Social

Pelerini din Ungaria și Austria, încântați de ospitalitatea unei familii din Sebiș

Rombat

Un grup de pelerini din Ungaria și Austria (Mariazell) care se îndrepta spre Șumuleu Ciuc – unul dintre cele mai mari locuri de pelerinaj catolic din Europa Centrală – s-a declarat încântat de ospitalitatea unei familii din Sebiș, care vinde brânză în apropiere de Sovata.

Informația ne-a parvenit de la Irina Vlaic, fiica Iulianei și a lui Nicolae Vlaic din Sebiș, care ne-a scris următoarele:

”Părinții mei (Vlaic Nicolae si Iuliana) sunt bistrițeni din Sebiș, de pe Valea Șieului, oameni muncitori, gospodari care se ocupă de agricultură, iar vara, își duc truda și priceperea la Sovata, unde pregătesc cu mâinile lor produse lactate – curate, autentice, ca odinioară.

Zilele trecute, au fost vizitați de un grup de pelerini din Ungaria și Austria (Mariazell), în drum spre Șumuleu Ciuc – unul dintre cele mai mari locuri de pelerinaj catolic din Europa Centrală. Acești oameni, cu sufletul în drum spre credință, au fost întâmpinați cu ospitalitate sinceră, cu produse făcute în casă și o vorbă bună.

Citez unul dintre comentariile primite: Acest video surprinde momentele în care pelerinii au fost întâmpinați cu ospitalitate autentică de către localnici. Un gest simplu, dar plin de căldură și omenie.

Cred că e o poveste care merită spusă. Pentru că nu e doar despre lapte, brânză sau drumuri lungi – ci despre cum credința, omenia și hărnicia nu au granițe. Despre cum oamenii simpli, de pe valea noastră, pot fi modele de generozitate și suflet. Dau din puținul lor și oferă altora o lecție de viață.

Vă rog să vă faceți timp pentru această poveste. E o gură de aer curat, o bucată de adevăr românesc, într-o lume în care uităm, uneori, ce contează cu adevărat.

Cu prețuire, Vlaic Irina, fiica unor oameni simpli, dar cu suflet mare. (las mai jos cateva fotografii si videoclipul original)”.

Îi mulțumim că a împărtășit cu noi aceste clipe de viață autentică.

Etichete

5 comentarii

  • Felicitări redacției Timponline.ro pentru promovarea tradițiilor locale și acestei familii care reprezintă cu cinste județul Bistrița Nasaud

    56
    3
  • Respect oamenilor simpli, care muncesc mult – pentru prea puțin – și pe care – deși ar trebui puși în capul mesei – adesea îi uităm.
    Doamne, ajută-le!

    45
    1
  • Felicitări familiei Vlaic , pentru omenia simplă, fără pretenții! Felicitări pentru modelul oferit copiilor pe care îi cresc! Copiii se educă cu modelul pe care îl oferim, nu cu vorbe multe. Rezultatele nu se văd imediat ci in timp și totuși in această poveste a ieșit la iveală modelul oferit copiilor de către părinți:oameni care prețuiesc pe ceilalți și iată fiica lor plină de respect față de asemenea părinți. Prețuirea ei dă pe dinafară și a vrut să o știm și noi.
    Bravo, fetițo!

    37
    1
  • Cum este “buna ziua”, asa este și ” bine ai venit”. Dacă ești un bădăran, nu ai la ce sa te aștepți. Te miri ca peste tot suntem ” bine” primiți?? Am exportat în toată lumea renumele nostru. Și cât pe ce sa avem și președinte rrom.

    11
    2
  • Oameni minunati,sunt in drumul de Magherani Mures,produsele lor sunt superbe sí Bio,merita incercat,noi suntem clientii lor fideli.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.