Actualitate

Aquabis: Folosiți apa cu prudență și responsabilitate, doar în scopuri esențiale

Compania Aquabis face apel la populație să folosească apa potabilă doar în scopuri esențiale, pentru a nu se ajunge la sistări, menționând că echipele tehnice iau toate măsurile pentru a menține un nivel optim în rezervoarele de stocare.

Anunț public – măsuri specifice sezonului cald

În contextul perioadei îndelungate în care se înregistrează temperaturi extrem de ridicate și precipitații reduse, solicităm abonaților să folosească apa potabilă provenită din rețeaua publică cu prudență și responsabilitate, doar în scopuri esențiale – pentru băut, nevoi igienico-sanitare și casnic pentru a nu se impune necesitatea furnizării apei cu program prestabilit sau locațiile de consum situate în puncte înalte din punct de vedere topografic să nu rămână fără apă în intervalele de supraconsum.

Acțiunile excesive și iresponsabile de irigare, spălare a trotuarelor, udare a grădinilor, umplere a piscinelor, îndeosebi în intervalele cu consum ridicat, conduc la destabilizarea sistemului de alimentare cu apă, având drept consecință imposibilitatea de a furniza apă în mod constant tuturor abonaților.

Asigurăm abonații companiei că echipele tehnice iau toate măsurile pentru a menține un nivel optim în rezervoarele de stocare astfel încât serviciul de alimentare cu apă sa poată fi asigurat în mod continuu și la parametri eficienți pentru toti consumatorii. Infrastructura de alimentare cu apă este monitorizată în permanență pentru a evita apariția de avarii neidentificate și de consumuri neautorizate, de asemenea, stațiile de pompare sunt exploatate la capacitate ridicată”.

Conducerea Aquabis

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.