , cu prima ocazie o să-l trădezi şi pe Lazany.

      65
    • Becleanul nu are centură, au făcut un pod care a mutat traficul din Beclean tot în Beclean. Iar drumul s-a surpat la scurt timp după înaugurare, exact cum am prezis. Și de atunci tot lucrează la drum, mai durează minim 2 ani. Așa se întâmplă când faci lucrurile fără cap, bagi traficul greu pe drumuri fără o fundație corespunzătoare.
      https://timponline.ro/lucrari-in-toi-pe-dn-17d-unde-se-realizeaza-un-viaduct-si-se-fac-consolidari/

      46
      81
    • Eu n-am comentat cine cu cine a votat, am expus doar situația din Beclenuț (cartier al orașului Beclean), și anume că traficul greu trece în continuare prin Beclean iar drumul s-a surpat, exact cum am prezis înainte de inaugurarea podului de 1,2 km (evident nu există nicio centură). Despre pasajul din Bistrița nu știu cum poți afirma că nu îl vrea NIMENI, de unde știi, ai întrebat toți bistrițenii? Să sperăm că domnul Lazany va continua proiectele dlui Turc și își va pune în practică promisiunile electorale pentru care a fost votat, și anume demolarea stadionului și extinderea parcului municipal și cumpărarea și demolarea clădirii fostului Cazino (visavis de policlinică). Îi doresc mult succes și îl susțin și pe dânsul, doar să nu se culce pe o ureche!

      14
      69
    • carr es Mai bine să ți-se demoleze locuința în care stai tu decât Simbolul Oraşului Stadionul din Parcu Mare !

      76
      2
    • @Demolarea n-a fost ideea mea, ci a domnului primar ales, dl. Lazany! Deci este voința bistrițenilor, nu a mea personală! Cât despre stadion, ce o face să fie simbolul orașului? Nu am citit nicăieri în vreo prezentare a Bistriței ca acest stadion să figureze ca un simbol al orașului.

      9
      57
    • @ carr es Nu este nevoie ca Stadionul din Parcu Mare să fie pus în nici-o prezentare toată lumea îl ştie decând Gloria juca în Cupele Europene față de alte clădiri ” emblematice ” din Bistrița pe care nu le ştie nimeni. Făcând o paralelă Stadionul Aliatz Arena este simbolul Munchenului fără să necesar să fie pus în nici-o prezentare şi nu crâşma unde Hitler a fondat Partidul Nazist

      49
      2
    • Pe vremuri,(’85-89) Beclean însemna „Beclean pe Someș”
      🚂🚃🚃,un important PUNCT(nod) de cale-ferata; drumul gării din Beclean, se mergea la moara, fabrica de făină, și „fabrica de sârmă”.
      De ce este azi , așa lăudat Becleanul pt băi termale? Unde muncesc beclenarii? Merje economia?
      Vizionează „Gara Beclean pe Someș 30.07.2023” pe YouTube
      https://youtu.be/8fhnSodWt9g?si=mFi6sMeCt16bQ_Qc
      Sau e atât de important acest mic-burg „strălucitor” de trebuie musai ocolit prin centură ocolitoare?

      10
      20
    • Eram cu un amic in masina, treceam prin centru Beclean,gen orele 17h, acu’ 3..patru zile, stăteam în coadă, bară -n bară, 🚛🚗🚕când hopa…(Având geamul deschis) Văd/aud pe domn’primar la terasa aia pe dreapta ,cu j Cofetărie, …că : ––
      „aici sa nivelam tot, trotuarul, și scoateți dalele ⬜🛑astea, gata a trecut vremea lor” ! …––dale care păreau super noi, și pista roșie de bicicletele!
      Noh, cam așa se cheltuie banii i europeni, scoatem dale, punem asfalt, alte borduri, fiecare mandat incepe cu BORDURI și DALE noi!!!!!

      19
      28
  • Aș vrea să văd aceste persoane pe o listă de aplicanți pentru un loc de muncă în mediul privat sau, de ce nu, ca antreprenori. Să-și conducă propriile firme fix așa cum conduc România.

    47
    4
  • Ce bine ar fi sa devina toti parlamentari! Ar mai scadea presiunea prostiei pe metrul patrat aici, in Caracalul Ardealului.

    42
    10
  • Suciu si Gruia Ivan s-au nascut parlamentari, ca altceva nu am auzit sa fi facut, si, cu voia electoratului care pune stampila de vot la comanda primarilor, se pensioneaza tot din parlament!

    28
    4
  • Moldovan de Beclean, este de departe cel mai gospodar primar din BN. (Un fel de Bolojan de bn).Păcat ca nu conduce un oraș mai mare.Ca senator trece pe linie moarta,dar poate are planuri prin vreun minister în viitor
    !!!!!!!???????

    73
    8
  • Profuțule, doamna Tabără a revoluționat învățământul bistrițean de merge de-a berbeleacu și nu-l poate opri nimeni. Care sunt isprăvile dânsei și a oricărui alt inspector școlar șef în ultimii 30 de ani de s-a ajuns la 50% analfabeți funcțional și la un procent de promovabilitate la bac de cca 50%? (în condițiile în care subiectele sunt de genul ”așa-i că pământul este rotund?). Mai încetați să lăudați bugetarii într-o țară în colaps administrativ,; scoateți la rampă niște privați care au pus pe picioare o afacere, au dat de lucru la zeci/sute/mii de oameni și au alimentat gaura neagră a bugetului. Pe umerii lor stă țara, nu pe tagma jefuitorilor!

    45
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.