Actualitate

Cercetat pentru braconaj după ce a fost prins jupuind un mistreţ

Poliţiştii l-au prins pe B.D. în vârstă de 49 de ani din Sîntioana în timp ce jupuia un porc mistreţ în garajul din curtea casei. Bărbatul, care are permis de armă, dar nu şi autorizaţie de vânătoare corespunzătoare, este cercetat pentru braconaj cinegetic, transportul vânatului dobândit în condiţii ilegale şi uz de armă letală fără drept.

Bărbatul a fost identificat în timp ce jupuia un mistreţ în garajul din incinta proprietăţii sale. Bărbatul este posesorul unui permis de armă tip B, fără a poseda autorizaţie de vânătoare corespunzătoare.

Cu ocazia controlului autoturismului acestuia, poliţiştii au identificat o armă de vânătoare şi 8 cartuşe de vânătoare.

”Arma de vânătoare, cartuşele şi mistreţul au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Bistriţa-Năsăud pentru comiterea infracţiunilor de braconaj cinegetic, transportul vânatului dobândit în condiţii ilegale şi uz de armă letală fără drept”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.